29 mai 2017

Două spectacole de dans atractive la Opera Maghiară

By In Operă

Clujenii vor avea ocazia să vadă două spectacole inedite regizate de Melinda Jakab, ,,Revelaţia trupului”, bazat pe fragmente din operele lui Sergei Rachmaninov și Sergei Prokofiev, respectiv binecunoscuta lucrare al lui Béla Bartók ,,Mandarinul miraculos”. Dirijorul spectacolului este Zsolt Jankó.

În viziunea coregrafului, dansul este modalitatea prin care trupul și sufletul devin una, făcând apel la acea forță ancestrală, primară: forța trupului. Acesta decide dacă dorim sau dacă merită să realizăm o acțiune.

,,Mișcarea corpului într-un spațiu influențează exteriorul, având astfel puterea de a induce schimbarea. Acest atuu trebuie exprimat și trăit prin intermendiul dansului, cu ajutorul căruia putem intra în contact cu Sinele primordial, cu vechi instincte, cu moștenirea noastră genetică, pe care o păstrăm din generație în generație încă de la începuturile rasei umane”, spune regizoarea Melinda Jakab.

Cele două spectacole au în distribuție tinere talente remarcate la nivel național și internațional şi vor avea loc în data de 29 mai, de la ora 19:00, la Opera Maghiară din Cluj.

Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Operei (de luni până vineri, între orele 13.00-19.00 şi cu două ore înainte de spectacol).

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.