5 noiembrie 2013

Dezbateri, piese de teatru, dans contemporan atractiv la Festivalul TEMPS D’IMAGES

By In Actualitate, Spectacol

Ediţia din 2013 a Festivalului TEMPS D’IMAGES va avea loc la Cluj între 9-17 noiembrie, cu un program extrem de ambiţios: dezbateri pe teme controversate cum sunt Roşia Montană, gazele de şist, mişcările civice studenţeşti din 1995 sau Revoluţia din 1989. De asemenea, va avea loc o dezbatere cu celebrul grafician Dan Perjovschi.

Nu vor lipsi performance-urile atractive cum este cel intitulat “Reclamă pentru turul corupţiei” al unui artist ceh. De asemenea vor avea loc spectacole de teatru şi expoziţii.

Programul complet se poate accesa aici

Tema acestui an este Solidaritatea, explică organizatorii.

“În aceste momente de crize sociale, politice şi economice, relevanţa artei este o certitudine: arta reflectă realitatea şi livrează o viziune proaspătă şi critică asupra acesteia. Tema de anul acesta “Solidaritate” a venit în mod natural după ce anul trecut am ales să vorbim despre viitor. Împreună am văzut că viitorul are un autor colectiv, că ţine foarte mult de implicarea fiecăruia dintre noi în societate. Lansăm în cadrul celei de-a 6-a ediţie Temps D’Images o serie de întrebări despre ceea ce ne face să fim împreună, să empatizăm, să fim deschişi faţă de cei diferiţi, despre mecanismele interioare care declanşează sentimentul solidarităţii. Spectacolele, dezbaterile şi celelalte evenimente invitate în programul festivalului ne vor prezenta perspective artistice asupra unor evenimente marcate de solidaritate sau de lipsa acesteia. Organizatorii festivalului propun artiştilor şi publicului momente de întâlnire şi dialog, de învăţare împreună. Invităm publicul să cunoască artişti care deschid noi orizonturi acolo unde economia, politica şi mass media prezintă perspective singulare”  a spus Miki Branişte, unul din organizatori.

Festivalul e produs de Colectiv A de la Fabrica de Pensule.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.