Enter Shikari, una dintre cele mai așteptate trupe la Electric Castle 2016 a susținut un concert senzațional aseară pe scena principală din Bonțida. De la primul minut petrecut pe scenă, până la finalul concertului, aceștia au făcut un show impresionant: jocuri de lasere, proiecții pe ecrane și multă energie. Încă de la începutul concertului, trupa s-a arătat încântată de prezența pe scenă și a antrenat publicul:
,,Am cântat o piesă și jumătate și deja ne-am rupt o chitară. Sperăm să trecem cu bine de următoarele piese. Hai, vreau să văd degete încrucișate pentru noi!”, a spus râzând solistul Rou Reynolds.
Solistul trupei Enter Shikari, Rou Reynolds.
Fără nicio urmă de superioritate, solistul a coborât în fața scenei, alături de fani, la nici măcar 15 minute de la începerea concertului:
Pe parcursul serii și unul dintre chitariști a coborât în mulțime. Publicul a fost îndemnat să facă un cerc, iar în mijlocul lui a coborât chitaristul care a fost mai apoi dus pe brațe până la scenă. Mai mult, acesta a mai coborât o dată și a mers prin mulțime până la zona VIP.

Publicul a fost încântat de concert.
De asemenea, solistul și chitariștii au învățat câteva expresii în limba română pe care le-au spus în repetate rânduri: ,,Bună seara, România!”, ,,Mulțumim!”, ,,Vă iubim!”. Un alt moment impresionant a fost acela în care solistul a luat steagul României pe care îl flutura unul dintre fani și l-a pus lângă tobe.

La începutul concertului, unii tineri au stat pe margine. La scurt timp însă, toată lumea era în picioare dansând.

Pe parcursul concertului, mai multe steaguri tricolore au fost fluturate de către public.
Trupa care combină într-o manieră inedită post-hardcore-ul cu muzica electronică, rockul alternativ si metalul a concertat pentru a treia oară în România pe scena principală a Electric Castle 2016. Aceștia au mai fost prezenți la București, în toamna anului trecut, pe 5 octombrie, în clubul Colectiv, dar și în anul 2013, în cadrul B’ESTFEST Summer Camp.