Ex-Phoenicșii Ovidiu Lipan Țăndărică, Mani Neuman, Ulli Brand lansează un film despre România și au concert la Cluj

Actualitate Cooltura

Cei trei artiști instrumentiști în vechea trupă Phoenix, Ovidiu Lipan Țăndărică, Mani Neumann și Ulli Brand,  vor susține un concert extraordinar la Cluj-Napoca în data de 16 septembrie 2021, de la ora 19.30, în Piața Unirii, în Lounge oficial FICT, gazda și partenerul evenimentului.

Concertul este prefațat de premiera filmului ”Țara mea de glorii, țara mea de dor”. În acest film apar ca protagoniști Țăndărică, Neumann și Brand, alături de alte personalități ale lumii artistice din România. Filmul este realizat de regizorul Mihai Laz.

Ovidiu Lipan Tăndărică muzician, compozitor și baterist român este o legendă a rock-ului românesc activând în două formații marcante din România: Roșu și Negru și Phoenix.

Artistul Ovidiu Lipan Țăndărică mai „bate” toba și cu: Visul Toboșarului, Rona Hartner și Fanfara 10 Prajini, Stelu Enache – Muzică Balkano, Marius Mihalache (Țimbal, Jazz- Rock, Ethno – Fusion).

Mani Neumann, supranumit în Germania „Der Taufelsgeiger („Violonistul Diavolului„), împreună cu Ulli Brand, considerat unul dintre cei mai buni chitarişti din Europa, au constituit formația Farfarello. Proiectul lor a reuşit în zeci de ani să realizeze 20 de albume şi să susțină peste 5000 de concerte sub acest nume.

În noua formulă de colaborare, Ovidiu Lipan Țăndărică, Ulli Brand și Mani Neumann combină folclorul est european cu jazzul, rockul şi muzica clasică, pe ritmuri moderne cu acorduri de vioară, chitară, bass şi tobe.

Atât premiera filmului ”Țara mea de glorii, țara mea de dor”, cât și concertul extraordinar Țăndărică, Neumann și Brand sunt cu intrare liberă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *