31 mai 2017

Edituri clujene, premiate de Uniunea Scriitorilor România

By In Carte, Special

Editurile clujene Școala Ardeleană, Neuma și Argonaut au fost premiate de Uniunea Scriitorilor România.

Premiul Cartea de eseu, critică şi istorie literară i-a fost acordat lui Răzvan Voncu pentru volumul Arhitectura memoriei apărut la editura Școala Ardeleană din Cluj.

Premiul pentru Cartea pentru copii şi tineret i-a fost acordat lui Horia Gârbea pentru volumul Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună,  apărut la editura Neuma din Dej. Ilustrații de Laură Poantă.

Premiul „Mircea Ciobanu” a revenit scriitorului clujean Teodor Tihan pentru volumul Viața lui Perpessicius apărut la editura clujeană Argonaut din Cluj.

“Răzvan Voncu este un critic român redutabil. Din generația tânără, unul din puținii preocupați de istorie literară. Publicarea unei cărți cu textele sale pe această temă este binevenită și a meritat să fie premiată. Îl felicit și aștept o sinteză a istoriei literaturii române semnată de acest autor!”, a declarat pentru Clujulcultural.ro, editorul Vasile George Dâncu, de la editura Școala Ardeleană.
 
Editorii de la Neuma și Argonaut nu au putut fi contactați.

Despre premiile filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România aveți o știre AICI

Iată premiile pe România, pe anul 2016, acordate de un juriu alcătuit din Al. Călinescu, Livius Ciocârlie (preşedinte), Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Eugen Negrici, Alex Ştefănescu şi Simona Vasilache.

Cartea de poezie
Emil Brumaru, Amintiri din rai, Humanitas;
Cartea de proză
Ioan T. Morar, Sărbătoarea Corturilor, Polirom;
Cartea de eseu, critică şi istorie literară
Răzvan Voncu, Arheologia memoriei, Şcoala Ardeleană.
Cartea de debut
Dragoş Silviu Păduraru, H. Bonciu şi literatura de scandal, Tracus Arte.
Cartea pentru copii şi tineret
Horia Gârbea, Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună, Ed. Neuma.
Cartea de traduceri
Tudora Şandru Mehedinţi, Dasso Saldivar, Garcia Màrquez. Călătoria spre obârşie, RAO.
Premiul special
Nadia Anghelescu, Noi şi Orientul arab, Polirom;
Mircea Mihăieş, Ulysses, 732. Romanul romanului, Polirom;
Cărţi în limbile minorităţilor


Comisia pentru Minorităţi a acordat premiile :
Gálfalvi György, Kacagásaink. – Râsetele noastre (memorialistică). Ed. Asociaţia Culturală Holnap, Oradea şi Noran Libro, Budapesta. Myhailo Hafia Traista, Mizh kohanniam i smertiu. – Între dragoste şi moarte, RCR Editorial, Bucureşti;


Premiul „Mircea Ciobanu” : Teodor Tihan pentru Viața lui Perpessicius.


Premiile asociației de editori ARIEL:
Revistă – Arca, Arad
Autor – Daniel Cristea-Enache


Premiul Naţional a fost acordat domnului Mihai Zamfir

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.