FOTO/VIDEO Original, ironic, tradiţional, frumos. Gala Fashion UAD 2015

Special

26 de colecţii şi o hol cu catwalk, la Polivalentă. Gala Fashion 2015 a Universităţii de Arte şi Design (UAD) Cluj s-a ţinut pentru prima oară la noua Polivalentă, la etajul 1. Hol arhiplin, de la conducerea UAD pînă la invitaţii acesteia. Plus mulţi părinţi şi prieteni ai absolvenţilor şi masteranzilor.

A fost o gală extraordinar de diversă. Atât absolvenţii cât şi masteranzii nu s-au sfiit, dând dovadă de aplecare spre real, să ironizeze obiceiurile şi stereotipurilor societăţii consumeriste în care trăim. Nu au scăpat de ironia acestora nici Nouveau Riche, proaspeţii îmbogăţiţi ai tranziţiei şi capitalismului de cumetrie, nici maneliştii şi nici generaţia piţipoancelor de TV. Trei colecţii au auvt sursă de inspiraţie folclorul, fiind efectiv spectaculoase!

Colecțiile din acest an a fost ofertante atât din punct de vedere conceptual, cât și prin formele, tehnicile și materialele propuse. Ținutele realizate de tinerii absolvenți de la Licență și Masterat sunt relevante și prin modul în care se raportează la tendințele internaționale din industria modei.

Colecțiile care au fost prezentate la Gala UAD Fashion Design 2015 s-au remarcat prin volumetriile atent studiate, prin croiuri inovatoare și suprafețe textile inedite. Creaţiile absolvenţilor de la licență au fost coordonate  de către  prof. univ. dr. Elena Basso-Stănescu şi lect. univ. dr. Lucian Broscăţean, iar cele de masterat de către prof. univ. dr. Elena Basso Stănescu și de prof. univ. dr. Anca Pia Rusan.

O parte din aceste categorii sociale, să le spunem aşa, au fost ironizate prin colecţiile prezentate cu curaj de către absolvenţii şi masteranzii de la UAD, reprezentanţi ai programului de studii Modă – Design vestimentar Manifestarea a marcat  aniversarea a 40 de ani de la înființarea Specializării Modă-Design Vestimentar în cadrul UAD.

 Gala UAD Fashion Design a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente de modă din ţară, prezentând, într-un cadru de excepție, creaţiile absolvenţilor de licenţă, respectiv de master din cadrul specializării mai sus amintite. Evenimentul a constituit o importantă platformă de promovare pentru tinerii absolvenți.

Specializarea Modă-Design Vestimentar din cadrul UAD Cluj-Napoca numără anul acesta 35 de absolvenți (23 de absolvenți la ciclul licență și 12 absolvenți de master). Dintre aceștia, 25 (16 absolvenți licență, 9 absolvenți master)  au fost selectați după criterii riguroase pentru a-și prezenta colecțiile pe catwalk-ul de la Sala Polivalenta Cluj-Napoca.

Au prezentat colecţii la nivel de licenţă absolvenţii Sorana Barb, Aliz Simon, Regian Frolich, Diana Dăian, Linda Szabo, Diana Dobrescu,  Izabela Teodor, Alina Timar, Maria Leordean, Oana Pop, Anişoara Leordean, Bianca Negrea, Diana Chiş, Nadejda Iacubina. 

Au prezentat colecţii la nivel de master Anca Zaharia, Andreea Szanto, Sandra Şelescu, Loredana Gheţie, Inga Brăgaru, Andreea Chiş, Alina Morar, Ancuţa Sârca, Magdalna Butnariu, Andreea Castrase.

Clujulcultural.ro vă prezintă o amplă galerie foto:

1 thought on “FOTO/VIDEO Original, ironic, tradiţional, frumos. Gala Fashion UAD 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *