Președintele Festivalului Internațional de Film ”Transilvania” (TIFF),  regizorul Tudor Giurgiu,  deplânge soarta indusriilor care au de suferite pe orizontală datorită anulării festivalurilor verii.

“Pe lîngă faptul că anul ăsta nu vor exista festivalurile mari de muzică deja intrate în calendarul tuturor, gîndul meu merge la mulți colegi și prieteni (din Cluj, mai ales), majoritatea freelanceri, care începeau vara muncind la TIFF, apoi la Electric, Neversea, Untold, unii și la Jazz in the Park. Șoferi, constructori, oameni specialiști în logistică, personal tehnic, etc. Nu știu ce planuri B și-au făcut, știu însă că nu există scheme de sprijin la nivel național prin care acești oameni să fie ajutați să treacă peste o perioadă complicată dpdv financiar. Fără ei, fără experiența și dedicarea lor, toate festivalurile noastre nu s-ar putea face și nu ar ieși la nivelul de excelență cu care am ajuns să ne mîndrim”, a scris Tudor Giurgiu pe Facebook. 

Până acum în România au fost reprogramate pe 2021 festivalurile Awake, Maximum Rock Festival, Brezoi Blues Festival, Jazz in the Park, TIFF, Electric Castle, Untold.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.