Concurs foto pentru cei care iubesc Someșul

Clio

 

Echipa Someș Delivery lansează concursul „Someș Expus”, care le propune pasionaților de fotografie să‑și ațintească obiectivele spre Someș și, prin imaginile surprinse, să le ofere clujenilor noi perspective asupra râului. Cele mai bune imagini vor fi selectate pentru o expoziție planificată în luna octombrie, iar autorii fotografiilor de pe primele trei locuri vor primi și premii speciale.

Fotografii profesioniști sau amatori se pot înscrie în concurs cu imagini care să ilustreze aspecte reprezentative ale Someșului, precum diversitatea zonelor străbătute de râu în parcursul său urban, frumusețea sau, dimpotrivă, imaginea dezolantă a acestuia în anume tronsoane, amenajarea versus sălbăticia malurilor apei, provocările și rezolvările relației râu-oraș, arhitectura malurilor, atmosfera diverselor zone sau momente ale zilei.

Ne dorim ca expoziția pe care o vom organiza la finalul concursului să poată crea o imagine de ansamblu cât mai complexă și nuanțată asupra tronsonului Someșului care traversează Clujul”, spune Mihai Mateiu, unul dintre coordonatorii proiectului Someș Delivery.

Imaginile primite vor fi selectate de un juriu de specialitate, pe baza valorii estetice, mesajului și atmosferei transmise, precum și a calității tehnice a fotografiei. Pentru a intra în concurs, un fotograf poate trimite între una și cinci imagini în format JPEG, la o dimensiune de cel puțin 3500 de pixeli pe latura lungă, folosind formularul de înscriere de pe site-ul Someș Delivery (SomesDelivery.ro). Termenul limită de înscriere a lucrărilor este 2 octombrie 2015, jurizarea și pregătirea expoziției vor avea loc între 3 și 15 octombrie, iar vernisajul este programat pe 16 octombrie. Bineînțeles, pot fi înscrise doar imagini pentru care concurenții dețin drepturile de autor.

Cele mai bune 14 lucrări vor fi expuse timp de șase săptămâni în librăria Cărturești din Iulius Mall Cluj. Autorii celor mai bune 3 fotografii vor primi genți și tricouri Street Delivery, câte un exemplar din cartea „Despre fotografie” de Susan Sontag și abonamente la serviciul online de design Moqups.

În plus, fotografiile de pe locurile 1 și 2 vor fi expuse timp de o lună în Parcul Central, pe câte o față a unui panou luminos, iar lucrarea de pe locul 1 va fi tipărită în 300 de exemplare ce vor fi distribuite gratuit.

Someș Delivery este un proiect independent care provoacă și probează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața municipiului Cluj-Napoca. În iunie anul acesta, mii de clujeni au participat la activățile organizate pe malul Someșului și au putut testa noi idei de amenajare a malurilor, care, deși simple, pot schimba relația dintre cursul de apă și locuitori. Pornit de la dorința a de a produce schimbări pe termen lung, proiectul a reușit deja să ofere soluții de succes. Cea mai vizibilă dintre acestea este Someș Alley, un ragment de alee de lemn amplasată pe malul drept, în imediata apropiere a podului Elisabeta, proiectată și construită de Young Artists Assembly; autorizația de funcționare a acesteia a fost prelungită, astfel încât clujenii se pot bucura de momente de relaxare pe malul Someșului la trei luni de la încheierea primei ediții Someș Delivery.

Mai multe detalii despre proiect și concursul foto pot fi găsite pe site-ul www.somesdelivery.ro și pagina de Facebook Someș Delivery.

SomesDelivery_foto_poster

 

Despre Someș Delivery

Someș Delivery reprezintă adaptarea la realitățile Clujului a conceptului Street Delivery, un eveniment-manifest de urbanism, arhitectură şi arte care îşi propune recuperarea peisajului urban de către pietoni şi comunitate. Street Delivery a debutat în urmă cu 10 ani, iar în perioada 12-14 iunie 2015 s-a desfășurat în paralel în București, Cluj, Iași și Timișoara. Acțiunile echipei Someș Delivery continuă pe tot parcursul anului.

Organizatori: Fundația Cărturești | Ordinul Arhitecților din România | Asociația miniMASS

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca. Someș Delivery sprijină candidatura orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *