4 august 2014

Favorit, cinematograful trezit la viaţă

By In Esenţial

Fostul cinematograf Favorit de pe strada Horea nr.4 a fost cumpărat de doi întrprinzători clujeni, Vlad Căpuşan, alpinist renumit, cu stagii montane pe munţi himalayeni şi  Vasile Antonie. Cei doi au cumpărat spaţiul în care  a funcţionat cinematograful iar o mică parte din el, unde se găseşte fosta casierie, aparţine primăriei dar e despărţit cu un drum de servitute de restul de spaţiu aparţinând noilor proprietari.

Clujulcultural.ro a vizitat fostul cinematograf şi a discutat cu unul din antreprenorii care l-au cumpărat. Ghidaţi de Lucian Valea, am intrat intâi în spaţiul unde îşi desfăşoară aceştia activitatea, o fostă fabrică de pâine, închiriată de cei  Capusan si Valea, pe Horea nr. 8, unde au amenajat un loc de escaladă, un bar cu totul special, industrial ca aspect, dar atrăgător. Acolo firma celor doi, intitulată Centrala de Escaladă, face o serie de trainiguri pentru pasionaţii de căţărat, pun la punct diferite excursii montane contra cost inclusiv în Alpi, organizează evenimente culturale.

Apoi am intrat in cinematograf sau ce a fost odata acesta…

Precizăm că fostul cinematograf din incinta Palatului Urania,  de pe strada Horea nr. 4, este strâns legat de începuturile cinematografiei clujene, găzduind primele filme mute din Cluj-Napoca, în perioada 1913-1920. Acesta a fost redenumit de comunişti în 1964 în “Cinema 23 August” în amintirea zilei din 1944 când România a început războiul anti-german, iar după 1989 a fost redenumit “Cinema Favorit”.

Cinema BUN

Asa arata acum in interior cinematograful Favorit

Abandonat în tranziţie

Ca multe alte cinematografe din România, acesta a fost abandonat după ce s-a pus în mişcare un proces de retrocedare, după 1989. Cei doi au reuşit să cumpere  de la proprietara care deţinea spaţiul, o pensionară emigrată în Germania, care a câştigat procesul de retrocedare.

“Noi vrem să îl punem înapoi, în circuitul cultural. Ne dorim parteneri pentru că trebuie amenajare serioasă şi nu dispunem de fondurile necesare. Suntem deschişi la parteneriate şi la orice propunere serioasă. Nu vrem să vindem spaţiul unui retalier sau oricui de acest gen. Vrem să rămână în zona evenimentelor culturale. Vrem acces şi din spaţiul pe care primăria îl deţine, pe acolo se urcă la loje. Am scris primăriei, aşteptăm răspuns. Oricum aici, ţinând cont de istoria locului tot cultură trebuie să se facă. Avem nevoie însă de o infuzie de capital”, a spus Valea.

Un cinematograf renumit

In fostul Palat Urania, o clădire superba si acum, acest cinematograf a fost unul din locurile importante ale Clujului în domeniul cinematografiei. Mulţi ani, în comunism si nu numai, acesta a fost un cinema cunoscut.

Alături de ghidul nostru am pătruns în fostul cinema.  Aerul e încărcat, spaţiul este însă relativ curat, pentru că proprietarii au facut aici curăţenie primară. E loc de o multă amenajare dar este un spaţiu încântător, cu tot farmecul locului de odinioară. Aici s-au proiectat filme până în 2005- 2006. Afişe cu filme sunt peste tot, casieria are parfumul de altădată dar totul trebuie aerisit. Per total însă locul este foarte potrivit pentru activităţi culturale.

“Am făcut o serie de happeninguri aici, o serie de proiecţii de cinema, un party”, a spus Lucian Valea.

Boxa surpriză

Depozitul din subsol este arhiplin de catastife cu evidenţa filmelor care au rulat la Cluj şi în  alte oraşe. Cei doi antreprenori au găsit in spatele scenei o boxă imensă de lemn.

“Nu ştim cum funcţionează, este absolut extraordinară. Am lăsat-o unde e, nu ne pricepem la ea cum  funcţionează. E intactă.”, a spus Valea.

Spaţiul are farmec, nu este nimic stricat şi se pretează la diferite evenimente culturale.

Vă oferim o galerie foto:

1 Comment
  1. […] Sala unde functiona in urma cu cativa ani unul dintre cele mai vechi cinematografe din Cluj-Napoca, Favorit, aflat in incinta Palatului Urania, de pe strada Horea nr. 4, a fost cumparata de doi tineri intreprinzatori, care vor sa il redea clujenilor si sa il includa in circuitul cultural al orasului, relateaza clujulcultural.ro. […]

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.