Interviu cu traducătorul LEVIATANULUI, Alexandru Anghel: Imaginea „leviatanului” ca monstru marin sau ca stat absolut a impresionat minţile cititorilor români

Carte Interviu

Thomas Hobbes (1588-1679) este unul dintre marii filosofi englezi,  cel mai cunoscut pentru tratatul său Leviatanul (1651).

Hobbes a scris despre filozofie politică și alte subiecte, oferind o definiție a naturii umane ca o formă de cooperare auto interesată. A fost contemporan cu filosofii Francis Bacon și Descartes și a scris un răspuns la Meditațiile acestuia.

Hobbes este unul dintre cei mai mari sistematicieni ai raționalismului și un bun cunoscător al filosofiei lui Descartes. Pentru a scăpa de Revoluția engleză, Hobbes s-a mutat la Paris în perioada 1640-1651, întorcându-se în Anglia după căderea lui Cromwell.

 

Dupa 1640, Thomas Hobbes incepe sa-si publice opera originala, din care amintim: De cive (1642), Elements of Law(1650), Leviathan (1651), Of Liberty and Necessity (1654), De corpore, titlul complet fiind Elementorum philosophiae sectio prima de corpore (1655), De homine (1658), Behemoth (1679). Filosofia lui Hobbes se remarca prin caracterul sistematic si unitar, asigurat de preocuparile sale constante pentru logica, filosofia naturii si filosofia politica; a urmarit constant caracterul in intregime reductibil al devenirii la un model mecanicist riguros deductiv

Alexandru Anghel, doctor în filosofie al UBB, a tradus pentru prima oară în integralitate în limba română tratatul Leviatanul, celebra operă a lui Hobbes.

Volumul a fost lansat recent la librăria Humanitas Cluj în prezența unui număr foarte redus de participanți deși ar merita o mediatizare pe măsură. Lansarea nu a avut impact mediatic, tocmai de aceea Clujulcultural.ro a stat de vorbă cu traducătorul volumului.

Clujulcultural.ro: De ce a durat așa mult ca să apară o traducere completă a Leviatanului lui Hobbes, carte fundamentală a gândirii politice occidentale?

Alexandru Anghel: Este o întrebare la care iniţial nu ştiam răspunsul decât pe jumătate. Traducerile româneşti fragmentare de până acum au vizat în special filosofia sa politică, adică au fost în general tematice şi contextuale, epistemologia, etica şi teologia hobbesiene fiind cu precădere neglijate. Acest lucru s-a întâmplat chiar şi în spaţiul anglo-saxon, unde multe ediţii ale Leviatanului au fost tipărite doar cu primele două părţi, dintr-un total de patru, parţi care cuprind filosofia sa politică.

Cealaltă jumătate a răspunsului a venit în urma traducerii propriu-zise a textului: Leviatanul nu este o lectură uşoară, mulţi traducători probabil lăsându-se bătuţi. Până la urmă, cartea lui Hobbes nu conţine numai o dimensiune politică, ci este gândită ca o construcţie mai largă, înglobând elemente de antropologie, de psihologie, de teorie a limbajului şi de filosofie a religiei. Văzând acest lucru, am decis să o traduc în întregime, pentru a nu mai avea de-a face cu analize şi cu perspective parţiale şi părtinitoare.

Teoria lui Hobbes din carte e universală sau e depășită de timpurilor noastre… postmoderne?

Deşi Leviatanul a fost publicat cu 366 de ani în urmă, principala sa teorie, legată de formarea statului, de legitimarea şi chiar de destrămarea suveranităţii, încă este discutată în spaţiul intelectual european şi nu numai în mediul universitar. Dar de ce este încă de actualitate? ne-am putea întreba. Răspunsul ţine de două niveluri: unul general şi unul particular. La nivel general, nu îl citim astăzi pe Hobbes în primul rând pentru perspectiva pe care o are cu privire la natura umană, la moralitate sau la politică, ci pentru felul în care îşi argumentează punctul de vedere. Hobbes îşi prezintă teoriile morale şi politice ca şi cum ar înainta teorii ştiinţifice, combinând definiţii foarte plauzibile ale unor termeni cheie cu observaţii de bun-simţ ale naturii umane; iar lucrul cel mai interesant este că nu se teme să meargă până la consecinţele ultime ale argumentelor pe care le formulează.

La nivel particular, ce ţine de situaţia socio-politică de astăzi, teoriile lui Hobbes şi-au regăsit o prospeţime fără precedent: lucrurile de care se temea el cel mai mult se fac din nou simţite. Este vorba despre războiul civil, instabilitatea politică şi nu în ultimul rând amestecul Bisericii în treburile Statului şi fundamentalismul religios.

