6 iunie 2019

Două spectacole la ”Puck”: Albă ca Zăpada și Spiridușul Voinic

By In Teatru

Cei mici și cei mari sunt așteptați la sfârșitul săptămânii la Teatrul de Păpuși „Puck” cu cele mai noi producții ale instituției. Este vorba de „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”/ „Hófehérke és a hét törpe” (sâmbătă, 8 iunie, de la ora 11) și de „Spiridușul voinic” (duminică, 9 iunie, de la ora 11).

Sâmbătă, 8 iunie de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”/„ Hófehérke és a hét törpe”, după Frații Grimm, în dramatizarea și regia Ibolyei Varga. Este o poveste clasică despre puterea inocenței de a învinge forțele malefice, iar premiera a avut loc în urmă cu aproximativ o lună.

Piticii sunt forțe protectoare, niște personaje magice. În contrast cu ei se află un alt personaj magic, oglinda, care este de partea reginei și reprezintă un alter ego al ei, o conștiință lucidă.

Singurul personaj care trece prin schimbări dramatice este chiar regina, care simte treptat cum pierde din putere în lupta ei împotriva Albei ca Zăpada.

„Regina nu poate să câștige, pentru că Alba ca Zăpada, ca toate ființele inocente, este doar aparent fragilă. În apărarea ei sunt puse forțe puternice, forțe magice impresionante. Ea este apărată de dincolo de lumea asta, de dragostea mamei bune și de pitici, dar și de vânător. Albă ca Zăpada reprezintă sufletul nostru pur, inocent, adus și păstrat din copilărie. Această parte bună a sufletului, partea angelică nu poate fi ucisă”, precizează regizoarea.

Distribuția este alcătuită din Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Giriti Réka, György László, Kötő Áron, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő, Balog Ferencz și Tóthpál Tamás.

Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de șase ani.

Muzica din spectacol este semnată de Venczel Péter, scenografia de Cristian Rusu, pictura de Elena Ilaș iar sculptura de Florin Marin.

Duminică, 9 iunie, tot de la ora 11, este programat spectacolul „Spiridușul voinic”, adaptarea originală după o idee de Mihnea Moisescu. Premiera a avut loc în urmă cu aproape două luni, marcând și debutul în regie al Andreei Bolovan, actor-păpușar la Teatrul „Puck”. Totodată, ea semnează și scenariul producției.

E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.

„Tema spectacolului se concentrează pe ideea că poți să fii voinic, chiar dacă ești mic. Sunt sigură că cei mici se vor identifica cu spiridușul Cic, personajul principal, jucat de actorul-păpușar Iulian Lungu. El parcurge un drum inițiatic, de maturizare, în care înțelege ce înseamnă responsabilitatea, prietenia, curajul și perseverența în a-ți urma scopul și a avea încredere în tine. Mi se pare o temă inspirată atât pentru cei mici, care descoperă viața încă din copilărie, dar și pentru cei mari. Ne putem lovi în viață de multe obstacole, dar aflăm de aici că este important să mergem până la capăt și să nu ne lăsăm dezamăgiți, să nu ne abandonăm visele și proiectele și nici idealurile”, subliniază Andreea Bolovan.  

Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Ștefan, iar Cosmin Cîrlea asigură figurația. Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.

Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.