„Colaborarea Hollywood-ului cu Hitler”, o carte controversată

Special

Cartea unui scriitor australian care abordează istoria Hollywood-ului din anii 30 din perspectiva unei colaborări strânse între naziştii şi directorii de studiouri naşte controverse aprinse atât în rândul istoricilor, al criticilor de film şi al presei de specialitate, informeaza Mediafax.ro

După zece ani de cercetări şi de dezgropat arhive din Germania şi Statele Unite ale Americii, Ben Urwand, un scriitor de origini australiene, absolvent al Universităţii Harvard, relatează, în „Colaborarea: Pactul Hollywood-ului cu Hitler”, relaţia de adaptare tacită a studiourilor majore de film cu Germania Nazistă de-a lungul anilor 30, potrivit unui comentariu publicat în The Washington Post, al scriitorului Melvin Jules Bookiet, profesor şi autor a opt cărţi de ficţiune.

„Colaborarea” a stârnit numeroase recenzii critice în presa de specialitate, scrie şi bbc.com. „Este o ruşine”, a etichetat cartea David Denby de la publicaţia The New Yorker, unul dintre criticii de film de top ai Americii. „Am sunat la Harvard University Press să o retragă. Este plină de presupuneri neverificate.”

„Calomniatoare şi anistorică”, sună o altă descriere a cărţii, care îi aparţine istoricului Thomas Doherty (unul dintre cei mai vocali critici ai lui Ben Urwand) şi care a apărut în publicaţia de specialitate The Hollywood Reporter.

Nazi

Unghiul de abordare a lui Urwand este acela că cei care conduceau marile studiouri de film ale Americii, departe de a avea un comportament de sfinţi care să opună rezistenţă puterii crescânde a lui Hitler în Europa, s-au conformat solicitărilor naziştilor şi chiar au colaborat cu ei.

Astfel, potrivit washingtonpost.com, proiecte cinematografice care nu primeau aprobarea din partea Germaniei erau anulate, altele erau modificate până la pierderea esenţei iniţiale. Motivul studiourilor pentru cedarea în faţa presiunilor externe a fost de ordin financiar. Germania era, în acea perioadă, a doua cea mai mare mare piaţă internaţională pentru ei, iar directorii doreau să protejeze succesul de box office pentru filme precum „Broadway Melody of 1936” şi desenele cu Mickey Mouse, un personaj preferat al lui Hitler.

La început, Germania a reclamat că imagini din război prezente în filmele de la Hollywood pătau onoarea naţională. Apoi, a cerut protejarea „sentimentelor rasiale sănătoase”, după care a căutat să interzică în filme evreii ca personaje care trezesc compasiune.

Ironia acestei ipocrizii, continuă Melvin Jules Bookiet în comentariul din Washington Post, este cu atât mai mare cu cât majoritatea directorilor de studiouri care au acces la cererile germanilor de a prelua controlul erau ei înşişi evrei, în multe cazuri refugiaţi din Europa.

Unwand vorbeşte în cartea sa şi despre reprezentantul diplomatic în Los Angeles din partea celui de-al Treilea Reich, Georg Gysslin. Considerat „consulul lui Hitler la Hollywood”, acesta avea rolul specific de a monitoriza activitatea studiourilor.

Urwand analizează intervenţia germanilor în diverse filme, printre care „Hells Angels”, “All Quiet on the Western Front” şi “It Can’t Happen Here”, fabula lui Sinclar Lewis despre fascismul din America. Deşi Germania nu ar fi plătit niciodată în mod direct pentru astfel de favoruri, scopul ţării putea fi caracterizat drept „plasare de produs propagandistic”.

În ceea ce priveşte numeroasele critici aduse cărţii, argumentează scriitorul Bookiet, principala problemă cu ipoteza lui Urwand este presupunerea subînţeleasă că Louis B. Mayer, William Fox, fraţii Warner şi alţii ar fi trebuit să acţioneze conform unui standard mai înalt în condiţiile în care nu erau nici aleşi să reprezinte vreun model, nici filozofi morali.
Urwand nu crede că mai urmează şi alte astfel de dezvăluiri, scrie bbc.com: „Nu este uşor să ajungi la adevărul despre legătura exactă a studiourilor cu naziştii – dar nici nu este clar în întregime de ce acuzaţiile lui Urwand i-a inflamat atât de rău pe criticii săi”.

Un motiv ar fi că oamenii preferă să privească studiourile cinematografice ca aflându-se „de partea corectă a istoriei în relaţie cu Hitler”: „În mod cert oamenii pun suflet într-un alt fel de poveste”, spune Urwand. „Când ne gândim la filme precum ‘Casablanca’, din 1942, acestea sunt atât de înrădăcinate în cultura americană şi ne gândim la aceste filme ca fiind cele care definesc relaţia Hollywood-ului cu naziştii. Este de înţeles că oamenii ar fi surprinşi că ceva complet diferit a avut loc în anii 30.”

Scriitorul australian îşi menţine poziţia în faţa comentariilor critice: „Tot ce susţin este bazat pe materiale de arhivă. Totul în cartea mea este documentat”, afirmă Urwand, citat de site-ul BBC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *