27 aprilie 2018

Împreunișul-măsurișul oilor, tradiție prezentată în Parcul Etnografic

By In Actualitate

USAMV Cluj-Napoca și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu GAL Napoca Porolissum și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, vă invită să participați sâmbătă, 5 mai 2018, începând cu ora 10,30, la manifestarea culturală interactivă mpreunișul-măsurișul oilor în Transilvania tradițională.

Publicul  este invitat să participe la eveniment, acesta având și o latură interactivă.

Intrarea este liberă.

Desfășurarea măsurișului evidențiază preocuparea pentru echitate în interiorul comunității, îmbinând pragmatismul cu practicile de protecție magică a întregului proces. Conștienți de faptul că doar exploatarea laptelui provenit de la un număr mare de animale este rentabilă, țăranii s-au văzut nevoiți să se asocieze, pentru a crea turme de 300-350 de oi și au găsit și metoda prin care fiecare proprietar să primească cota de lapte ce i se cuvine de la oile lui. Astfel, în momentul formării turmei mari (împreuniș), fără miei, la Sângeorz (23 aprilie), se măsura laptele provenit de la fiecare oaie, urmând ca repartizarea între asociați a laptelui turmei în întreg sezonul pastoral (până toamna), să se facă proporțional cu cantitatea de lapte obținută la măsuriș de către fiecare asociat, de la oile sale.

Oile din turma reunită erau mulse complet – cu cel puțin opt ore înainte de măsuriș – de persoane străine de turmă sau legate la ochi, pentru ca toate oile să pornească în competiție cu șanse egale; turma era pășunată apoi departe de sat, timp de cel puțin opt ore, pentru a se omogeniza hrana; când turma revenea pentru măsurarea laptelui, oile erau împărțite proprietarilor, iar aceștia le mulgeau, supravegheați de persoane special desemnate, pentru a fi eliminate fraudele; laptele predat de către fiecare proprietar era măsurat în prezența tuturor asociaților, printr-o tehnică aleasă prin consens, și se hotăra în comun modalitatea de repartiție și ordinea în care se va primi laptele; oile plecau apoi la pășune, unde rămâneau sub cerul liber până în toamnă; asociații petreceau cu mâncare, băutură, muzică și dans.

Evenimentul își propune să realizeze reconstituirea fidelă a ceremonialului de măsuriș, în forma practicată în satele de deal și de podiș din nord-vestul Transilvaniei.

Manifestarea se va desfășura în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” (str. Tăietura Turcului), după următorul program:

Ora 10,30:  – Pregătirea magică interactivă a gospodăriei și a staurului măsurișului

                   – Prezentarea interactivă a unui inventar original de stână montană

                   – Prezentarea interactivă a echipamentului caracteristic unui păcurar de munte

                   – Prezentarea interactivă a instalației de obținere a focului viu

Ora 12,00:  – Intrarea turmei de oi în staurul măsurișului, în frunte cu vlojoii îmbrăcați în frunze

                   – Udarea vlojoilor cu apă

                   – Începerea mulsului, descrierea inventarului pentru muls și a tehnicilor de muls

Ora 12, 30: – Până la încheierea mulsului – consumarea balmoșului și dans tradițional în curtea gospodăriei

Ora 14, 00: – Încheierea mulsului, explicarea modului de obținere a focului viu, plecarea turmei

Ora 14,30:  – Măsurarea laptelui cu carâmbul, discutarea diverselor tehnici transilvănene de măsurare și de repartiție a laptelui

                   – Închegarea laptelui, discutarea tehnicilor de prelucrare a laptelui de oaie

                   – Explicarea modului de repartiție a laptelui cu cumpăna

                   – Dans tradițional

 

 

Trecutul medieval timpuriu al satelor românești a fost interpretat deseori eronat, pornindu-se de la imaginea falsă a unor comunități în care creșterea oilor constituia baza economiei. Varianta extremă a acestei idei preconcepute a fost livrată de Sulzer (1781) și Roesler (1871), care susțineau originea pastorală a întregului popor român, care s-ar fi deplasat  în secolul al XIII-lea – printr-o dinamică specific pastorală – din sudul Dunării în nordul ei.  Această teorie – cu o coloratură politico-ideologică accentuată – este contrazisă însă de documentele transilvănene din secolele XIII-XIV, în care românii sunt atestați doar de două ori ca proprietari de oi și atunci doar indirect, prin menționarea obligațiilor lor fiscale. Urbariile transilvănene ample din secolul al XVI-lea confirmă decisiv statutul agro-pastoral, nu predominant pastoral, al românilor de aici, deoarece evidențiază faptul că în regiunile  de deal, podiș și câmpie – deci în cea mai mare parte a teritoriului – majoritatea românilor deținea doar 10-40 de oi, deci efectivul necesar subzistenței  unei familii care – în paralel – cultiva pământul.

De unde provine măsurișul?

În această realitate economică străveche – a numărului redus de oi deținut de familia românească – își are originea practica pastorală tradițională numită în unele sate măsuriș, în altele împreuniș, în altele sâmbră. Deoarece capacitatea nativă de lactație este  redusă în cazul oilor, doar exploatarea laptelui unui număr mare de animale, reunite într-o turmă de 300-350 de capete, devine rentabilă (economie de timp, de inventar, de personal pastoral). În consecință, asocierea mai multor mici proprietari de oi era obligatorie încă din cele mai vechi timpuri, motiv pentru care gruparea pastorală astfel rezultată a reprezentat cea mai veche asociație cu caracter economic din satul românesc. Nevoiți să se asocieze pentru a exploata avantajos laptele puținelor oi proprii predate în turma comună, țăranii au căutat o metodă de repartiție proporțională a laptelui muls de trei ori pe zi de la întreaga turmă de 300-350 de capete. Această metodă consta în măsurarea laptelui furnizat de oile fiecărui proprietar (măsuriș) în momentul formării turmei mari (împreuniș), fără miei, la Sîngeorz (23 aprilie), urmând ca repartizarea între asociați a laptelui turmei în întreg sezonul pastoral (până toamna)  să se facă proporțional cu cantitatea de lapte obținută la măsuriș de către fiecare asociat de la oile sale.

            Existau însă factori obiectivi care limitau gradul de echitate al repartiției proporționale, așa încât asociații căutau să-i neutralizeze măcar în parte, prin metode ingenioase, care țineau cont de specificul biologic ovin. Se știa, de exemplu, că oile bine hrănite de proprietari în timpul iernii furnizau la măsuriș mai mult lapte decât cele hrănite slab sau mediocru iarna, dar după două săptămâni de pășunat în condiții egale, cantitatea de lapte furnizată de cele două categorii era deja comparabilă, situație ce dezavantaja pe proprietarii oilor hrănite mediocru anterior măsurișului. Pentru a elimina acest factor ce perturba echitatea, multe asociații pastorale hotărau ca înainte de măsuriș oile să pască timp de două săptămâni împreună, departe de sat și de proprietari, pentru a li se evidenția capacitatea de lactație nativă. Prin alte tehnici specifice era limitată sursa de inechitate generată de diferența de consistență între laptele din primăvară (mai diluat) și cel de toamnă (mai concentrat), sau de diferența de prestație între oile primăvăratice, care furnizează mult lapte la măsuriș – dar înțarcă repede – și oile tomnatice, care dau lapte puțin la măsuriș și mai mult lapte decât celelalte spre toamnă.

Desfășurarea măsurișului evidențiază peste tot aceeași preocupare pentru echitate în interiorul asociației, îmbinându-se totodată pragmatismul cu practicile de protecție magică a întregului proces. Oile din turma reunită sunt mulse complet – cu minimum opt ore înainte de măsuriș – de persoane străine de turmă sau legate la ochi, pentru ca toate oile să pornească în competiție cu șanse egale; turma este pășunată apoi departe de sat, timp de minimum opt ore, pentru a se omogeniza hrana; când turma revine pentru măsurarea laptelui, oile sunt împărțite proprietarilor, iar aceștia le mulg, supravegheați de persoane special desemnate, pentru a fi eliminate fraudele; laptele predat de către fiecare proprietar este măsurat în prezența tuturor asociaților, printr-o tehnică aleasă prin consens, și se hotărăște în comun modalitatea de repartiție și ordinea în care se va primi laptele; oile pleacă la pășune, unde vor rămâne sub cerul liber până în toamnă;  asociații petrec cu mâncare, băutură, muzică și dans, măsurișul fiind considerat de săteni – ca anvergură – drept un echivalent laic al Paștilor.

Preocuparea permanentă de a obține, prin măsuri luate prin consens, un anumit confort psihic în interiorul asociației – fiecare membru participând la decizii și acceptând benevol unele dezavantaje inerente – a asigurat longevitatea remarcabilă a asociațiilor pastorale, care au alcătuit unități sociale durabile, ce mediau între familii și comunitatea sătească. Obicei caracteristic unei populații cu profil agro-pastoral, măsurișul constituie chintesența unui comportament asociativ pozitiv, atât de rar întâlnit în lumea noastră rurală tradițională,  iar treptata sa dispariție, prin înlocuirea celor 20-25 de proprietari de oi cu cei doi-trei proprietari de turme din fiecare sat, trebuie compensată prin cultivarea sa, în formele sale originare, în context sărbătoresc. Proiectul își propune tocmai o asemenea reconstituire fidelă a ceremonialului de măsuriș, în forma practicată în satele de deal și de podiș din nord-vestul Transilvaniei.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.