Final de Jazz in the Park. Concert de mare succes al trupei N.O.H.A

Cooltura Special

40.000 de clujeni au participat la cele trei zile ale ediţiei a treia a festivalului Jazz in the Park desfăşurat în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, a anunţat, duminică seara, entertainerul Andi Daiszler, cel care a prezentat formaţiile pe scena principală şi informaţiile  utile publicului, transmise de organizatorii festivalului.

Între două recitaluri a avut loc şi premierea câştigătorilor Concursului Internaţional de Jazz in the Park, pentru tinere formaţii şi artişti, premii înmânate de cunoscuta solistă de jazz Teodora Enache.

Între timp, parcul a fost luat cu asalt de clujeni, atmosfera devenind explozivă la concertul celor de la N.O.H.A.

NOHA BUN
N.O.H.A in concert la Jazz in the Park-(c) clujulcultural.ro

Până atunci, sub raport concertistic, au urcat alte trei trupe, Tiptil, sârbii de la Eyot, Tango with Lions şi headlinerul festivalului, N.O.H.A.

Cel mai mare succes l-a avut, cum era de aşteptat, N.O.H.A., dar foarte bine au fost primiţi au fost şi Eyot dar şi Tango with Lions, cu o solistă care a impresionat publicul prin vocea ei.

Atmosfera a fost la fel ca vineri şi sâmbătă: parc arhiplin, distracţie, tolăneală, hămăceală, un du-te vino continuu. Public mult, care s-a bucurat de zilele călduroase, de muzică, de băutură,  de atmosferă de festival.

jazzzzz

Au existat pe reţelele de socializare şi critici, îndreptate în special împotriva faptului că nu prea ar fi jazz la…Jazz in the Park. Unele critici sunt, poate,  îndreptăţite dar organizatorii s-au axat probabil pe ideea de comunitate, să strângă cât mai mult public, să scoată lumea din case, să o aducă în parc. Şi atunci trebuie şi indie-rock, şi rock alternativ acustic, şi drum-bass, dar şi jazz. E o opţiune. Putem să dezbatem, chiar aici, nu?

Ediţia actuală a Jazz in the Park s-a intitulat Youth Edition şi a durat  o săptămână. În cadrul actualei ediţii a fost  inaugurat un nou spaţiu, The Riverside Stage, pe malul Someşului, care s-a dovedit de mare succes.

O relatare de la concertele de acolo puteţi citi AICI

 

 

 

1 thought on “Final de Jazz in the Park. Concert de mare succes al trupei N.O.H.A

  1. Nu zic nimic de inutilitatea unui clip filmat cu telefonul care se aude absolut dezgustator. Zic doar despre bizareria trupei N.O.H.A. la un festival de jazz. Mai ales cu atatea nume imense care au cantat in iulie in alte locatii din tara… Hiromi, Marcus Miller, Stanley Clarke si sefii Snarky Puppy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *