7 august 2017

DJ Shiver a făcut atmosferă la scena Elements la Untold

By In Cooltura, Esenţial, Special

În cea de-a patra zi a festivalulului UNTOLD, Shiver, unul dintre DJ-ii preferați ai clujenilor a făcut atmosferă la scena Elements. Sute de persoane au sărit în ritmul pieselor lui și au cântat cele mai cunoscute piese.

Este deja un fapt cunoscut pentru clujeni că DJ Shiver iubește muzica, lucru care se simte la fiecare apariție a sa, în seturile pe care le creează și în atmosfera plină de efervescență care se lasă ușor printre spectatori.

Cu luminile stinse, Shiver i-a îndemnat pe cei aflați în public să își scoată blițurile, iar oamenii au reacționat pozitiv, mișcând telefoanele stânga-dreapta, mai repede sau mai încet, în funcție de melodie.

Punctul culminant al setului a fost în momentul în care DJ-ul i-a rugat pe spectatori să se așeze, iar în momentul în care s-a auzit drop-ul din melodie, toată lumea a sărit și a început să danseze, reușind astfel să „îi bage în priză” și pe cei mai obosiți dintre fani.

Cei prezenți la scena Elements au putut să cânte și să danseze pe ritmurile Rihannei, a lui Eminem, a băieților de la Twenty One Pilots sau piese ale cunoscutului DJ Marshmello, desigur, toate modificate până au prins stilul personal al lui DJ Shiver.  

&

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.