Exclusiv! Omul de afaceri Ştefan Gadola va închiria spaţiul ultracentral al fostei Case Municipale de Cultură. Intenţionează să dezvolte un centru cultural modern!

Clio Special

EXCLUSIV. Omul de afaceri clujean Ştefan Gadola, unul din cei trefondatori ai companiei Energobit şi, în acest moment, acţionar minoritar după exitul companiei către Innova Capital Poland, negociază închirierea, în cadrul unui parteneriat, a clădirii ultracentrale în care a activat Casa Municipală de Cultură, fostul cinematograf Timpuri Noi, şi apoi, una din sălile mari de bingo din Cluj, in sala cinematografului,  a confirmat în exclusivitate informaţia pentru clujulcultural.ro Augustin Feneşan, preşedintele Asociaţiei Patronilor şi Micilor Meseriaşi.

„Negociem un parteneriat, vrem să intrăm într-un parteneriat cu domnul Gadola. Discuţiile sunt foarte avansate. Avem nevoie de cineva care să investească, avem probleme cu clădirea, care a foarte mare, cu consolidarea unor pereţi, mai ales înspre Muzeul de Speologie, nu degeaba s-a închis acela. Intenţia e de a face un centru cultural modern, de la galerii de artă şi ateliere de pictură la un punct de alimentaţie publică. Noi nu avem posibilităţile financiare de a investi. Am avut un fond european, dar nu am reuşit să avem actele exact aşa cum se cere la fonduri europene, că retrocedarea nu a fost efectuată exact în forma care o doream, se lucrează încă la acte. Sper să cădem de acord cu domnul Gadola şi să fie reabilitată această clădire cât mai repede”, a declarat Augustin Feneşan în exclusivitate pentru clujulcultural.ro

casa-municipala-de-cultura-din-cluj-napoca-judetul-cluj
Frumoasa casă a bresei meşteşugarilor interbelici-(c) descoperalumeacunoi.ro

 

 

Omul de afaceri Ştefan Gadola doreşte să închirieze întreaga clădire, una interbelică, extrem de frumoasă dar mai ales bine amplasată, vizavi de biserica romano-catolică Sfântul Mihail. Precizăm că proprietarul este Asociaţia Patronilor şi Micilor Meseriaşi, condusă de cunoscutul om de afaceri Augustin Feneşan, proprietar al cunoscutului Complex Milenium din apropierea comunei Căpuş.

Fosta clădire unde a activat decenii Casa Municipală de Cultură a intrat în posesia Asociaţiei Patronilor şi Micilor Meseriaşi după un lung proces de retrocedare în care asociaţia a reuşit să facă dovada că e continuatoarea Breslei Meşteşugarilor interbelici clujeni, care au construit clădirea.

Ea este compusă dintr-o sală de cinema la parter, o sală de concerte unde a funcţionat club Shelter, la etajul 1 şi o serie de alte spaţii mari situate pe un balcon lung, unde a funcţionat inclusiv sediul  RADEF Cluj.

Casa Municipală de Cultură, aflată în subordinea Primăriei,  a fost mutată la Casa de Cultură a Studenţilor.

2 thoughts on “Exclusiv! Omul de afaceri Ştefan Gadola va închiria spaţiul ultracentral al fostei Case Municipale de Cultură. Intenţionează să dezvolte un centru cultural modern!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *