4 iulie 2013

Interviu cu scriitorul Doru Pop: “Comunismul a pierdut bătălia cu sufletele noastre”

By In Carte, Interviu

Universitarul clujean Doru Pop este autorul unuia din cele mai interesante romane apărute anul acesta, intitulat  “O telenovelă socialistă”, apărut la editura Cartea Românească.

 “Volumul acoperă douăzeci de ani din comunism, de la începutul anilor ’70 până în 1989.  Sub pretextul unei ultime scrisori a tatălui către fiu, se reconstituie copilăria şi adolescenţa în România comunistă, din fragmente reale şi imaginate obligate să completeze un puzzle al memoriei pierdute”, descriu cartea editorii.

 Clujulcultural.ro a discutat cu autorul pe marginea acestei  provocatoare cărţi.

Clujulcultural.ro: De ce ai simţit nevoia să scrii acest roman, despre o epocă apusă, comunismul anilor 70-80?

Doru Pop: Am avut mai multe motivaţii. Odată că am fost provocat de cărţile altor autori, cei mai mulţi au scris despre perioada aceasta din perspectiva unui copil, şi au înfăţişat un univers urban din comunism în care nu m-am regăsit. Ei scriau de oraşele din sud, eu am trait în Ardealul de Nord, m-am născut la Baia Mare dar am trait mult la Carei, la Oradea, în oraşe care arătau altfel, era o altă atmosferă. Centrul Careiului, centrul Oradiei, sunt altceva decât oraşele din sud. Asta a fost o primă motivaţie, că nu m-am regăsit în cărţile lor, unele foarte bune, cum e cea scrisă de Teo Bobe de exemplu.

A doua motivaţie pentru a scrie romanul au fost filmele despre comunism al “noului val” din cinematografia română, în special pelicula “Amintiri din epoca de aur”, pe care le-am simţit ca neveridice. Au fost nişte mecanisme care m-au determinat să încep să scriu. Nouă tot ni s-a spus: comunismul a fost rău! După 1990 asta s-a zis, s-au scris mii de cărţi, s-a făcut procesul comunismului.  Prin asta mie mi s-a refuzat propria mea identitate, tot ceea ce sunt e rău ! Ori nu e aşa! Şi atunci am vrut eu să redescopăr ce a fost cu mine, cu devenirea mea în comunism. Viaţa mea de exemplu în anii 70-80 nu a avut legătură cu Ceauşescu, cu Marx, ci mai mult cu mama mea, cu mediul meu. Noi am fost hrăniţi cu o serie întreagă de neadevăruri care m-au revoltat.

Eu am ţinut  ani şi ani un  jurnal de tip lacanian, de uz intern, prin care m-am tot analizat,  ca să pot să mă înţeleg. Şi am prelucrat multe dintre experienţele prin care am trecut, şi încet le-am transformat în roman. Am încercat să mă înţeleg pe mine cel din trecut. Mi-au trebuit 20 de ani şi 10 ani de scris jurnal ca să pricep că sunt produsul acelei perioade. Toţi cei care suntem la 40 de ani suntem produsul acelei perioade.

Clujulcultural.ro: „Asta am făcut în toți acești patruzeci de ani. Am căutat pretutindeni bărbăția. Am încercat să aflu ce înseamnă să fii bărbat și am eșuat de fiecare dată. Am pierdut tată, bunic, tată vitreg, unchi, veri și prieteni. Dar bărbăția n-am găsit-o”. De ce această căutare, a fost o obsesie?

D.P.: Se leagă de modelele sociale pe care le aveam. Nouă ne erau băgate pe gât în comunism tot felul de personaje istorice eroice, Horea, Avram Iancu, Mihai Viteazul, haiducii, ni se inocula ideea de către comunişti că există nevoie de eroi, de haiduci.  Nici pomeneală să aibă comuniştii nevoie de revoluţionari autentici. Ei de fapt aveau nevoie de activişti, de marionete.Am trait cu toţii o schizofrenie generală, mi-am dat seama că am fost hrăniţi cu falsuri. De aceea cartea mea e o dorinţă de a ieşi din falsitate. Am vrut deci să văd clar ce s-a petrecut cu mine în toţi aceşti ani.

Clujulcultural.ro: Titlul e înşelător…nu te duce cu gândul la o introspectie atât de serioasă…

D.P.: Iniţial cartea trebuie să se numească altfel, “Am fost al -5-lea Beatles”. Când eram adolescent, în anii 80 era o absenţă totală de modele. Poate nu mă crezi dar când am aflat că a fost ucis John Lennon a fost un şoc mai mare pentru mine decât  moartea tatălui meu! Ani de zile am trait cu Lennon ca model. Comunismul trecea pe deasupra mea pentru că eu ascultam Europa Liberă, ascultam Beatles, Rolling Stones, Pink Floyd. Războiul ideologic aşa a fost câştigat de capitalism, prin muzică. A fost o bătălie pentru sufletele noastre pe care comunismul a pierdut-o.

Scriitorul Doru Pop a vorbit deschis despre perioada comunistă prin care a trecut.

Scriitorul Doru Pop a vorbit deschis despre perioada comunistă prin care a trecut.

Clujulcultural.ro: Ai regăsit prin această reîntoarcere în trecut gustul unei lumi pierdute?

D.P.: Nu neapărat. Cartea am scris-o pentru copiii mei! Pentru că memorialistica detenţiei, aşa cum o ştim, ascunde o perioadă din viaţa noastă adevărată, reală! Amplasează vieţile noastre într-un fel de eroism cu care eu nu pot fi de acord. Comunismul anilor 70-80 nu e comunismul anilor 50-60.  Nu e eroism, ci o formă de anti-eroism, în sensul nu de a renunţa la eroism ci o răsturnare a lui. Exemplific: Ceauşescu trebuia să rămână cizmar nu să urce în vîrful piramidei sociale. Şi acum aşa trăim, cu o piramidă a valorilor complet răsturnată! Totul de acolo vine, din acel comunism pe care l-am trăit cu toţii.

Clujulcultural.ro: Eşti universitar, te ocupi de film la Facultatea de Film şi Televiziune a UBB. Studenţii sunt interesaţi de perioada comunistă?

D.P.: Depinde de student. Am de exemplu o studentă, care cred că va deveni o regizoare foarte bună, care a realizat ca şi proiect de licenţă un film despre viaţa a trei militari din perioada cutremurului din 1977! Foarte bun film. Deci iată, interesează pe  un tânăr un subiect din acea perioadă. Din discuţia cu ea am dedus că vrea să înţeleagă prin ce au trecut părinţii ei, cum au depăşit o perioadă atât de complicată. Cei mai mulţi însă din absolvenţi vor să plece în Occident. Valuri masive de români au plecat şi au reuşit să se realizeze acolo.  Doar acolo s-au spălat de tarele dobândite din comunism. Cei care au plecat în anii 90 sunt acum alţi oameni, au învăţat ceea ce înseamnă meritocraţia.  ADN-ul nostru bun, ca să zic, a plecat dincolo.

Clujulcultural.ro: Ai vrea să ţi se ecranizeze cartea?

D.P. Chiar nu aş dori. Cinematograful e un instrument care nu va putea atinge niciodată valenţele literaturii.  Eu cred că literatura e net superioară. Filmul e un copil tembel al literaturii. Anna Karenina din Tolstoi este mult mai complexă şi mai profundă decât cea ilustrată de ecranizarea cu Keira Knightley în rol principal.  Filmul în schimb mi se pare o expresie perfectă a globalizării. Ce vezi tu la multiplex astăzi vede în acelaşi timp şi un american! Este extraordinară chestia asta, şi ea e forţa filmului, îl face să fie puternic. Cultural vorbind, nu a mai existat un instrument care să aibă un aşa impact! Aduce cu sine şi o superficializare pentru că e mai uşor, nu, să vezi un film decât să citeşti Tolstoi. Deci eu aş dori să nu îmi fie ecranizată cartea.

Cine este Doru Pop:
o-telenovela-socialista_1_fullsizebun
Doru Pop s-a născut la 3 mai 1970, Baia Mare. Este conferenţiar la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca. A absolvit Liceul de Filologie-Istorie din Oradea (1988) si Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (1994). In 2002 a obţinut masteratul în jurnalism şi comunicare la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, iar în 2003 doctoratul în filosofie, cu o teză despre filosofia culturii vizuale, la Universitatea „Babeş-Bolyai“. A fost bursier Fulbright si Ron Brown (1995-1996, 2000-2002) şi a predat un curs despre filmul românesc la Bard College, New York (2012). A publicat volume de studii si eseuri: Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton (2007), Ochiul si corpul. Modern si postmodern in filosofia culturii vizuale (2005), 911. Ziua in care a murit democratia (2003), Mass-media şi democraţia (Polirom, 2001), Mass-media si politica (2000), Obsesii sociale (1998) si un volum de povestiri pentru copii: Povestile bunicutei Nana (2003); a tradus Giovanni Sartori, Teoria democratiei reinterpretata (Polirom, 1999). Scrie frecvent comentarii politice, cronică literară şi eseu pentru o serie de reviste  româneşti.

 

 

 

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.