31 octombrie 2016

Cum a comemorat rockerimea clujeană un an de la #Colectiv

By In Cooltura, Special

Sute de tineri din Cluj au comemorat duminică seara în cluburile Hard și The Shelter un an de la tragedia din Club Colectiv din București.

În principal rockeri dar nu neapărat, cei care au simțit nevoia să comemoreze împreună au ieșit în cele două cluburi clujene, renumite pentru scena rock și underground.

Reporterul clujulcultural.ro a participat la comemorarea din The Shelter, începând cu ora 20.00.

14915361_1165439666870830_2467003972741673693_nDacă la Hard Club au cântat un concert acustic Mihnea Blidariu de la trupa de rock alternativ Luna Amară și cei de la Natif, multă rockerime s-a adunat la concertele celor de la Alithia, Front, Kaidun, For the Wicked și Scars of a Story.

Începând cu ora 20.00, The Shelter a început să se anime în timp ce trupele făceau ultimele probe de sunet.

Tineri cu t-shirt-uri metaliste, fete cu părul verde sau roșu, câțiva din generația 40 plus, uneii veniți tocmai de la Beclean, o lume faină, unită de pasiunea pentru rock dar și solidară cu dezastrul din 30 octombrie 2015 care a răpus 64 de suflete și a mutilat fizic alte zeci de persoane.

Primele trupe, Kaidun si Scars of a Story, au încălzit bine atmosfera. Lumea s-a manifestat decent, deși metalul curgea din boxe dar ceva în aer îi făcea pe toți să fie destul de reținuți, Niște plete în vânt, rotite bine tot se vedeau în față dar în rest lumea savura sonoritățile într-un fel calm, cumva străin de atmosfera de la un concert rock.

14907658_1165443826870414_40573870587642575_n

Clubul s-a umplut și pe scenă au urcat cei de la Front, o trupă cunoscută din “rockul mic” clujean. O trupă care a prins pe scenă fatidicul moment de la ora 22.32 de acum un an, când în #colectiv s-a declanșat iadul.

Solistul Front, Mihai Șarlea, a discutat cu sala și s-a făcut liniște de mormânt. Un moment de reculegere pentru toți cei afectați de dezastrul de la Colectiv. S-au pus capetele în pământ apoi s-a aplaudat….iar rockul și muzica bună au revenit pe scenă.

14915463_1165441186870678_972631169149194551_n 12243412_931073896974076_2951716361734931917_n

Ultimele două concerte le-au susținut cei de la For The Wicked și Alithia, un metalcore foarte bine cântat, receptat cum se cuvine în sală și, apoi, un post rock.

14906994_1165442236870573_1715464785174317616_n

Finalul serii, undeva în…noapte, a aparținut trupei de post rock Alithia. O muzică specială, stranie, care a încheiat evenimentul comemorativ 1 an de #colectiv-Împreună rezistăm de la The Shelter.

14907630_1165441826870614_3173083841075135391_n

Fotografii de MarmotA Photography

 

Prin rock rezistăm și luptăm!

 

1 Comment
  1. Anonim 31 octombrie 2016

    Alithia.
    .

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.