4 octombrie 2015

FestLit 2015 sau cum a ignorat Uniunea Scriitorilor Cluj Capitala Tineretului

By In Carte, Special

Astăzi a avut loc inaugurarea celei de a doua ediţii a Festivalului Naţional de Literatură  (FestLit 2015), organizat de Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor.

Evenimentul a avut loc sala Tonitza  a Muzeului de Artă.

Pe un jilţ, în mijlocul sălii, ca un adevărat guru al literaturii, trona doamna Irina Petraş, preşedintele US Cluj-Napoca, renumit critic literar, energica preşedintă care a dinamizat incontestabil activitatea US. Ea are puţini critici, sau deloc, puţinele disidenţe fiind rapid izolate sau catalogate ca ieşiri tinereşti, neexperimentate, cum a fost cea a lui Mihai Mateiu, scriitor care  refuzat o distincţie oferită de US Cluj după ce, e drept, s-a înscris la premiere, o greşeală tactică ce a dat muniţie gratuită celor care l-au premiat acum doi ani.

petras

Irina Petraş, preşedintele US Cluj la lansarea FesLit 2015-(c) clujulcultural.ro

Ce ne-a plăcut astăzi:

– faptul că în sală au fost mulţi scriitori valoroşi, de la Gabriela Adameşteanu la Marta Petreu, de la Ion Pop la Mircea Popa.

– faptul că a fost invitat la lansare rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, academician şi istoric renumit, membru al filialei Cluj a US.

– faptul că a fost invitat la lansare sociologul şi poetul Vasile Sebastian Dâncu, care a vorbit fumos despre Cluj, poezie şi legătura lui cu poeţii. “Vă adresez un bun venit sociologic la Cluj”, a spus scriitorilor prezenţi profesorul Dâncu.

– faptul că a participat Nicolae Manolescu, preşedintele US România.

petras 3

Irina Petraş şi Nicolae Manolescu

– discursul foarte bun al editorului şi poetului Vasile George Dâncu, care a făcut un bun elogiu lecturii, cărţii şi a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, care începe marţi la Cluj. “Eu fac politică! Trăiască partidul cititorilor,  al scriitorilor,  votaţi literatura, trăiască lectura,  onoare cărţii! Bine aţi venit la FestLit, Fict 2015 şi la Cluj”

Ce nu ne-a plăcut:

– absenţa ministrului Ionuţ Vulpescu, anunţat că vine la lansare.

– ora de începe, prea matinală.

– discursul slab al lui Manolescu, care a fost fad, lipsit de nerv. Manolescu a fost complet nepregătit, amintind de o iubire juvenilă, despre greşeli gramaticale etc. Nimic la zi, nimic aplicat pe lumea culturală actuală în discursul său. A fost umbra lui Nicolae Manolescu de altădată.

– în Capitala Europeană a Tineretului, media de vârstă a participanţilor la lansare a fost de 60-65 de ani. Tinerii au lipsit cu desăvârşire.

– marea romancieră  Gabriela Adameșteanu a fost practic forţată de criticul Irina Petraş să urce pe jilţ şi să cuvânteze în ciuda faptului că se vedea clar că nu dorea acest fapt. A şi spus public în în sală cu nu vrea să citească din opera sa.  A avut totuşi prezenţă de spirit, a povestit că pe ea Clujul a marcat-o, atât  la vizita ei pe când avea 10 ani, într-o excursie ca elevă, remarcând costumele femeilor de atunci, probabil majoritatea unguroaice, şi lumina frumoasă din Cluj, apoi, Clujul anilor 7o, unde un bunic al ei era un profesor la Agronomie.

– ca de fiecare dată când venim la Muzeul de Artă, parchetul sălilor face un zgomot care bruiază discuţiile, cu scârțâitul său inevitabil.

– temele la care s-a referit doamna Petraş, “„Când am ales temele simpozioanelor noastre nu am vrut să ridicăm întrebări precum criza culturii, la ce bun poeții, ce ne facem cu revistele, ce ne facem că nu mai avem cititori, ci am vrut să ne purtăm ca niște oameni care știu că societatea are nevoie de ei, chiar dacă ea câteodată nu știe și să discutăm despre lucruri serioase și fundamentale”…

– expoziţiile alese in cadrul FestLit 2015:  una  chiar a a doamnei Irina Petraș și una a Radei Nița, care a fost vernisată în urmă cu o săptămână! Un provincialism clasic clujean.

– nici un cuvânt despre noile industrii de carte, cartea electronică, eBOOK-uri sau E-readere! Nimic despre tineri, despre noua literatură. De ce nu erau tinerii scriitori astăzi în sală?

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.