Drama ”L’Evenement”, regizată de cineasta franceză Audrey Diwan, a câştigat sâmbătă seară trofeul Leul de Aur al celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, unde România a fost reprezentată de trei producţii, în diverse secţiuni, iar lungmetrajul ”Imaculat” a fost desemnat cel mai bun debut, scrie News.ro.

Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia a început pe 1 septembrie şi a avut loc, la fel ca anul trecut, cu prezenţă fizică, dar cu un protocol pentru Covid-19.

Pe covorul roşu al evenimentului au păşit, între alţii, Pedro Almodóvar, Penélope Cruz, premiată pentru interpretare, Javier Bardem, Antonio Banderas, Jamie Lee Curtis şi Roberto Benigni – premiaţi pentru întreaga activitate -, Ben Affleck şi Jennifer Lopez, Maggie Gyllenhaal şi Ridley Scott, care a primit trofeul Glory to the Filmmaker.

România a fost reprezentată de ”Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, inclus în competiţia Orizzonti, ”Plastic semiotic”, scurtmetraj de Radu Jude, prezentat în afara concursului, şi de ”Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectat în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a festivalului. Acesta din urmă a primit şi două trofee colaterale – Authors under 40 Award pentru scenariu şi GdA Director Award.

 

 

În plus, regizorul Alexander Nanau făcut parte din juriul internaţional.

Bong Joon-ho, Chloé Zhao şi Alexander Nanau
Bong Joon-ho, Chloé Zhao şi Alexander Nanau

Alberto Barbera, directorul artistic al festivalului, a punctat că anul acesta calitatea filmelor înscrise, mai multe decât anul trecut, a fost una foarte bună. Din lipsa spaţiului, multe producţii au fost respinse. Au fost selectate filme din întreaga lume, toate continentele fiind reprezentate. Au fost alese filme din 59 de ţări.

În competiţie au fost selectate: “Madres paralelas”, de Pedro Almodóvar (Spania), “Mona Lisa and the Blood Moon”, de Ana Lily Amirpour (SUA), “Un Autre Monde”, de Stephane Brizé (Franţa), “The Power of the Dog”, de Jane Campion (Noua Zeelandă, Australia), “America Latina”, de Damiano D’Innocenzo, Fabio D’Innocenzo (Italia, Franţa), “L’Evenement”, de Audrey Diwan (Franţa), “Official Competition”, de Gaston Depart şi Mariano Cohn (Spania, Argentina), “Il Buco”, de Michelangelo Frammartino (Italia, Franţa, Germania), “Sundown”, de Michel Franco (Mexic, Franţa, Suedia), “Lost Illusions”, de Xavier Giannoli (Franţa), “The Lost Daughter”, de Maggie Gyllenhaal (Grecia, SUA, U.K., Israel), “Spencer”, de Pablo Larrain (Germania, U.K.), “Freaks Out”, de Gabriele Mainetti (Italia, Belgia), “Qui Rido Io”, de Mario Martone (Italia, Spania), “On The Job: The Missing 8”, de Eric Matti (Filipine), “Leave No Traces”, de Jan P. Matuszyski (Polonia, Franţa, Cehia), “Captain Volkonogov Escaped”, de Yuriy Borisov (Rusia, Estonia, Franţa), “The Card Counter”, de Paul Schrader (SUA, U.K., China), “The Hand of God”, de Paolo Sorrentino (Italia), “Reflection”, de Valentin Vasyanovych (Ucraina), şi “La Caja”, de Lorenzo Vigas (Mexic, SUA).

Penélope Cruz
Penélope Cruz

În secţiunea Orizzonti au concurat lungmetrajele: “Les Promesses”, de Thomas Kruithof, “Atlantide”, de Jury Ancarani, “Miracle”, de Bogdan George Apetri, “Pilgrims”, de Laurynas Bareisa, “The Peackock’s Paradise”, de Laura Bispuri, “The Falls”, de Chung Mong-Hong, “El Hoyo En La Cerca”, de Joachin Del Paso, “Amira”, de Mohammed Diab, “A Plein Temps”, de Eric Gravel, “107 Mothers”, de Peter Kerkekes, “Vera Dreams of the Sea”, de Kaltrina Krasniqi, “White Building”, de Kavich Neang, “Anatomy of Time”, de Jakrawal Nilthamrong, “El Otro Tom”, de Rodrigo Pla şi Laura Santullo, “El Gran Movimiento”, de Kiro Russo, “Once Upon a Time in Calcutta”, de Adita Vikram Sengupta, “Rhino”, de Oleg Sentsov, “True Things”, de Harry Wootliff, şi “Inu-Oh”, de Yuasa Maasaki.

Anul acesta a debutat Orizzonti Extra, în care a fost acordat un premiu al publicului, prin vot. Aici au fost selectate: “Land of Dreams”, de Shirin Neshat şi Shoja Azari, “Costa Brava”, de Mounia Akl, “Mama, I’m Home”, de Vladimir Bitokov, “Ma Nuit”, de Antoinette Boulot, “La Ragazza Ha Volato”, de Wilma Labate, “7 Prisoners”, de Alexandre Moratto, “The Blind Man Who Did Not Want to See Titanic”, de Teemu Nikki, şi “La Macchina Delle Immagini di Alfredo C”, de Rolando Sejko.
”The Blind Man Who Did Not Want to See Titanic” a fost desemnat câştigător.

Cineastul sud-coreean Bong Joon-ho a prezidat juriul Venezia 78 care a fost alcătuit din regizoarea americană de origine chineză Chloé Zhao, marea câştigătoare a ediţiei de anul trecut, cu ”Nomadland”, actriţa Virginie Efira (Belgia, Franţa), care a jucat cel mai recent în ”Benedetta” al lui Paul Verhoeven, actriţa şi cântăreaţa Cynthia Erivo (Marea Britanie), care interpretează rolul Aretha Franklin în al treilea sezon ”Genius” al National Geographic, actriţa şi producătoarea canadiană Sarah Gadon, regizorul italian Saverio Costanzo (”L’amica geniale”) şi regizorul român Alexander Nanau, dublu nominalizat la Oscar anul acesta cu documentarul ”colectiv”, care a avut premiera anul trecut la Veneţia.

Juriul a acordat mai multe premii în competiţie: Leul de Aur pentru cel mai bun film, Leul de Argint – Marele Premiu al Juriului, Leul de Argint pentru cel mai bun regizor, Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă, Coppa Volpi pentru cel mai bun actor, Premiul special al juriului, Premiul pentru cel mai bun scenariu, Premiul ”Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/actriţă.

Alegerea filmului regizat de Audrey Diwan, regizoare franceză cu origini române, câştigător al marelui trofeu a fost unanimă, după cum a spus preşedintele juriului.

Independenţa Film va distribui în România ”Madres paralelas”, dar şi ”L’événement”, cu actriţa franceză Anamaria Vartolomei născută în  România. 

Audrey Diwan şi Anamaria Vartolomei, emoţionate, pe scena galei festivalului
Audrey Diwan şi Anamaria Vartolomei, emoţionate, pe scena galei festivalului

Juriul secţiunii Orizzonti a fost prezidat de regizoarea Jasmila Žbanić (”Quo Vadis, Aida?”, Bosnia şi Herţegovina) şi alcătuit din regizoarea norvegiană Mona Fastvold („The World to Come”, lansat la Veneţia anul trecut), regizorul iranian Shahram Mokri (”Fish/Cat” a câştigat în 2013 premiul special al secţiunii pentru conţinut inovativ), scriitoarea italiană Nadia Terranova şi Josh Siegel, curatorul departamentului de film de la MoMA (New York).

Acest for a acordat trofeele: Orizzonti pentru cel mai bun film, Orizzonti pentru cel mai bun regizor, Premiul Orizzonti special al juriului, Orizzonti  pentru cea mai bună actriţă, Orizzonti pentru cel mai bun actor, Orizzonti pentru cel mai bun scenariu şi Orizzonti pentru cel mai bun scurtmetraj. Nu este permisă acordarea acestor trofee ex aequo.

Membrii juriului care au acordat Premiul ”Luigi De Laurentiis” pentru film de debut – Leone del Futuro – au fost: producătorul şi regizorul italian Uberto Pasolini (”The Full Monty”), în rol de preşedinte, Martin Schweighofer (Austria), critic de film şi director de festival, şi Amalia Ulman (Argentina), artist vizual şi regizor al cărei lungmetraj de debut.
Ei au acordat premiul în valoare de 100.000 de dolari regizorului şi producătorului celui mai bun lungmetraj de debut din toate secţiunile festivalului. Acesta a fost ”Imaculat”.

George Chiper-Lillemark şi Monica Stan
George Chiper-Lillemark şi Monica Stan

Festivalul se încheie cu proiecţia filmului italian ”Il Bambino nascosto”, de Roberto Andò.

Lista câştigătorilor:

VENEZIA 78
Leul de Aur pentru cel mai bun film – ”L’Evenement”, de Audrey Diwan
Leul de Argint – Marele premiu al juriului – ”The Hand of God/ E stata la mano di Dio”, regizat de Paolo Sorrentino
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor – Jane Campion, pentru ”The Power of the Dog”
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor – Jon Arcilla, pentru ”On The Job: The Missing 8”
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă – Penélope Cruz, pentru ”Madres paralelas”
Cel mai bun scenariu – Maggie Gyllenhaal, pentru ”The Lost Daughter”, după un roman semnat Elena Ferrante
Premiul special al juriului – ”Il Buco”, de Michelangelo Frammartino
Premiul ”Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/ actriţă – Filippo Scotti, pentru ”The Hand of God”, regizat de Paolo Sorrentino

ORIZZONTI
Cel mai bun film – “Pilgrims”, de Laurynas Bareisa
Cel mai bun regizor – Eric Gravel, pentru ”A plein temps”
Premiul special al juriului Orizzonti – ”El gran movimento”, de Kiro Russo
Cel mai bun actor – Piseth Chhun, pentru ”White Building”
Cea mai bună actriţă – Laure Calamy, pentru ”A plein temps”
Cel mai bun scenariu – ”107 Mothers”, de Peter Kerekes şi Ivan Ostrochovsky
Cel mai bun film de scurt metraj – ”Los Huesos”, de Cristóbal León şi Joaquín Cociña

Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut – ”Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan 

VIRTUAL REALITY
Cea mai bună poveste VR – ”End of Night”, de David Adler
Cea mai bună experienţă VR – ”Le Bal de Paris”, de Blanca Pi
Marele premiul al juriului pentru cea mai bună operă VR – ”Goliath: Playing With Reality”, de Barry Gene Murphy şi May Abdalla

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.