Cronică de film. Her – să fim o societate de alienaţi; sau de alineaţi?

A 7-a

Într-o duzină de ani de la Adaptation, Spike Jonze a mai regizat un singur lungmetraj de ficţiune. În rest, multe videoclipuri. De fapt, toată cariera-i e dominată de astfel de materiale audiovizuale – foarte premiate şi apreciate de altfel, filmele fiindu-i extrem de rare şi… extrem de pregnante. Unii ar spune şi antrenante, valoroase şi chiar inedite. Mă număr printre ei, dar nu şi în acest caz. Nu cred că Her întruneşte pe deplin toate cele trei calităţi. Doar le atinge expeditiv. Being John Malkovich o făcea, la fel şi cel mai sus amintit. Where the Wild Things Are – ultimul enumerat din filmografia-i completă de patru – e undeva la limită. Pare jucăuş, iar doar sinopsisul singur ne oferă motive să-l „bănuim” de originalitate, calitate şi un specific cel puţin agreabil. Poate fi văzut ca o alternativă mai cenuşie la Alice in Wonderland, cel semnat Tim Burton.

Her still 4 Her still 2

În orice caz, Jonze e un cineast neobişnuit. Rămâne şi după producţia în cauză – un SF cu elemente de îmbrăcăminte ce se inspiră din trecut, ansamblul urban al viitorului şi angoasele existenţiale ale prezentului. Totuşi, putea să lucreze mai mult la jumătatea a doua a filmului, ca să nu fie totul redundant, clişeizat şi previzibil. Lucrurile bune create în expoziţiune şi în prima parte a desfăşurării acţiunii se dărâmă ca un joc de domino, din cauza folosirii lor obsedante. Astfel, dacă ar fi să facem o analogie, avem parte de o ciorbă inițial divină, dar puţină. Neajungând tuturor, e lungită, cu încă o oră de peliculă, iar asta o subţiază prea mult şi ireversibil. De pildă, muzica extradiegetică e în permanenţă aceeaşi, aşa că nu are cum să nu capete un aer obositor. Acel sunet de pian într-un registru lent e atrăgător. La-nceput. Introduce într-o atmosferă aşezată, cu toate că apăsătoare – un contrast produs inteligent, cu fineţe – şi spune ceva despre personaj, despre starea lui mentală degradată. Pe urmă, când deja începem să-l cunoaştem pe Theodore (Joaquin Phoenix), tema muzicală devine netrebuincioasă, agasantă. La fel se-ntâmplă şi cu partea narativă, care de fapt e în interdependenţă cu cea sonoră şi prin urmare se prăbuşesc deodată. Chiar și vocea lui Scarlett Johansson – care nu apare fizic pe ecran – capătă pe parcurs, din cauza replicilor repetitive și pe aceeași intonație, o oarecare stridenţă.

Tocmai pentru că propune teme de discuţie vaste, Her e o experienţă complexă, pe alocuri plăcută, ce predispune spre reflexivitate. Eroul nostru e o persoană anxioasă, închisă în propriile gânduri, ce se exprimă cel mai bine în scris – până la urmă, din asta-şi câştigă traiul. E prototipul perfect al omului actual, condus de fantasme personale şi amestecat prea mult – uneori ori fără voia lui – în medii virtuale, care-l acaparează complet și care, aici sub forma Samanthei (Johansson), sunt volubile și cu un caracter extrem de comunicativ.

Prin el, o serie de probleme existenţiale răsar. Faptul că suntem tot mai singuri, tot mai atraşi în lumi generate pe (şi de) calculator, tot mai temători să ne exprimăm sentimentele în faţa posibilei răutăţi şi invidii a celorlalţi, tot mai pretentioşi, dar totodată tot mai nesiguri pe noi şi pe calităţile noastre. Defectele (proprii, dar şi ale celorlalţi) ne preocupă până la inhibiţie – e o chestiune aflată în strânsă corelaţie cu modelele de perfecţiune promovate de mai toate canalele media. În faţa tehnologiei, ajungem să fim expuși și găsim tot mai greu momente de linişte. Contradictoriu, nu-i aşa? Alienarea există, e foarte prezentă, dar în acelaşi timp primim zilnic mesaje pe mail, pe telefon, prin poştă. Inutile, impersonale, câteodată hărţuitoare prin insistenţa şi multitudinea lor. Sunetul soneriei (de orice fel) a ajuns un element de stres pentru mulți, iar Theodore nu e diferit în acest sens. E mereu atent la dispozitivul prin care comunică cu noua lui „cucerire”, iar asta pare să-l ducă la un pas de nebunie. În final, devine un simplu alineat.

poz-â ion4
Ion Indolean- clujulcultural.ro

Ion Indolean (foto), 

colaborator Clujulcultural.ro

student, Anul III, Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB.

2 thoughts on “Cronică de film. Her – să fim o societate de alienaţi; sau de alineaţi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *