14 martie 2014

Doliu în teatrul clujean. A murit marele regizor Aureliu Manea!

By In Actualitate, Teatru

Marele regizor Aureliu Manea s-a stins astăzi din viaţă. Colegii de la Teatrul dn Turda au postat pe pagina oficială de Facebook a Teatrului un emoţionant mesaj de adio.

Clujulcultural.ro îl preia în totalitate. Transmite şi noi Condoleanţe familiei îndoliate.

Iată mesajul colegilor de la Teatrul din Turda!

” Aureliu Manea
4 februarie 1945 – 13 martie 2014

Aureliu Manea a fost şi va rămâne o figură tutelară a artei spectacolului teatral din România ultimelor decenii ale secolului XX. Discipol al regizorului şi profesorului Radu Penciulescu, el asurprins prin îndrăzneala cu care aborda textele dramatice, fiind considerat un lider al generaţiei sale. S-a format şi s-a definit ca artist în anii ’60, ani umbriţi de impedimentele şi restricţiile ideologiei comuniste, care au grevat cultura şi arta epocii. Fără a duce o luptă făţişă cu cenzura acelor ani, el şi-a impus o „dizidenţă artistică” nedeclarată, dar permanent etalată în exprimările sale de creator.
La Aureliu Manea, forţa de comunicare prin vizualizare avea un tip de unicitate şi de îndrăzneală apropiat mai mult de rebeliune, întâlnim un tip de alternanţă a încrâncenării cu gluma, cu plăcerea jocului, cu fantezia.
Manea afirmă ideea de autonomie a artei spectacolului, eliberând scena de sub despotismul cuvântului şi de reacţiile psihologice ale jocului. El transformă teatrul psihologic într-o lume a parabolei şi metaforei, cu efecte mai pregnante asupra conştiinţei spectatorilor. Aureliu Manea a fost fascinat de lumea gândurilor, de dedesubturile scriiturii dramatice, de asociaţiile cu subconştientul, cu planul amintirilor şi al oniricului. În spectacolele sale, trăirea sentimentelor se făceau la limită, obiectele capătau semnificaţie, iar viaţa scenică era un amestec al realităţii cu ecoul sufletesc al personajelor.
Prin spectacolele sale, fie pe scene pentru publicul adult, fie pe cele pentru copii, Aureliu Manea a dovedit că s-a orientat spre un limbaj scenic modern, inventiv, utilizând mijloace de o surprinzătoare diversitate, subordonate unui anume cod de comunicare. Poate că limbajul său era prea înnoitor pentru o epocă prea obtuză şi nepermisivă. Autorităţile vremii au fost foarte „atente” la experienţele lui. Atenţia presei şi a criticii din acea perioadă a fost, totuşi, captată de personalitatea controversată a regizorului Aureliu Manea, care a oferit publicului, atât cât a creat, mai ales pe scena Teatrului Municipal Turda, spectacole-eveniment, inedite nu prin texte (tradiţionale, de altfel), cât prin mutaţiile semantice „impuse” scriiturii, de viziunea spectaculară. Aureliu Manea a înnoit, prin reprezentaţie, semantica scriiturii dramatice. El nu a eludat textul, ci a încercat o „mediere”, prin conlucrare şi coabitare. El a încercat şi-a reuşit, prin formule regizorale, să creeze enigma spectacolului.
A luptat din răsputeri cu suferinţa, a luptat şi a plecat acolo unde cerul e plin de stele şi iubire. A lăsat în urma lui un gol imens. Singurul loc, de unde nu îl poate lua nimeni este inima noastră .
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanţe familiei îndoliate !”

Cine a fost marele regizor Aureliu Manea puteţi citi aici

1 Comment
  1. Dan Tatar 17 martie 2014

    Geniul si suferinta lui nu pot fi decat ale unui sfant. Cred ca aceasta lume a fost prea mica pentru el. De fapt cred ca el nu s-a nascut de tot, o parte din sufletul lui a ramas undeva in adancul Universului, cine stie cand si in ce fel ne va fi dat sa cunoastem si sa intelegem ce ar fi vrut sa ne spuna. Poate de aici si suferinta sa. Foarte putini si pentru scurt timp au reusit sa comunice cu acest om. Cine citeste minunatele lui texte poate intelege dragostea lui pentru teatru si pentru oameni. Nu stiu daca un sfant are nevoie sa fie plans, sau inteles macar de catre noi, cei multi. Cuvintele spuse acum la despartire de catre Andrei Serban spun totul.

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.