11 noiembrie 2013

Dezbateri despre Revoluţie şi Roşia Montană, astăzi, la Casa Tranzit

By In Actualitate

„Trecut şi viitor. A se manevra cu grijă“ este titlul uneia din cele mai importante dezbateri care are loc astăzi la Casa Tranzit de la ora 19.00. Ea are loc în cadrul Festivalului Temps d’images din Cluj. Participanţii, în special fani ai mişcărilor sociale din 2012 şi 2013 vor avea ocazia să dezbată despre Revoluţia Română, mişcările studenţeşti sau cazul Roşia Montană.

Organizatorii de la Casa Tranzit şi Colectiv A au pregătit o serie de documentare

„Propunem publicului o întâlnire cu trecutul din perspectiva a ce se întâmplă azi. Ne interesează şi vrem să aflăm mai multe despre 3 evenimente care au marcat România: Revoluţia din `89, grevele studenţilor din 95 şi mişcarea Roşia Montană de acum. Prima dată vom prezenta documentarul ”Everyman : State of Fear” (1989), apoi filmările făcute de Csilla Könczei în data de 22 decembrie `89, după care Vlad Petri ne va arăta imagini cu ceea ce se întâmplă acum, în 2013. Toate acestea vor fi urmate de dezbateri“, susţin organizatorii în caietul festivalului.

Vor fi prezenţi la dezbaterea moderată de  Mihai Goţiu, activist anti RMGC, prozator, Könczei Csilla – conferenţiar la UBB,  Vlad Petri  – realizator de filme documentare şi fotograf şi  Kása Zoltá,  preşedintele Senatului Universităţii Maghiare Sapientia.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.