5 iulie 2018

Intrarea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO – amânată; Ivaşcu: Decizia este una raţională

By In Actualitate

Comitetul Patrimoniului Mondial a decis luni, la Manama, în Bahrain, că propunerea Guvernului României, de a amâna înscrierea Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista UNESCO, este una întemeiată şi raţională, având în vedere interesele statului român.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a precizat că Guvernul a solicitat amânarea, nu retragerea dosarului la UNESCO, până la soluţionarea litigiului în dosarul de arbitraj.

“În cadrul dezbaterilor, după prezentarea motivelor pentru care Guvernul României solicită amânarea, reprezentanţii mai multor state au considerat că cererea este întemeiată. Astfel, reprezentanta Spaniei a declarat că susţine propunerea de amânare, dacă din perspectivă legală această decizie va avea cel mai bun rezultat pentru România în dosarul de arbitraj, în timp ce reprezentantul Indoneziei a declarat că, după analizarea documentelor, apreciază decizia României ca fiind justificată şi o consideră ‘neobişnuită, dar admirabilă'”, se arată într-un comunicat al MCIN transmis, luni, AGERPRES.

În acelaşi timp, reprezentantul Chinei a precizat că un caz similar, referitor la amânarea unei înscrieri, a fost supus dezbaterii de către Canada în cadrul celei de-a 40-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, care a avut loc în Turcia, şi că solicitarea României nu este o premieră.

“Aşa cum am afirmat şi după şedinţa CSAT în care am informat asupra acestei teme sensibile şi importante pentru România, noi, guvernarea PSD – ALDE, nu am fost şi nu suntem dispuşi să plătim din buzunarul cetăţeanului cele peste 4 miliarde de dolari care se pot pierde în urma litigiului. Aşadar, Guvernul României a solicitat amânarea, nu retragerea dosarului la UNESCO, până la soluţionarea litigiului în dosarul de arbitraj nr. ARB/15/31 – Roşia Montană, pentru care în data de 22 februarie 2018 casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington”, a declarat ministrul Culturii.

El a mai spus că decizia de luni este una raţională şi confirmă ca întemeiată acţiunea Guvernului României.

“Pe de altă parte, sunt mâhnit că, atât în interiorul ţării, cât şi în afară, respectiv la Manama, acest subiect a fost tratat în mod propagandistic, uitându-se că tema Roşia Montană trebuie tratată cu seriozitate şi patriotism, ca ceea ce este – o prioritate de securitate naţională. Este grav că foşti demnitari ai statului român au preferat să facă lobby pe lângă alte state împotriva intereselor României”, a arătat George Ivaşcu.

Potrivit sursei citate, singurul stat care s-a opus, într-o primă fază, amânării înscrierii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost Ungaria. 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.