24 noiembrie 2014

ELLING, noua premieră a Teatrului Naţional

By In Actualitate, Spectacol, Teatru

Teatrul Naţional Cluj-Napoca anunţă premiera spectacolului Elling de Axel Hellstenius şi Petter Naess, adaptare a romanului Fraţi de sânge de Ingvar Ambjørnsen, traducerea şi adaptarea: Petre Bokor.

Premiera  va avea loc în Sala Mare joi, 27 noiembrie 2014, de la ora 19:00.

Elling rămâne fără mama sa la vârsta de 40 de ani. Este trimis într-un azil, unde îl cunoaşte pe Kjell Bjarne, un uriaş de aceeaşi vârstă, inocent, virgin, cu gândul numai la femei. După doi ani petrecuţi în stabilimentul de la Broynes, eroii sunt mutaţi, printr-un program special finanţat de stat în vederea reintegrării în societate, într-un apartament în care ei trebuie să se descurce singuri. Un asistent social îi va îndruma şi supraveghea, îi va învăţa să trăiască. Iniţial, sunt speriaţi de soneria telefonului, de faptul că trebuie să iasă în oraş la cumpărături, dar încetul cu încetul, cei doi găsesc modalităţi de a se integra în societate, Elling descoperindu-şi chiar talentul de poet.

Spectacolul prezintă drumul integrării în societate a celor doi singuratici, înspăimântaţi de ideea de a intra în contact cu viaţa socială. Un drum plin de momente comice şi de o profundă tandreţe umană.

1509153_876702339041182_8669265150437816865_n

Regia şi scenografia: Sorin Misirianţu

Distribuţia:

Dan Chiorean – Elling

Ovidiu Crişan – Kjell Bjarne

Elena Ivanca – Gunn

Miron Maxim – Frank Asli

Radu Lărgeanu – Johan

Adriana Băilescu – Reidun Nordsletten

Despre autor:

Ingvar Ambjørnsen s-a născut la 20 mai 1956 la Tønsberg, Norvegia. Scrierile lui, realiste, prezintă mai ales partea întunecată a vieţii, iar eroii săi, persoane aflate la marginea societăţii, sunt privite cu căldură şi simpatie. Romanul său Fraţi de sânge (1996) face parte din tetralogia Elling, care cuprinde şi romanele: Vedere din paradis (1993), Dansul păsării (1995) şi Iubeşte-mă şi mâine (1999). Fraţi de sânge a fost dramatizat de Axel Hellstenius în colaborare cu regizorul Petter Naess şi transformat în filmul de succes Elling, nominalizat la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2002.

Piesa Elling a fost jucată pe mai multe scene europene printre care, la Trafalgar Studios din Londra (2008). Montarea a fost nominalizată pentru Premiul Laurence Olivier, la categoaria „Cea mai bună comedie”.

 

 

 

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.