Începând de mâine, Festivalul Enescu aduce la Cluj-Napoca artiști de văzut într-o viață, printre care pianista Maria João Pires, Fine Arts Quartet și câștigătorii Concursului Enescu

Cea de-a treia ediție a Festivalului Enescu la Cluj-Napoca debutează mâine, 1 septembrie, fiind anunțate 5 recitaluri și concerte de gală cu unii dintre cei mai mari artiști ai lumii. Publicul meloman din Cluj-Napoca are acum ocazia unică să vadă și să asculte pe scena Sălii Maximum Auditorium recitalurile și concertele excepționale susținute de muzicieni din toate colțurile lumii, într-un eveniment de gală ce dă o nouă dimensiune muzicii clasice.

Ultimele bilete și abonamente se pot achiziționa atât online de pe platforma Entertix.ro, cât și din rețeaua de librării Cărturești.

Pianista portugheză Maria João Pires, o adevărată legendă a pianului, deschide seria concertelor de gală

Celebra pianistă Maria João Pires este considerată cea mai bună interpretă a operelor lui Chopin, fiind întruchiparea artistului care odată cu bogata experiență de scenă reușește să descifreze și să transmită mai departe cele mai profunde sensuri ale muzicii.

Aceasta s-a născut la Lisabona și a susținut prima sa reprezentație publică la vârsta de doar 4 ani. A început studiile de muzică și pian cu Campos Coelho și Francine Benoît, continuând mai târziu în Germania, cu Rosl Schmid și Karl Engel. La 7 ani interpreta cu orchestra concerte de Mozart, iar la vârsta de 9 ani a câştigat cel mai important premiu portughez pentru muzicieni.

A studiat la Conservatorul din Lisabona, pe care l-a absolvit la 16 ani şi s-a perfecţionat la München şi Hanovra, iar în 1970 a câştigat Concursul Bicentenar Beethoven de la Bruxelles, cariera sa internatională luând avânt.

Artista, poate cea mai solicitată solistă de către marile orchestre ale lumii, ne va încânta la Cluj-Napoca cu un recital măiestuos, programat miercuri, 1 septembrie, ora 20:00, la Sala Auditorium Maximum. Din programul artistic abordat fac parte opere de Beethoven – Sonata nr.31 in la bemol major op.110 și Sonata nr. 32 in do minor op. 111, dar și Suita bergamască semnată Debussy.

 

Câștigătorii Concursului Internațional George Enescu vor triumfa pe scenă pentru melomanii clujeni

 

Pianista sud-coreeană Yeon-Min Park și violonistul român Valentin Șerban, ambii câștigători ai Concursului Enescu din acest an, vor susține fiecare un recital extraordinar în cadrul festivalului, vineri, 3 septembrie, ora 19:00, la Sala Auditorium Maximum.

Yeon-Min Park a dat totul în finala de pian a Concursului „George Enescu”, pe care a câștigat-o cu o interpretare convingătoare a unei lucrări dificile, Concertul nr. 3 de Rahmaninov. Tânăra artistă studiază în prezent la Universitatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra. Talentul nemărginit și puterea de a transmite emoție cu fiecare notă i-au deschis multe uși, astfel că a concertat până acum în Asia, SUA, Italia, Germania, Israel, Franța, Belgia, Portugalia și Polonia, iar recunoașterea virtuozității sale nu a întârziat să apară – a câștigat Concursul Palma d’Oro din Hanoi și Mayenne, Concursul Internațional din Seul, Concursul Internațional Chopin din Darmstadt și iată, recent, Concursul Internațional „George Enescu”.

Valentin Șerban a pregătit pentru recitalul de la Cluj-Napoca  un moment muzical menit să bucure suflete, acompaniat fiind de pianistul Gabriel Gîțan. Membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018, artistul Valentin Șerban este totodată concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret. De-a lungul ultimilor ani a participat la cursuri de măiestrie susținute de Ivry Gitlis, Leonidas Kavakos, David Grimal, Adam Han-Gorski sau Arlette Bonamy. Roadele talentului său și a orelor de studiu nu au întârziat să apară, astfel că a obținut premii importante la concursuri naționale și internaționale din România, Austria și Italia. La Concursul „George Enescu” din luna mai 2021 a câștigat finala după o luptă grea pe note muzicale, reușind atât să convingă juriul prin tehnică, cât și să atingă publicul prin emoție.

 

Cvartetul Fine Arts, nominalizat la premiile Grammy, este clasat printre cele mai distinse ansambluri din muzica de cameră de astăzi

 

Fondat în Chicago în 1946, Cvartetul Fine Arts este numit „unul dintre numele placate cu aur în muzica de cameră” (Washington Post). Are o istorie impresionantă de spectacole și o discografie extinsă de peste 200 de lucrări înregistrate. Este unul dintre puținele ansambluri care au înregistrat și au făcut turnee internaționale timp de trei sferturi de secol.

Multe dintre cele mai recente lansări ale Cvartetului au fost selectate pentru a fi incluse pe listele de nominalizări ale premiilor Grammy la categoriile „Cel mai bun album clasic” și/sau „Cel mai bun spectacol de muzică de cameră” și au primit mai multe premii și distincții, printre care: Premiul Gramophone și „înregistrare legendară” (Gramophone Classical Music Guide), BBC Music Magazine Choice, „Înregistrarea anului ”, primită de 3 ori (MusicWeb International), și un premiu Grammy pentru producătorul Steven Epstein (Cvintetele de Fauré cu Cristina Ortiz).

Concertul extraordinar al cvartetului este programat pentru luni, 6 septembrie, ora 19:00, la Sala Maximum Auditorium, în programul lor muzical fiind cuprinse opere de Beethoven, Șostakovici și Ceaikovski.

Recitalurile din cadrul Festivalului Enescu la Cluj-Napoca sunt organizate de către Asociația Culturală PLAY – promotorul evenimentului și co-finanțate de AFCN.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.