Prestigioasa revistă Observator Cultural, una din cele ma importante reviste de cultură din România a premiat recent doi intelectuali clujeni, în cadrul celei de a 9-a ediţie a galei Observator cultural.

Petreu Marta 02
Poeta Marta Petreu

 

Poeta Marta Petreu, una din cele mai renumite poete clujence, profesor universitar la UBB, a primit premiul pentru Poezie pentru volumul “Asta nu e viaţa mea”, apărut la editura Polirom.

“…sunt onorată că volumul meu a fost premiat. Am mai spus-o şi-n alte dăţi, o spun şi acum, pentru mine scrisul este locul unei mari singurătăţi, când poemele vin peste mine ca furtunile de zăpadă sau ca noaptea peste-o câmpie. Iar unicul meu merit este că le-am suportat, că le-al primit. Că le-am transcris. Un poet este, la urma urmelor, un instrument de scris prin care specia umană îşi transmite ei înseşi mesaje. Sînt adânc onorată că aţi premiat Asta nu e viaţa mea…” a declarat revistei Marta Petreu.

Mares Radu
Prozatorul clujean Radu Mareş

 

Prozatorul Radu Mareş a primit premiul pentru proză pentru romanul “Sindromul Robinson”.

“Mulţumesc mai întîi celor care au votat pentru nominalizări, nume de scriitori pe care le-am urmărit în ce scriz şi mă bucură enorm că o parte semnificativă a lor-sigur, nu toţi-mi-au citit cartea şi le-a plăcut. Faptul că sânt tineri, unii foarte tineri, contează enorm pentru dinozaurul ce sânt: înseamnă că sânt încă bine prins cu cătuşe de lumea prezentului. Spun asta, pentru că oricât ne-am iluziona cu prestigiile fostelor ierarhii, care de altfel se surpă sub ochii noştrii, tot verdictul tinerilor e cel care contează. Mulţumesc, în fine, juriului, alcătuit tot din tineri, care, din câte pricep, n-a avut o treabă uşoară ca să cearnă din recolta literară a unui întreg an cîteva titluri. Aşa că reverenţă, şi salut colegial de peste munţi”, a fost mesajul lui Mareş transmis revistei.

 

Fiecare scriitor a primit suma de 2500 de lei ca premiu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.