30 septembrie 2018

Evenimente în Sezonul România-Franţa: lucrare de Ghenie expusă şi concert Radu Lupu

By In Actualitate

Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: O instalaţie de Adrian Ghenie inspirată de o lucrare a lui Rembrandt, un dialog virtual între Theodor Pallady şi Henri Matisse pe tema “La blouse roumaine”, precum şi un concert al Orchestrei Naţionale de Tineret alături de pianistul Radu Lupu se numără printre evenimentele ce marchează începutul Sezonului Franţa – România.

Seria de evenimente care aduce artişti francezi în România şi artişti români în Franţa se desfăşoară, oficial, între 1 decembrie 2018 şi 14 iulie 2019 – cele două date fiind zilele naţionale ale celor două ţări.

Într-o întâlnire cu jurnalişti români, Jean-Jacques Garnier, comisar al Sezonului Franţa – România, din partea franceză, a precizat că deschiderea oficială va avea loc pe 27 noiembrie, la Paris.

Cu acel prilej, preşedinţii României, Klaus Iohannis, şi Franţei, Emmanuel Macron, vor participa, la Catedrala Saint-Louis des Invalides din Paris, la o ceremonie dedicată atât Centenarului ţării noastre, cât şi marcării a 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial. Evenimentul va cuprinde un concert ce reuneşte Ansamblul Instrumental din Paris şi Corul Madrigal.

În acea zi va fi prezentat un timbru comun cu efigia generalului Berthelot, a mai spus comisarul francez.

După ceremonia oficială, Klaus Iohannis va participa la deschiderea unor expoziţii dedicate artiştilor români, în Centre Pompidou, printre artiştii puşi în valoare, în acest context, numărându-se Mihai Oloş, Andrei Cădere, dar şi Adrian Ghenie. De altfel, pe 27 noiembrie, va fi prezentată, în premieră, la Pompidou, o instalaţie realizată de Ghenie, inspirată de o lucrare de Rembrandt. Cu această ocazie, a spus Garnier, Muzeul Luvru va împrumuta Centrului Pompidou lucrarea originală a lui Rembrandt, pentru a fi integrată în prezentarea artistică.

 

Centrul Pompidou va găzdui, de asemenea, în contextul sezonului şi ceea ce comisarul francez a numit o “capsulă” care redă un dialog virtual între Theodor Pallady şi Henri Matisse pe tema lucrării celui din urmă – “La blouse roumaine”.

Un alt moment important al Sezonului Franţa – România va fi marcat, pe 30 noiembrie, la Filarmonica din Paris, unde este programat un concert al Orchestrei Naţionale de Tineret, alături de pianistul Radu Lupu, şi unde ar urma să fie prezenţi ministrul român al Culturii şi ministrul de Externe.

Pe 6 decembrie va avea loc, tot în capitala Franţei, un forum economic, ce va fi deschis în prezenţa premierului român şi a ministrului francez al Economiei.

În total, a declarat Garnier, vor avea loc, în toată Franţa, peste 250 de evenimente ce vor marca Sezonul Franţa – România.

Preşedintele Institutului Francez, Pierre Buhler, a vorbit despre importanţa sezonului şi a punctat că unul din scopurile principale este ca cele două naţiuni să scape de “clişee”.

“În România, de exemplu, toată vitalitatea, creativitatea, modernitatea Franţei sunt percepute complet. Există o viziune puţin paseistă a Franţei. În Franţa, România este văzută ca o ţară puţin îndepărtată, puţin uitată, cu care avem o proximitate lingvistică”, a punctat Buhler, care a menţionat că bugetul alocat de partea franceză pentru sezon este de 3 milioane de euro – jumătate bani publici, jumătate fonduri private. 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.