20 august 2013

“Feţele Clujului” pot fi văzute la Muzeul Etnografic

By In Actualitate, Vizual

Expoziţia „Feţele Clujului/ Cineva, acolo sus, te priveşte” care a fost expusă în cadrul festivalului “Colours of Cluj”, pe Bulevarul Eroilor, poate fi vizionată, până în 20 septembrie, în curtea interioară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21, clădire cunoscută sub numele istoric de „Palatul Reduta”.

Expoziția este un proiect al cluj.travel, dezvoltat împreună cu fotograful Călin Ilea. Pagina oficială a proiectului o găsiți aici.

„Fețele Clujului” prezintă o colecţie de 20 de fotografii de mari dimensiuni (1×1,5 m) care redau chipuri umane ale statuilor şi reliefurilor situate pe clădirile din centrul istoric ale oraşului.

„Vizitatorii muzeului au astfel şansa de a admira feţele mai puţin cunoscute ale acestui oraş, văzute prin obiectivul unui artist inspirat”, se arată într-un comunicat de presă al muzeului.

Fiecare fotografie este însoţită de un cod QR care, odată scanat cu un smartphone, face trimitere către o pagină web cu detalii despre imagine. Textele explicative sunt realizate de Melinda Mihály, muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, consultantul ştiinţific al proiectului.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.