12 decembrie 2014

FOTO/VIDEO Federaţia SHARE a lansat programul Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015

By In Clio

Peste 1.500 de evenimente – unele în premieră, precum un festival de jocuri electronice şi un Campionat european de orientare pentru tineri, altele consacrate vor avea loc la Cluj-Napoca, în cadrul programului Capitală Europeană a Tineretului 2015.

 Vlad Pop, preşedintele Federaţiei SHARE, care se ocupă de proiectul Cluj-Napoca – Capitală Europeană a Tineretului 2015, a declarat, joi seară, la Cinema “Florin Piersic”, la prezentarea programului de anul viitor, că vor fi organizate manifestări culturale, artistice, educaţionale, profesionale, sportive, ecumenice, antreprenoriale, filantropice.
bun 2

Membrii asociatiior s-au pozat la final pe scena de la Cinema Florin PIERSIC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Avem o paletă largă de evenimente. Europa vine la Cluj-Napoca, iar voi, tinerii, faceţi Capitala Europeană a Tineretului. Pe lângă evenimente consacrate, cum sunt festivalurile TIFF, Timaf, Jazz in the Park, vom avea şi manifestări în premieră, precum Dreamhack, un festival de jocuri electronice, un Campionat european de orientare pentru tineri sau Well dance project, de dansuri”, a spus Pop.

 

În total, potrivit acestuia, vor avea loc peste 1.500 de activităţi şi evenimente.

Organizatorii au anunţat că primul eveniment va avea loc de Revelion, când pe scena din Piaţa Unirii va concerta trupa daneză The Asteroids Galaxy Tour.

La rândul său, primarul Emil Boc a declarat că Primăria Cluj-Napoca a alocat 2,3 milioane de lei pentru pregătirile legate de proiectul Capitala Europeană a Tineretului 2015.

“Aţi câştigat titlul pentru oraş, fără implicarea şi efortul vostru acest titlu nu ar fi putut fi câştigat. Avem multe lucruri de arătat, de la valorile europene şi democratice la spiritul multicultural, la calitatea vieţii de student şi creativitatea şi dinamismul tinerilor. Primăria vă va susţine în demersurile întreprinse, Clujul este oraşul care nu doarme niciodată, Clujul există datorită tinerilor”, a spus Boc.

Farse cu BOC

Un clujean care face diverse farse a urcat pe scenă în timp ce vorbea Emil Boc şi a numărat în faţa acestuia bancnote de un leu, aruncându-le una câte una pe jos, iar primarul s-a aplecat să le culeagă, i-a mulţumit şi a spus că suma adunată va fi depusă la bugetul local.

“Oricând nişte bani la Consiliul Local sunt bineveniţi. Mulţumesc tare mult. O să îi adun şi o să-i depun la bugetul local, orice leu e binevenit şi ne ajută să completăm bugetul, îi depunem la Trezorerie”, i-a spus Boc.


La prezentarea programului au fost prezente peste 800 de persoane de la asociaţii studenţeşti şi de tineret.

De asemenea, a luat cuvântul preşedintele Florin Moroşanu, preşedintele Asociaţiei Cluj – Capitală  Culturală Europeană.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.