Premiul cel mare al festivalului TIFF 2015, Trofeul Transilvania, a fost câștigat de către filmul argentinian Incendiul (El incendio / The Fire) în regia lui Juan Schnitman. În valoare de 15.000 de europremiul a fost ridicat de către actriţa Violeta Bava, membru al juriului, la Gala de decernare a premiilor TIFF, de la Teatrul Naţional.

Incendiul
Secvenţă din “Incendiul”

Violeta Bava a spus, emoţionată, că filmul este minunat și a fost realizat cu un buget mic.

“Mă bucur că duc trofeul acasă în Argentina”, a mai spus Violeta Bava.

Organizatorii TIFF au difuzat un mesaj al regizorului filmului câştigător,  Juan Schnitman, aflat la Seattle Film Festival, prin care acesta a mulţumit publicului şi celor care au desemnat pelicula câştigătoare.

Filmul este unul palpitant. Pe ultima sută de metri înaintea de semnarea contractului pentru primul lor apartament, Lucía şi Marcelo scot o sută de mii de dolari de la bancă. Vânzătorul nu poate ajunge la întâlnire, prin urmare semnarea contractului se amână pe a doua zi. Nemulţumiţi, Lucía şi Marcelo se întorc acasă şi ascund banii. Următoarele 24 de ore vor dezvălui adevărata natură a dragostei lor, criza în care se află, dar şi violenţa din străfundul lor.

Filmul poate fi văzut mâine la ora 19.30, la Cinema City Iulius Mall!

Sute de invitați, spectatori și jurnaliști au urmărit ceremonia
prezentată de Tudor Giurgiu, președintele TIFF. Pe covorul roșu au păşit
actrița Nastassja Kinski și actorii Isaach de Bankolé și Marin Moraru,
Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, Alteța Sa Regală, Principesa Maria,
prezentatorii TV Andreea Esca, Amalia Enache și Cătălin Ștefănescu,
artistul Adrian Ghenie, Roberto Olla, directorul executiv al fondului
Consiliului Europei Eurimages, actrițele Manuela Hărăbor, Maria
Popistașu, Crina Semciuc, Cecilia Bârbora, Irina Gărdescu, Rodica Lazăr,
Andreea Vasile, actorii Andi Vasluianu, Emilian Oprea, Teodor Corban,
Alexandru Bindea, regizorii Mircea Daneliuc, Cristi Puiu, Radu Muntean,
Corneliu Porumboiu, Andrei Crețulescu, Dan Chișu, producătoarea Ada
Solomon.

Cunoscuta actriţă germană Nastassja Kinski a primit premiul pentru contribuţie  adusă cinematografiei mondiale. Ea a declarat de pe scena Teatrului Naţional:

“Vă mulţumesc foarte mult pentru că îmi oferiţi acest moment.Tara voastră are o istorie impresionantă, aveţi atâţia artişti minunaţi şi, da, o aveţi pe Nadia Comăncei, care este extraordinară, eu o iubesc foarte mult şi sunt foarte onorată. Mulţumesc”, a spus Nastassja Kinski, relatează Mediafax.

Iată lista premiilor TIFF 2015:

Trofeul Transilvania: Incendiul / El incendio / The Fire, regia Juan Schnitman (Argentina)

Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale, actriței Nastassja Kinski

nastasia-1024x680
Nastassja Kinski la Cluj !

Premiul pentru Cea mai bună regie, Lecția / The Lesson / Urok, r.Kristina Grozeva și Petar Valchanov (Bulgaria-Grecia)

Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz actorului Marin Moraru

Premiul Special al Juriului, oferit de HBO – Despre oameni și oi / Rams – Hrútar, regia Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca)

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, oferit de Vitrina Advertising – Margita Gosheva, Lecția / The Lesson / Urok. Premiul a fost înmânat de către actorii 10 pentru Film și actrița Olimpia Melinte.

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, oferit de Cinelabs România – Comoara, regia Corneliu Porumboiu

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, oferit de Raiffeisen Bank – Lumea e a mea, regia Nicolae Constantin Tănase

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, oferit de Jameson – ex aequo Ramona (regia Andrei Crețulescu) și Black Friday (regia Roxana Stroe)

Premiul pentru întreaga carieră (post-mortem) revine actorului Richard Johnson. Premiul a fost acceptat de Tom Browne, regizorul filmului Radiator

kINSKI

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Cuvintele sunt de prisos – Test / Ispytanie, regia Aleksandr Kott (Rusia)

Transilvania Pitch Stop Development Award oferit de TIFF si de Diferit: The Soldiers/Soldații, regia Ivana Mladenovic

Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market – 1985, regia Bogdan Mureșanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.