Subiectiv despre „Cartea bătrânilor”, spectacol la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Special Teatru

Recent a avut loc ultima premieră din stagiunea de vară a Teatrului Maghiar de Stat, intitulată Cartea Batrânilor”, regia Mihaela Panainte.

Cu Áron Dimény şi Ferenc Sinkó,  scenografia de Carmencita Brojboiu dramaturgia de Nóra Balázs,  coregrafia  aparţine lui Yves Marc şi Enikő Györgyjakab,  muzica de Șerban Ursachi şi  măştile de Ilona Varga-Járó. După poemul lui Szilágyi Domokos.

Vă invităm să citiţi  un text în care regizoarea Mihaela Panainte, care se pregăteşte să dea concurs la masterul de regie de teatru la Akademie August Everding din München, în care îşi prezintă viziunea regizorală:

yiar de cluj
Aspect din spectacol (c) ZiardeCluj.ro

Linie. Cuvânt. Formă în spaţiu

In drumul spre moartea sa , bătrânul de parcă s-ar întâlni cu lucrurile vieţii sale – se construieşte din elementele vieţii discursul funerar.Poate ca pildă că nici să sfârşeşti nu este atât de simplu.
Şi alături de rândurile vorbind despre moarte sau chipuri, printre obiecte dragi. Imaginea, fidelă naturii sale adevărate, evocă tot ceea ce prin cuvintele sale se pregăteşte să se despartă – 1976 Szilagyi Domokos

Desenele lui Plugor Sandor – din ciclul Cartea Bătrânilor

De o buna bucata de vreme m-am intalnit cu grafica lui Plugor Sandor, care a avut un impact puternic asupra sistemului meu nervos si care a provocat o rezonanta adanca si tainica in spiritul meu.
Ma atrag, in mod bizar, aceste imagini cu batranii lui si ma fascineaza. Fiintele acestea sunt intr-o permanenta stare de imponderabilitate, fiind, parca mult mai prezente, in campul de actiune a doua forte contrare, pe care le-am putea numi viata si moartea, si, in acelasi timp, ele emana o liniste interioara inexplicabila.

oregek_konyve_bi-3286

 

Spatiu scenografic versus desenul grafic

Desenul grafic este o formă de expresie cuprinsă în categoria artelor plastice, care, reprezentat fiind prin linii şi puncte, poate să exprime o stare specială de conştiinţă a artistului, impregnată de teme ale existenţei. Astfel, prin compoziţia unor linii simple, semne sumare, aparent banale, se poate atinge puternic fiinţa lăuntrică a privitorului.
Pentru mine, liniile fine ale lui Plugor Sandor au o forţă specială şi poartă în ele semne ale fragilităţii şi transparenţei, dar, mai ales, o mare sensibilitate.
Scenografa Carmencita Brojboiu, a propus, într-un mod foarte inspirat, un spaţiu al transparenţelor, în care lumina se cerne şi planurile, create de labirintul foliilor/ filtrelor geometrice, pot crea diferite realităţi onirice, ecouri posibile ale spiritului nostru.
Percepţia realităţii noastre este mediată prin anumite filtre ale spiritului conştient. Aceste filtre ne determină să vedem doar ceea ce noi alegem dintr-o imagine mai mare, adică, percepem decupat, parţial, transformat. Fiecare dintre noi îşi construieşte propria REALITATE după structura interiorului său, după experienţele personale, acestea fiind, de fapt, cele care compun imaginea realităţii.

CARTEA BATRANILORbunnnn

Poezia

O alta intalnire izbitoare, pentru mine, a fost aceea cu poemul lui Szilágyi Domokos. Mi-a fost citit in limba maghiara (pe atunci, nu exista o traducere in limba romana) .
Poemul m-a hipnotizat, pur si simplu, temele lui m-au rascolit profund, devenind, astfel, pentru mult timp, o prezenta acuta in viata mea.
Linia rafinata din grafica lui Plugor a devenit sursa de inspiratie pentru cuvantul poetic din poemul lui Domokos, iar cele doua sunt premise puternice pentru forma teatrala a spectacolului pe care tocmai il montez la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Pe 14 noiembrie 2011, am pus, pentru prima data, in scena Cartea Batranilor, la Teatrul Sala Mica (teatrul meu independent), cu actorul Harsányi Attila, iar prima traducere a textului in limba romana ii apartine lui Noemi Laszlo. La invitatia domnului Tompa Gabor, managerul Teatrului Maghiar de Stat – caruia ii multumesc pe acesta cale ca mi-a dat ocazia sa ma confrunt, din nou, cu universul poetic al lui Domokos – am revenit asupra textului si asupra traducerii. A doua traducere este facuta de bunul meu prieten Geza Banfi si tin sa-i multumesc si lui. Mulţumiri doamnei Maria Plugor si doamnei Maria Nagy.

oregek_konyve_bi-3631
Dramatizarea textului

Atunci când te hotărăşti să faci un spectacol de teatru, având ca premisă un poem, sau un roman, stii că va urma o muncă complexă şi dificilă pentru dramatizarea acelui material. Adică, acel text literar trebuie transformat în partitură de joc pentru actori, care va scoate la lumină acţiunea scenică.
Eu nu consider că acest lucru ar fi o trădare faţă de materialul ORIGINAL, ci doar o metamorfozare a acestuia pentru a putea fi adaptat limbajului specific artei teatrale.
Lumea spirituală a poetului rămâne, din ea se poate extrage substanţa creativă a întregului concept. Temele existenţiale si gândirea poetică te inspiră şi te influenţează, conştient sau inconştient în alegerile pe care le faci când ridici spectacolul.
Temele sunt prezente şi o anumită atmosferă a poemului se va regăsi şi în această montare.
Să dramatizezi un poem, este, desigur, un lucru foarte dificil, dar extrem de ofertant. Când am desfăcut textul lui Szilágyi Domokos, mi-am amintit de muzică, pentru că scriitura lui are un anumit tempo. Nici intr-o partitură muzicală nu poţi interveni prin decupaj unde vrei tu. Aşa se intâmplă şi în poezie, gandul poetului are un anumit ritm care trebuie urmărit prin versuri şi intre ele.
Domokos a scris acest poem după anumite desene, oferite de Plugor Sandor. Versurile sale sunt numerotate, sunt 699 de versuri, poate 699 de paşi spre marea trecere, un parcurs interior al unui om aflat la sfârşitul unui drum şi începutul altuia.
Poemul conţine o atmosferă onirică copleşitoare. Acestă atmosferă m-a fascinat. În spectacol am încercat s-o construim. Spaţiile onirice, fazele de presomn, hazardul, nebunia sunt câteva elemente regăsite în poem, care ne-au activat imaginaţia.

Costumele şi măştile

Împreună cu scenografa spectacolului am decis ca cei doi actori, Aron Demeny şi Ferenc Sinco, să fie îmbrăcaţi în uniformă de şcoală.
Am pornit de la premisa că multe amintiri din această etapă a vieţii ne tulbură mereu. Este o continuă încercare de a ne înţelege pe noi, cei de atunci, pentru a putea descifra cine suntem noi, cei de acum. Toate amintirile noastre sunt inter-conectate, toate emoţiile. Trebuie să revenim la începuturi, să rememorăm iarăşi anumite locuri, anumite etape – burta mamei, şcoala, adolescenţa, maturitatea, bătrâneţea.
Pornind de la desenele lui Plugor Sandor, am hotărât să facem şi să folosim în spectacol măştile bătrânilor, baba şi moşneagul, realizate minunat de Ilona Varga Jaro.

IMG_4599
Regizoarea Mihaela Panainte

Sunete

Sunt convinsă că poezia are sunetele şi muzicalitatea ei.
Împreună cu muzicianul Serban Ursachi, am iniţiat un proiect interesant în privinţa sunetului din spectacol. Nu cred că în teatru este nevoie de muzică, ci de sunete care, pentru mine, sunt partituri sonore aşa cum este şi poemul.
Acord o atenţie foarte mare sunetelor din spectacolele mele, poate pentru simplul fapt că am studiat muzica la conservator. Sunetul îmi influenţează percepţiile puternic, uneori mai mult decât imaginea, cu toate că sunetul este, din punctul meu de vedere, o imagine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *