FOTO Istoria Clujului. Cofetarul care vindea cea mai bună înghețată din oraș

Istoria Clujului

Clujul a avut și are personaje fabuloase de-a lungul timpului. Anii au trecut și memoria orașului îi pierde pe unii dintre cei care au bucurat generații. Tot mai puțini din clujeni își aduc aminte de Lulu, frumosul nebun al Clujului, mai ales cei tineri nu îl cunosc,  care a fost atât de iubit încât a fost înmormântat de mitropolitul ortdox Bartolomeu Anania, și el o personalitate la rândul lui, plecată dintre noi.

Clujul Cultural aduce în fața cititorilor siteului mica poveste a „turcului„ Daut Ismail, cofetar-bombonar, făcător și vînzător de înghețată în Clujul anilor 60-75.

Unii spun că „turcul” Daut Ismail nu era de fapt turc ci …albanez. Alte surse consultate de site susțin că Ismail a ajuns la Cluj din celebra insulă Ada Kaleh, de pe Dunăre, insulă scufundată în 1970 din rațiuni de stat.

Unii dintre ei consultați de Clujul Cultural, surse din rândul pasionaților de vechiul Cluj,  spun că avea casa în mijlocul străzii Pata. Daut Ismail s-a remarcat prin calitatea produselor fiind cunoscut de tot orașul, care nu număra atunci atâția locuitori ca acum. La un moment dat Ismail şi-a mutat produsele, cum ar fi mere glazurate, halviţa şi baclavale la o tonetă la intersectia Calea Turzii cu str. Petőfi Sándor. Uneori vindea la o gheretă de culoare albă în Piața Mihai Viteazul, chiar la intersecția străduței care are pe colț magazinul de feronie ”Fierul”.

”Vindea o înghețată albă, vanilie cu frișcă, dar și una verzuie, cu fistic, foarte bună. Era ieftin un glob, 2 lei pe atunci. Era asaltat de mușterii”, spune unul din clujenii consultați.

De asemenea, mulți clujeni au scris pe Facebook frânturi de amintiri despre Ismail dar multe sunt inexact redate, așa cum se întâmplă când patina timpului se așterne peste oameni….

Fotodocument: Kolozsvár Leu Gabi, cont de  Facebook. Aproximativ după anul 1960. Coadă la produsele lui Ismail.

Din păcate informațiile despre el sunt sumare.

Clujul Cultural face apel la posibilele rude ale lui Ismail dar și la toți cei care citesc acest articol și ar putea oferi noi informații, cât mai relevante,  despre acest personaj la a cărui produse se făcea coadă, așa cum se vede în imaginea de mai sus.

Aveți rubrica de comentarii deschisă, așteptăm informațiile și amintirile cât mai complete despre acest cofetar-bombonar care trezește atâtea amintiri pe rețelele sociale.

27 thoughts on “FOTO Istoria Clujului. Cofetarul care vindea cea mai bună înghețată din oraș

  1. In anul 1978-1979 , era inca pe strada Pata, mergeam de la lic.Energetic in fiecare duminica sa cumparam inghetata
    dar si halvita.Nicioadata de atunci ,n am mai mancat asa halvita.Mai cumpar cateodata in speranta ca va avea acelasi gust,
    dar nici pomeneala.nu pot sa uit consistenta si gustul niciodata ,desi au trecut zeci de ani.

  2. Foarte interesant, cum îi găsiţi pe aceşti străini să scrieţi articole despre ei, turc, albanez, dar despre cei de-a locului, clujeni, maghiari nu scrieţi nimic? Poi se poate compara acest cofetar bombonar ambulant cu Cofetăria Luka spre exemplu? O să-mi ziceţi că nu aţi ştiut! Cofetăria Luka, colţ de Paris cu Ploieşti, cofetărie băgată în faliment de comunişti, preluată şi denumită Cofetăria Steaua. Vizavi de Cinema Steaua. Nici pomeneală. Şi ce torturi, cremeșuri, bomboane, îngheţată făcea bunicul! Încă există multe instrumente de-ale lui. Dar se pare că cei de-ai locului sunt mai puţin interesanţi.

    1. Hai sa nu exageram. Daut Ismail era mult mai celebru ca si Cofetăria Luka, incomparabil. De aceea am scris

    2. Dn pacate nu am mai apucat cofetaria Luka, doar Steaua, care avea produsele Vitadulci. In schimb l-am prins pe Bilal Zaim, tot pe strada Paris.

  3. Daca veti cauta in arhiva a ceea ce a fost Foaia Transilvana s-ar putea sa gasiti o serie de articole pe care le-am scris despre …Turcul. E acolo un episod legat si de personalitatea lui Lucian Blaga.

    1. Va salut domnule profesor si ma bucur ca mi-ati scris. Am incheiat cu cofetarul-bombonar. Cando sa am timp o sa ma duc la VCU sa studiez colectia, acum e tardiv. Dar daca aveti alte propuneri de teme scrieti pe tibi.farcas@gmail.com sau la mine pe Facebook.

  4. În mod sigur, cel de pe strada Pata (actualmente, Titulescu) nu a venit în urma scufundării Ada-Kalehului (poate de-acolo, nu știu, dar nu după dispariția insulei), pentru că pe la sfârșitul anilor ’50 (poate și mai înainte, dar eu de-atunci îl știu) era vânzător ambulant, de înghețată. Avea un cărucior de lemn (alb) cu două vase frigorifice (nu știu cum se numesc) – unul cu înghețată de vanilie, altul cu înghețată de cacao/ciocolată, amândouă foarte bune. Un glob costa 50 de bani și ți-l punea în cornet în formă de păhărel (deci cu fund plat); pentru două globuri (1 leu) folosea cornete mai înalte, cu vârf ascuțit. Stătea câte un timp pe la câte o intersecție, apoi se muta la alta. Era amabil, zâmbitor; întotdeauna, el era cu căruciorul (eu, cel puțin, nu am întâlnit pe altcineva). Nu știu să fi avut un orar; vestea că „turcul” e prezent undeva se răspândea rapid și ne duceam acolo; dacă nu-l mai prindeam, fugeam la altă intersecție, unde știam că ar putea fi. Eu îl găseam pe strada Gheorgheni (azi, Brâncuși) colț cu Martinuzzi/Măcinului (cel mai aproape de casa noastră), ori tot Gheorgheni colț cu Brâncoveanu, sau Brâncoveanu colț cu Albini (unde era o școală, devenită acum, de-o vreme, creșă și grădiniță). Mult după aceea, când s-au demolat casele de pe Pata (să se construiască blocuri), se spunea că, oferindu-i-se posibilitatea de a-și alege cartierul, a optat pentru un apartament pe aceeași stradă, tot prin zona fostei case, pentru că acolo erau obișnuiți cu el clienții. Într-adevăr, acolo l-am și regăsit – vindea de-acasă, din apartamentul lui (aveam un termos mai mare, pentru alimente, și mergeam de multe ori să-l aduc plin, pentru toată familia – că locuiam mai departe de Pata). Înainte de ’89, la noi, nu prea mânca lumea înghețată iarna (doar dacă-și făcea acasă, că în cofetării nici nu se găsea), așa că, pentru „turc” (cum îi zicea toată lumea) era sezon mort. Nu știu dacă de la început, sau mai târziu i-a venit ideea să facă și produse „de iarnă”, dar de „cândva” mama a început să cumpere de la el și bomboane pentru pom – nu doar din cele numite „salon” (paralelipipedice și ambalate în hârtie și staniol), ci și inele și figurine consacrate drept tradiționale pentru pomul de Crăciun, albe sau discret colorate în roz, galben, poate și albastru și verde (nu-mi amintesc). Foarte gustoase, și acestea.

  5. Cind s-au introdus ratiile la alimente, in preajma sarbatorilor de iarna, duceai 1kg.zahar si plateai 9 lei pentru „bomboane de salon”! Fiecare culoare avea alt gust si alta aroma! Erau nemaipomenite!!!

    1. Al doilea „turc” din Cluj cofetar-bombonar (așa știa toată lumea) se numea Bilail Zaim, avea casă pe strada Paris unde avea și ghereta și servea la geam. Înghețata la cos mic costa 50 de bani!

  6. Tot in Cluj in aceeasi perioada pe strada Paris langa parculetul de la intersectia cu str Marasesti
    mai era un (poate erau rude) Bilal Zaim care avea inghetata la fel de buna .

  7. Si in zona str. Herculane, langa Scoala generala nr.1 in perioada anilor 74-82, cat am fost elev al acelai scoli, avea o toneta alba cu geam de sticla de unde ne cumparam halvita, lingatoare si alte dulcegarii, nu sunt sigur daca vindea el personal sau era un angajat de al lui, cert e ca asa era si atunci spusa ca luam dulciuri de la turc!

  8. In anii 70, in fiecare duminica, venea cu un cărucior pe roti, pe strada Gheorgheni, actuala Brâncuși. Intra printre blocuri și striga ,,Johnny și halvița”. Eram mititei, blocuri întregi de copii, ieșeam val vârtej din casa și cumpărăm delicatese: halvița, sucitoare( un fel de halvița f tare, răsucită, albă cu dungi de diverse culori), mere glazurate, cocoși și alte figurine din zahăr ars. Și mai avea o specialitate pe băț, tot din zahăr ars, căreia noi copiii ii spuneam ,, lingătoare”.?

  9. A avut toneta pe Pata pana cel putin prin 78-79. Eram in clasele primare si mereu ma opream sa-mi iau halvita si dulciuri de la dansu. Locuiam in Gheorgheni dar eram la Liceul de Muzica si treceam zilnic pe la dansu.
    A fost un Om minunat! Ma bucur sa vad ca a ramas in mintea si sufletul Clujenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *