1 august 2016

Corina Şuteu: Provocarea mandatului este reconectarea administraţiei la realitatea de teren a Culturii

By In Actualitate, Clio

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a scris, luni, pe Facebook, că marea provocare a mandatului său este simplificarea şi reconectarea administraţiei la realitatea de teren a Culturii, ”fără de care ministerul nu mai are cu adevarat sensul să existe”.

Redam postarea. E un bilant aici foarte imteresant. Pe de altă parte acesteia i se cere inmsistent demisia de cineaști din altă tabără în care e Șuteu AICI

4 ani și 100 de zile

Ieri s-au împlinit patru ani de la conferința de presă de la ICR în care Horia-Roman Patapievici anunța că ICR-ul trece sub autoritatea Senatului. Apoi, la scurt timp, Horia Patapievci și-a depus demisia. Trecuseră șapte ani de muncă de construcție și de dezvoltare instituțională, de imagine și de viziune, de agitație și tulburare, de reformă și de luptă cu tabuurile.
Totul a fost transformat în neant la nici măcar un an după această demisie.

A fost o lecție profesională dură, din care am reținut următoarele principii, pe care le aplic azi, ca ministru:
1. Gălăgia mediatică are întotdeauna mai mult succes și credibilitate decât acțiunea efectivă, solidă și pozitivă. PR-ul e rapid și sexy, acțiunea pozitivă e un proces, cere timp, răbdare și sacrificiu. Când muncești cu rost în domenii plicticoase, precum administrația, e aproape imposibil să ai PR pentru ceea ce ar merita cu adevărat. Așadar, poate că e mai bine să nu te explici. Rezultatele vor vorbi, dacă le vei obține. Altfel, e doar pierdere de timp sau câștig de imagine – ceea ce nu e același lucru cu un capital profesional.

2. Graba, chiar dacă se justifică prin nevoia de efect imediat, poate produce consecințe greu de reparat ulterior. Oricât de scurt e timpul pe care îl ai la dispoziție, „dă timpului ceea ce este al timpului”, cum spun francezii. Altfel, va fi greu de reparat (uneori imposibil) o decizie luată în pripă, cu toate efectele sale de durată cu tot.

3. Reformele instituționale care țin sunt acțiuni sistemice, nu accidentale. A porni zece acțiuni necorelate deodată sau a numi schimbare o cosmetizare superficială anunțată cu elan supradimensionat va crea doar așteptări false și frustrări ulterioare.

suteu

4. „Sistemul” nu există în cultură. Ceea ce există, însă, sunt complicitățile trans-sistemice, nevăzute, subiectivismele absolute, paranoia narcisistă și interesele materiale. Toate, dar absolut toate acestea derivând dintr-o degradare a valorilor în singurul domeniu unde valorile ar fi trebuit să ramână suverane.

5. Tot ce construiești se poate prăbuși în ziua următoare din motive strict conjuncturale și asta nu trebuie să te oprească ca să o iei, în continuare, de la capăt.

Ca Ministru al Culturii de trei luni aș face câteva constatări:

Administrația din Minister patronează instituții publice de cultură după regulile unei legislații și administrații învechite și greoaie pe care doar modificări majore o pot revoluționa.

Resursa umană e fragilă, inertă, uneori incompetentă, totdeauna foarte prost remunerată și, mai ales, saturată de atât de desele schimbări de miniștri. Dacă această resursă umană nu este stimulată concret, provocată și motivată prin inspirație și prin resurse, rezultatele nu vor fi reale.

Nu există o strategie sectorială adoptată la nivel guvernamental în domeniul culturii – o vom finaliza până la sfârșitul acestui an, pentru a scoate cultura, ca domeniu, din marginalizarea în care o se află acum. Fără o asemenea strategie – integrată celorlalte strategii de dezvoltare – politicile publice ale culturii pe termen lung nu pot fi formulate decât ad-hoc, accidental, așadar nu sistemic.

Legea 189 (supranumită legea managementului instituțiilor publice de cultură) trebuie revăzută integral. Graba de a pune în discuție în ianuarie, un text cu minime puncte de modificare n-a făcut decât să ostilizeze și să tulbure o comunitate profesională care vrea, în fine, să vadă că viziunea e pusă înaintea administrației și că evaluatorii celor care candidează au competențe superioare sau cel puțin egale acestora. Vom pregăti un text de lege complet până la sfârșit de mandat, dar nu vom putea repara nimic retroactiv și asta trebuie asumat.

Legea de abilitare, care propunea simple și urgente modificări în domeniul arheologiei, cinematografiei și patrimoniului a căzut din motive de neapartenență la grupurile de influență din Parlament, fără motiv obiectiv, din cauze pur subiective și conjuncturale. Nu sistemul, ci conjunctura au determinat asta. Dar aceste texte există și vor fi amendate și reluate cu dialog deschis și tenace. E greu să produci consens în legislație.

Metodologiile pentru proiectele culturale sunt complicate și contra productive.Toate vor fi trecute online până în octombrie. Astfel, eșecul CultIN nu se va repeta.

Finanțarea este anuală – va deveni multianuală. Astfel, proiectele prioritare și cele care merită o previzibilitate vor putea funcționa mai bine.

Iar Opera Națională va deveni cuibul generator al unui laborator al contractualizării artistice flexibile pentru cei care trudesc în artele spectacolului.

Câteva puncte cardinale:
Campania pentru Cumințenia Pământului, Rosia Montana, ansamblul de măsuri, dezbateri și reorganizări din cinematografie, codul patrimoniului, Hanul Solacolu, Biserica Sfinților, Patrimoniul construit, România creativă, Cetătile dacice, Capitala Culturala și orașele Europene, Sezonul cultural Franco-Român și Europalia, Bienala de la Veneția… toate în paralel, toate la fel de importante, alături de multe altele nenumite aici, vor continua ca preocupări și se vor consolida ca propuneri.

În concluzie, marea provocare a acestui (foarte) scurt mandat este simplificarea și reconectarea administrației la realitatea de teren a Culturii. Altfel, ministerul nu mai are cu adevarat sensul să existe.
Pentru asta e necesar ca sistemul cultural în întregul lui să înțeleagă și să practice un fel de a gândi în care un Ministru nu poate tot, nu poate imediat și, mai ales, nu face lucruri după gusturile sale și după cum îi dictează umorile zilei. O parafrază relevantă în context dintr-un celebr discurs al lui Kennedy: nu te gândi ce poate face cultura pentru tine, gândește-te la ce ai putea face tu pentru cultură. Un asemenea ministru cred că sunt eu.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.