28 aprilie 2014

„I II III IV V VI VII poveşti cu Ştefan Câlţia”, volum lansat de Muzeul de Artă Cluj

By In Actualitate, Vizual

 Muzeul de Artă Cluj-Napoca a găzduit sâmbătă după masa, lansarea cărţii I II III IV V VI VII poveşti cu Ştefan Câlţia, ce are la bază şapte lucrări ale renumitului artist plastic. Ideea realizării acestei cărţi a fost a fiului său, Matei Câlţia.
 
Cartea surprinde şapte expoziţii, cu şapte lucrări de mari dimensiuni ale artistului Ştefan Câlţia şi tot atâtea conferinţe ale unor personalităţi ale vieţii culturale româneşti, precum Horia-Roman Patapievici, Nicolae Sabău sau Dan C. Mihăilescu
Ştefan Câlţia: “Nu poţi ocroti dacă nu iubeşti, salvarea este iubire”

Artistul Ştefan Câlţia a spus că “nici chiar personajele din pictura mea care au aripi nu sunt îngeri. Eu încerc în lucrul meu să spun lucrurile mai la general pentru că greutăţi şi rele şi neputiinţe au fost şi vor mai fi. Probabil că în această lucrare vorbesc mai mult despre aceste lucruri. Aparent, ei merg într-o parte, lucrarea era deja făcută când am văzut un film şi mi-am dat seama că personajul meu este personajul din acel film “Zbor deasupra unui cuib de cuci” când era întrebat încotro merg cu vaporul, personajul le-a spus “directo, directo”, ei bine şi aceştia merg tot înainte”.

Cu toate acestea, într-o notă mai glumeaţă, Ştefan Câlţia le-a mărturisit celor prezenţi că poveştile sale sunt inspirate din poveştile celor ce ii trec pragul atelierului.

“Toate poveştile pe care vi le spun le aud în atelier la mine de la cei care vin să se uite. Ei îmi spun o poveste, eu o bag în buzunar şi vin să o spun, ca să vedeţi cât de înţelept sunt. Noi toţi avem la naştere o pereche de aripi. Unii nu ştiu să le folosească, alţii se împiedică de ele, alţii le aruncă, dar alţii încearcă să zboare cu ele. Eu cred că dacă am fi puţin mai atenţi cu noi, chiar am putea zbura”

Invitatul de onoare, filologul Adrian Papahagi

“Pe mine nu mă interesează arta care este lipsită de spiritualitate, dezumanizată. De aceea mă atrage extrem de mult un artist ca Ştefan Câlţia care te îndeamnă întotdeauna să cauţi spiritualitatea. Te îndeamnă într-un fel să ridici acea cortină să afli ce este în spate. Ceea ce este în spate e greu de imaginat, e un mic clown acolo la fel de trist care iese de sub cortină dar registrul de lumină care vine de sub cortină este diferit. De după cortină vine o lumină albă, o fi o lumină mântuitoare? Este greu de spus”, a spus Papahagi.

Cu această ocazie, clujenii au putut vizita în perioada 25-27 aprilie expoziţia Câlţia unde a fost expus şi tripticul de mari dimensiuni “Lumea ca teatru”.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.