Hobbes, în cea mai mare parte a Leviatanului, încearcă să elimine orice ingerinţă a clerului în treburile publice şi să anuleze condiţiile oricărei forme de fundamentalism: Biblia nu mai poate fi folosită ca instrument de propagandă, promisiunea unei vieţi de apoi nu mai este atât de atractivă, iar inspiraţia sau revelaţia personală sunt cel mai probabil halucinaţii.

Scopul urmărit de Hobbes era pacea, de cele mai multe ori în detrimentul libertăţii.    

Traducătorul Alexandru Anghel. Foto arhivă personală AA.

Corect este să-l comparăm pe Hobbes cu gânditorii care l-au precedat. Cei care i-au urmat fie l-au criticat, fie i-au reformulat teoriile, fie i-au adoptat ideile în mod tacit, având în vedere cât de controversat era în acea epocă (a fi „hobbist” echivala atunci cu a fi ateist sau materialist). Sunt multe elemente de originalitate în opera hobbesiană şi mai ales în Leviatanul, unele dintre ele încercând să le discut în notele adăugate la traducere. Un mod de a aprecia originalitatea unei opere este acela de a vedea ce influenţă a avut asupra posterităţii. Hobbes a fost astfel primul autor care a apreciat importanţa ideii de suveranitate, el este cel care a consacrat teoria contractualistă și pe cea individualistă, şi tot Hobbes poate fi considerat primul teoretician coerent care propune un model pentru laicizarea sau secularizarea statului.

În teoria politică, Hobbes rămâne modern prin faptul că a produs o ruptură faţă de tradiţia aristotelico-scolastică, tot aşa cum Galilei o produsese în cadrul ştiinţei, marcând practic o nouă paradigmă în analiza teoretică şi/sau istorică a naturii umane şi a formării societăţii. Întregul edificiu social şi statal este acum construit în mod artificial (prin contract), oglindind forţa, adică raţiunea, şi neajunsurile, adică iraţionalul, fiinţei umane.

Cât a durat traducerea? Cu ce dificultăți v-ați luptat?

În pofida dificultăţii textului şi a unei limbi engleze de secol 16 oarecum lacunare, traducerea a durat aproape un an. Cea mai mare dificultate, ca în orice traducere, o constituie obişnuirea cu vocabularul şi expresiile autorului. O dată depăşită această etapă, traducerea devine din ce în ce mai uşoară, iar acest lucru este cu atât mai valabil în cazul lui Hobbes, care îşi vedea textul asemenea unor demonstraţii sau formule matematice. De un mare ajutor au fost de asemenea fragmentele traduse în limba română, ediţiile critice englezeşti şi nu în ultimul rând traducerea în latină publicată de Hobbes la o distanţă de 17 ani, în 1668. Adevărul este că nu aş fi putut continua dacă provocările textului şi subiectele tratate nu ar fi fost interesante, diverse şi chiar actuale.

În ce tiraj a apărut Leviatanul? De ce a fost interesată editura să o scoată?

În domeniul cărţilor de filosofie tirajele de obicei nu sunt mari, filosofia îndeobşte nu vinde bine. Dar există unele excepţii, iar Leviatanul este una dintre ele. Cartea lui Hobbes umple un gol în planul marilor cărţi clasice traduse la noi: este ca şi cum am traduce în limba română pentru prima dată Republica lui Platon sau Principele lui Machiavelli. Imaginea „leviatanului” ca monstru marin sau ca stat absolut, precum şi starea naturală descrisă de Hobbes, în care „viața omului este singuratică, sărmană, josnică, sălbatică și scurtă”, stare în care războiul este iminent, au pătruns şi au impresionat minţile cititorilor români interesaţi de filosofie şi nu numai.

Interesul Editurii Herald pentru această traducere a venit în contextul colecţiei de filosofie pe care o coordonez şi unde am ales să public cu precădere autori care au trăit în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, două perioade de transformări epocale din domeniul ştiinţei şi filosofiei. Printre numele publicate se numără: Newton, Hume, Voltaire şi Paine. 

La ce proiecte lucrați?

Momentan, lucrez la traducerea unei alte cărţi paradigmatice din istoria filosofiei, la rândul ei menită să umple un gol din tradiţia traducerilor de la noi: monumentalul Tratat asupra naturii omeneşti finalizat de David Hume în 1740, tratat care se dovedeşte în multe privinţe mult mai provocator decât Leviatanul.

Mult succces pe mai departe!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *