Cronică de film. „Divergent”, un film SF despre…integrarea socială

Esenţial

De obicei, când discutăm filme SF, e necesară – mai mult decât la orice alt gen – o scurtă prezentare a cadrului. În fond, imaginarul narativ e cel care primează, fiind completat doar apoi de partea tehnică (efecte speciale, decoruri, coloană sonoră, montaj şi alte cele) şi de jocul actoricesc. Divergent (bazat pe bestseller-ul omonim, semnat Veronica Roth) discută problema integrării sociale. Într-un viitor apropiat, militarizat și cu tente distopice, oamenii sunt împărţiţi în categorii. E cam schematizată întreaga chestiune, dacă ne gândim că fiecare individ face parte dintr-una din aceste categorii, în funcţie de calitatea proprie cea mai pregnantă. Un fel de robotizare la nivel global, în sensul în care noi avem o singură însuşire, o singură îndeletnicire, pe care mai marii statului o exploatează.

Reflectând scurt, ajungem la concluzia că doamna Roth se inspiră din realitatea (mai ales) americană, unde fiecare e competent pe părticica lui, iar în rest altceva nu-l interesează. Sigur, e o generalizare barbară. Asta n-o face mai puţin prezentă şi justă. Trăim, până la urmă, într-o epocă a specializării excesiv-obsesive, în care facultatea e urmată de masterat, de doctorat, de burse post-doctorale, de felurite şi infinite posibilităţi de-a fi cât mai punctual pe un domeniu de activitate ce astfel devine tot mai restrâns și, astfel, mai constrângător.

În cazul lui Divergent, Tris Prior (Shailene Woodley) e o adolescentă ajunsă la vârsta în care îi e aleasă această caracteristică unică – virtute, cum i se spune mai exact. Selecţia se face pe principiul de construcţie al secvenţei din prima parte a seriei Harry Potter, când asistăm la expunerea facţiunilor, într-o sală mare de tip amfiteatru. Aparent, poţi opta în ce „echipă” să fii, dar, de fapt, nu e vorba de vreo alegere. Liberul arbitru e vehiculat, dar, în fapt, nu există. Liderii decid pentru Tris şi pentru celelalte personaje, aşa cum, la fel, realitatea noastră, cotidiană, e dominată de termeni precum politic corect, egalitate, unitate, democraţie. Totul este fals(ificat), din moment ce conducătorii nu se „dau duşi” de la putere şi acumulează averi pentru ei şi apropiaţii lor, creând o discrepanţă financiară tot mai mare între clasa medie şi ariviştii în cauză. Ca să nu mai amintim de miliardele care trăiesc la limita foametei.

divergent

Protagonista alege să treacă de la Abnegation la Dauntness (două dintre tabere), dar pe parcurs calitatea primordială nu-i poate fi definită şi ajunge, astfel, o… divergentă, secret pe care trebuie să-l păstreze pentru a nu fi eliminată. Tot procesul de selectare, amintit, e de ev mediu, din moment ce o picătură de sânge vărsată într-un fel de bol facilitează răspunsul acesta definitoriu pentru membrii societăţii discutate. Întrebarea ar fi, „eu unde mă încadrez?”. Protecţia e mult mai mare când faci parte dintr-un cerc, că e politic, social, sportiv etc. Nimeni nu pare capabil şi, prin urmare, doritor să se desprindă, în ciuda faptului că filmul singularizează o mână de personaje, care ajung să scoată la iveală o considerabilă doză de egoism.

Narativul producţiei în speţă e trenant, previzibil, melodramatic. E doar un alt element de clişeu dintr-o serie lungă. Trin şi Four ajung rebeli cu niscaiva cauză. Îi leagă un sistem de gândire comun şi o iubire aparent imposibilă. Sunt eroii cu alură mesianică, presupuşii salvatori, aşa cum în The Hunger Games, Katniss şi Paeta au aceleaşi însuşiri. În opoziţie, Jeanine (Kate Winslet, într-un rol care nu o avantajează şi nu i se potriveşte), e cam ce e Jodie Foster în Elysium: femeia diabolică, cu mână forte, de neînduplecat.

Pentru ce-şi propune, producţia regizată de Neil Burger e o reuşită firavă. La nivel de cinematografie globală, e un fiasco total. Depinde cât de mult putem accepta convenţiile, în ce măsură ne plac și avem dispoziție pentru SF-uri lacrimogene, curăţele, corecte, dar fără identitate.

Filmul poate fi vizionat la Cinema Florin Piersic până joi  inclusiv de la orele 20.00 şi 23, şi la cele două cinematografe din Polus şi Iulius mall.

Ion Indolean

colaborator Clujulcultural.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *