19 iulie 2020

Cinema clujean organizează forum online despre spațiile culturale în pandemie”

By In Clio

Cinema ARTA Cluj invită reprezentanții spațiilor culturale independente, operatorii culturali, organizatorii de evenimente și artiștii la forumului online În spatele scenei: Spații culturale în timp de pandemie, în data de 23 iulie 2020, pentru a explora culisele conținutului, activităților și participării online, dar și perspectivele revenirii în spațiul public.

Încă de la primele măsuri impuse din cauza pandemiei globale cu noul coronavirus, sectorul cultural a intrat într-o acută criză de funcționare: spațiile culturale au fost închise pe o perioadă încă nedeterminată, iar activitatea artiștilor și operatorilor culturali independenți din România a fost profund afectată.

În condițiile de restricții actuale, online-ul a devenit noul modus operandi pentru producători și artiști deopotrivă. De la producții performative și filme, festivaluri sau campanii de activare comunitară, creatorii și producătorii de artă testează noi moduri de expresie și modalități de a rămâne alături de public și comunitățile lor în mediul online.

Prima masă rotundă se va desfășura începând cu ora 15:00 și abordează tema conținutului și participării online. Alături de invitați, Doru Taloș (REACTOR de creație și experiment), Anca Caramelea (Pelicam), Mihai Crăiță (Eventbook) se vor dezbate subiecte precum programul și strategiile implementate de organizații în această perioadă, oportunitățile și provocările conținutului și activităților online, dar și tendințele observate în participarea online.

Cea de-a doua masă rotundă, care va alea loc începând cu ora 17:00, invită participanții să arunce o privire spre viitor și să discute despre perspectivele revenirii în spațiul fizic. Împreună cu invitații Dorothee Hasnaș (Ordinul Arhitecților din România), Corina Șuteu (Insula 42, Making Waves) și Miki Braniște (Colectiv A Cluj), participanții sunt invitați să descopere  provocările și oportunitățile actuale în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor în spațiul public.

Sesiunile vor fi moderate de Corina Bucea (Centrul Cultural Clujean).

Înscrierile la eveniment se fac până în data de 21 iulie, aici: https://forms.gle/9dhoW9RCgd5xX8ZD8

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, urmăriți Cinema ARTA pe Facebook.

Forumul În spatele scenei: Spații culturale în timp de pandemie, este organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Clujean. Evenimentul face parte din proiectul Connecting Arts Online. Connecting Arts Online este un proiect Asociația ARTA în dialog de creare a unei platforme de dialog, creație și inovație pentru promovarea de soluții și noi modalități de operare care să asigure continuitatea procesului de creație și sustenabilitatea spațiilor culturale independente. Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.