Profesorul de muzică Ioan Berci s-a stins din viață la vârstra de numai 54 de ani, astăzi 14 aprilie 2021. Din păcate Clujul mai pierde încă un colos taragotist al folclorul românesc după regretatul Dumitru Fărcaș.

Acesta va fi înmormântat, 16 aprilie, ora 11.00, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.

Ioan Berci s-a născut pe 5 martie 1967 în Groşi-Maramureş, satul care a trimis spre marile scene ale lumii mulţi muzicieni, în special taragotişti, cum ar fi Dumitru Fărcaș, Dan Gâdea, etc. Acesta era absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca clasa-Oboi, unde a studiat în paralel şi taragotul.

În prezent acesta a fost profesor de oboi și taragot la Colegiul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj-Napoca. Dragostea acestuia pentru folclor era una foarte mare acesta declarând că “Iubesc cu toată fiinţa mea acest minunat instrument, prin el reuşind să-mi exprim foarte bine sentimentele. Iar folclorul….îl iubesc de când mă ştiu”.

Acesta avea o soţie şi cele două fetiţe.

Colaborările sale

Prin nenumăratele sale colaborări cu diverse ansambluri folclorice şi cu foarte mulţi solişti vocali din țară, acesta s-a făcut foarte remarcat și respectat de către aceștia.

Colaborarea cu Ansamblul Folcloric Studenţesc ,,Mărţişorul” al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca, unde, dirijorul orchestrei este acordeonistul Dorel Rohian, un alt instrumentist din Groşi. A fost una dintre cel mai frumoase colaborări ale acestuia. Dar Cea mai îndelungată colaborare a avut-o cu doamna Sava Negrean Brudaşcu, o artistă de excepţie a muzici popoulare românești, cu care a colindat ţara şi lumea în lung şi-n lat, bucurându-se de succes.

“Din Groșii Maramureșului a plecat Ioan Berci spre Baia Mare să-și facă Liceul de Muzică, apoi spre Cluj Napoca să-și desăvârșească studiile la Academia de Muzică. Este profesor de oboi la Liceul de muzică din Cluj-Napoca. Iată însă că păstrând valoarea vetrei de unde se trage, a focului ce o încăzește întru ființa, ignorând din prea multul bun simț moștenit, tentația succesului facil, Ioan Berci ne aduce minunate melodii interpretate la taragot, care ne fac încă o-dată dovada că secretul veșniciei unui neam se află și în cantecul popular, izvor și fluviu la nevoie, apa vieții vesnice fără de care nu ne-am putea defini rotund. Fie că este vorba de Zona Codrului, a Chioarului, a Lăpusului sau Maramureșului, Ioan Berci este stăpân pe taragotul său, pe care l-a învățat datorită consăteanului și idolului său Dumitru Farcas cu talent și dăruire în cel mai autentic spirit popular. Un vers popular din Maramureș spune: “Noapte bună satul meu, Eu ma duc și-mi pare rau” Deși a plecat din sat pentru a-și împlini rostul în viață, nu l-a uitat. Să-i acordam deci creditul moral”, a declarat realizatorul radio Gelu Furdui, a fost la Radio Cluj.

“Mult prea devreme ne-a părăsit marele maestru Ioan Berci veșnică pomenire! Un om și artist desăvârșit. Condoleanțe familiei!”, a ținut să spună solista de muzică populară Vlăduța Lupău.

Și cântărețul de folclor Nicolae Turcu și-a exprimat regretul: “Prieteni dragi! Un mare om de cultură, prof. Ioan Berci, un muzician de excepție, un taragotist extraordinar, un om în floarea vârstei, a fost chemat să cânte în corul îngerilor! Nu pot să cred, refuz să accept! Neluțu!!! Bunul Dumnezeu să-ți facă loc în corul oamenilor buni, în împărăția sa pentru că ai fost un om bun, sincer, empatic! Rămas bun, dragul nostru! Sincere condoleanțe familiei!”

“Mulți dintre noi l-am avut în orchestrele care ne-au acompaniat repertoriul în studiouri de înregistrări și pe scenă. Sunt sigură că toți avem doar cuvinte de apreciere la adresa lui. Acum, li se va alătura celor care au plecat mai devreme și vor continua să facă ce le plăcea mai mult: să cânte. Doar că de-acum îi vor mai asculta doar îngerii… Veșnica lui pomenire!”, a precizat și solistă vocală de muzică populară, Maria Golban Șomlea.

Text de Andrei Goia, student, an 1, jurnalism, UBB

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.