COMPACT și psihologul Daniel David, concert-dezbatere la UBB

Esenţial

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui, în data de 9 octombrie 2019, începând de la ora 19.00, evenimentul caritabil Psihologie și Rock, un concert – dezbatere.

La evenimentul organizat de Fundația UBB vor participa prof. univ dr. Daniel David, prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice și celebra trupă fondată la Cluj, Compact.

Sunt aşteptaţi toţi iubitorii de psihologie şi de muzică bună, organizatorii lansându-le acestora apelul de a dona 40 de lei pentru sprijinirea unor cazuri sociale.

Donațiile pot fi realizate online accesând https://fundatia.ubbcluj.ro/doneaza/ sau numerar, în momentul intrării în sală (cu confirmarea prealabilă prin email la fundatia@ubbcluj.ro).

PSIHOLOGIE și ROCK este un concert-dezbatere în cadrul căruia vom reflecta la prietenie, iubire și emoții în ritmurile rock ale muzicii legendarei formaţii Compact integrate în lumea psihologiei prezentate şi reprezentate de profesorul Daniel David, unul dintre cei mai cunoscuţi psihologi la nivel naţional. Cu ocazia acestui eveniment ne-am dori să implicăm cadrele didactice, cercetătorii, studenții și personalul UBB, care prin importanță și valoare au un impact semnificativ în comunitate, în sprijinirea unor cauze umanitare ale Fundației UBB. Este aşadar un eveniment caritabil inedit, cu care dorim să marcăm începerea anului universitar,  făcând în același timp și câteva fapte bune.”, afirmă organizatorii evenimentului. 

Aceştia subliniază că sumele strânse din donaţii vor fi folosite pentru sprijinirea cazurilor umanitare ale Asociației de Empatie și Solidaritate Delia Grădinaru, acestea urmând să fie prezentate pe pagina de internet a Fundaţiei. Pentru susţinerea acestei iniţiative, UBB va oferi acces gratuit la infrastructura pe care o deţine în localitatea Beliș (jud. Cluj) pentru organizarea unor excursii pentru copiii și tinerii cu insuficiență cronică renală, sumele donate urmând să fie folosite pentru asigurarea celor necesare copiilor (transport, masă, cadouri, activități recreative).  

De asemenea, Fundaţia UBB va sprijini, alături de CERT Transilvania, cazuri sociale și umanitare din zona Munţilor Apuseni, precum şi activitățile voluntarilor noștri cu copiii instituționalizați de la Dumbrava și Jibou, organizate în parcul sportiv UBB, din nou în parteneriat cu CERT Transilvania.

Modul în care Psihologia ca știință poate fi adusă mai aproape de oameni prin intermediul unor astfel de evenimnete este explicat chiar de prof. univ. dr. Daniel David, AICI   

Biletele pentru eveniment vor fi puse în vânzare în perioada imediat următoare, însă, pentru o organizare eficientă vă invităm să vă rezervați locul printr-un mesaj transmis pe adresa de e-mail fundatia@ubbcluj.ro .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *