Dezbatere. Cum luptă femeile în lumea literaturii: “Fata de la Cluj” care conduce o filială a Uniunii Scriitorilor și eroinele bărbaților scriitori care vor să fie neveste

Esenţial

Scriitoarea Irina Petraș conduce filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și primește tipizate adresate „domnului președinte” sau luptă cu percepții de genul „fetele de la Cluj sunt harnice”. Femeile din romane își doresc, în general, să ajungă neveste sau măcar să se pună în slujba unui bărbat, arată o analiză realizată de Ioana Revnic. În istoria Clujului, femeia a fost văzută de foarte multe ori ca potențial pericol sau ca factor destibilizator. Aceasta sunt câteva dintre ideile discutate marți la Bastionul Croitorilor, într-un dialog care a urmărit imaginea femeii în literatura română și rolul femeilor în istoria Clujului.

Dezbaterea a fost organizată în cadrul proiectul european Femeia în viziunea mass-media-factor de echilibru și egalitate, derulat de Asociația Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj.

Dezbaterea a fost moderată de jurnalistul Tiberiu Fărcaş, editorul-coordonator al siteului Clujulcultural.ro, reporter care face parte din grupul ţintă de 30 de jurnalişti din cadrul proiectului care scriu despre discriminare si stereotipuri.

România este una dintre cele mai misogine țări din lume, după cum reiese din statisticile realizate la nivel mondial. Tot din cifre reiese și că femeile citesc mai mult decât bărbații, iar prima explicație e simplă: ea are rolul de a fi cea care educă copiii. Dar istoria misoginismului care ajunge în viața femeilor din literatură are numeroase exemple, pe care le expune Irina Petraș. De pildă, societatea scriitorilor se înființează cu interdicție pentru femei, în 1908, dar câțiva ani mai târziu apare și Societatea Scriitoarelor. Surpriză însă: în scurt timp aici ajunge să fie președinte un domn. Dar atitudinile din aceeași categorie continuă să se manifeste și în contemporan. Când Irina Petraș ajunge prima femeie în funcție de conducere a organizației constată că tipizatele de la București vin adresându-se unui… “domnul președinte”. Nici după ani de activitate, se pare că domnii nu le integrează, de la egal la egal, pe doamnele care scriu. Filiala de la Cluj este cea mai mare și cea mai activă, subliniază Petraș, care împărtășește o altă experiență. Percepția din afară în legătură cu activitatea de aici este că „fetele de la Cluj” sunt foarte harnice. Dacă bărbații care conduc alte filiale (de exemplu președintele de la Iași) sunt buni sau ingenioși, în filiala cu o doamnă președintă ar fi vorba de „fetecare sunt „foarte harnice”. Irina Petraș a reacționat însă în fața acestei atitudini.Eu nu sunt fata de la Cluj decât dacă președintele de la Iași e și el băiatul de la Iași”, spune,adăugând un zâmbet, Irina Petraș.

 

Irina Petras
Irina Petraş, preşedinta Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj

 

„Nu sunt feministă, în general nu îmi plac activismele. Am descoperit că femeile se simt bine în condiția subalternă, nu am pentru cine să lupt”, spune Petraș. Iar exemplele de discriminare vin în continuare: atunci când compun poezii, colegele scriitoare se recomandă folosind termenul „poet”, la presiunea prejudecăților,iar literatura se împarte între literatură feminină și literatură, mai precis între visceral / cerebral.

Ioana Revnic, doctor în filologie al Universităţii din Oradea , ne duce în lumea cărților și are cifre și concluzii din rândul personajelor feminine din romanele româneşti scrise între anii 1965 – 1989. Volumul său, Lumea romanului românesc, a fost realizat în cadrul unui proiect postdoctoral şi analizează 80 de romane. O primă concluzie? „În ciuda unei independențe mult trâmbițate de eroine, mai toate își doresc fie să ajungă neveste, fie să rămână soțiile cuiva, fie – măcar – să se pună în slujba unui bărbat”, arată Revnic.

Mai merită menționat că din cele 185 de personaje luate în calcul, doar 30% sunt femei. „O primă explicație a acestei stări de lucruri ar fi aceea că scriitorii încearcă să compenseze (în plan ficțional) subminarea în plan social a rolului masculin de gen, asumat pe-atunci în mod abuziv de ,,strălucitul Bărbat al țării”; ,,primul Fiu al poporului”; ,,primul Bărbat”. O altă explicație ar putea fi tendința autorilor – majoritatea bărbați – de a se proiecta într-un eu ficțional, variantă de regulă îmbunătățită, înnobilată a eului biografic. Această superioritate – numerică – a protagoniștilor masculini e o expresie (indirectă) a unei mentalități specifice societăților tradiționaliste, patriarhale și conservatoare. Modalitatea în care, în romane, este organizată lumea personajelor (cei mai mulți eroi trăiesc în cupluri conjugale sau semiconjugale; în familie și în viața profesională bărbatul e dominator) e o reflectare a acestei mentalități. Tradiționalismul, conservatorismul și misoginismul rezultă inclusiv din felul în care sunt imaginate personajele feminine din romanele românești scrise între anii 1965-1989”, susține Revnic.

 

11707534_389111547945701_320201039398509218_n
Tiberiu Fărcaş şi Ioana Revnic în plină dezbatere

 

În romane (dintre care cele mai multe sunt scrise de bărbați), femeile nu vor să fie libere – apare personajul care se complace într-o căsnicie sortită eșecului, sunt femei care visează la iubiri împlinite sau neîmplinite, există personajul dedicat bărbatului bolnav, personaje victime și femei copleșite, enumeră Revnic.

„Fie că sunt inventate de autoare, fie că sunt create de autori, protagonistele romanelor scrise între anii 1965-1989 sunt foarte asemănătoare între ele: sunt femei – inteligente – de felurite vârste – care se mulțumesc cu mult-prea-puțin. Care acceptă necondiționat o existență insignifiantă. Care se refugiază într-o lumea mică, numai a lor. Care transformă fiecare dintre aceste opţiuni într-un titlu de glorie”, arată autoarea în concluzie.

Irina Petraș completează tabloul: blondele firave suferind din iubire sunt preferate în literatura scrisă de bărbați, care preferă să nu le vadă pe femeile puternice și independete care făceau lucruri extraordinare, chiar lângă ei.

Nici în istoria Clujului, femeile nu stau mai confortabil. „Femeia apare foarte târziu ca personalitate bine conturată în istoria Clujului, ea face parte mai degrabă din categorii. Femeia e văzută de foarte multe ori ca potențial pericol, ca factor destibilizator, de exemplu ca vrăjitoare”, spune Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

IMG_0012
Istoricul Tudor Sălăgean

Text preluat cu acordul Actualdecluj.ro, autor Kristina Reştea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *