27 decembrie 2018

Cele mai vândute cărţi în 2018

By In Carte

“Sapiens.Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari, apărută la editura Polirom, este pentru al doilea an consecutiv cea mai vândută carte a anului iar thrillerul istoric “Testamentul lui Abraham”, de Igor Bergler, apărut la Litera, a fost cea mai vândută carte de ficţiune scrisă de un autor roman tot pentru al doilea an consecutiv. Romanele din seria fantasy “Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat şi anul acesta pe primul loc în preferinţele publicului ALL. Cea mai nouă carte a lui Radu Paraschivescu, “Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani şi trei premieri”, a fost printre cele mai căutate la editura Humanitas de anul acesta. În topul celor mai vânduţi autori români la Curtea Veche Publishing s-au aflat Ion Aion, Geanina Staicu-Avram şi Răzvan Exarhu.

Polirom

“Sapiens.Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari, în traducerea lui Adrian Şerban, a fost vândută în peste 50.000 de exemplare. Declarată bestseller de The New York Times, cartea a fost publicată iniţial în Israel în 2011. “Sapiens” a devenit rapid bestseller internaţional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi.

Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întâmplat cu celelalte? Şi cum am ajuns să fim stăpânii planetei? De la începuturile speciei noastre şi rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global până în modernitate, “Sapiens” îmbină istoria şi ştiinţa pentru a pune în discuţie tot ce ştim despre noi înşine, ne arată cum ne-am unit ca să construim oraşe, regate şi imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi şi în cărţi, dar şi cum am devenit sclavii birocraţiei, ai consumerismului şi ai căutării fericirii. De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de cîteva decenii am început să încălcăm legile selecţiei naturale care au guvernat viaţa în ultimii patru miliarde de ani. Dobîndim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci şi pe noi înşine. Încotro ne duce aceasta şi ce vrem să devenim?

Pe locul doi în topul celor mai bine vândute cărţi la Polirom a fost o altă scriere a aceluiaşi Yuval Noah Harari, “Homo deus. Scurtă istorie a viitorului”, în traducerea Luciei Popovici. Volumul a avut peste 30.000 de exemplare vîndute.

Romanul-cult “De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger, în traducerea lui Cristian Ionescu, a fost vândut în peste 10.000 de exemplare.

La câteva decenii după traducerea de referinţă, editura Polirom propune o versiune nouă. Situată de ani de zile în topul preferinţelor cititorilor din România, “De veghe în lanul de secară” continuă să fie, la peste cincizeci de ani de la apariţie, cartea de căpătâi a adolescenţei.

“Cele trei fiice ale Evei”, de Elif Shafak, în traducerea din limba engleză şi note de Ada Tanasă, a fost vândută în peste 7.000 de exemplare. În drum spre casa unor prieteni, unde e invitată la cină, Peri – soţie casnică şi mamă a trei copii – este pusă în faţa unui fapt neplăcut: îi este furată geanta de pe bancheta din spate a maşinii. Reuşind s-o recupereze şi cercetându-i cu mâini tremurătoare conţinutul, dă peste o poză polaroid din anii de studenţie la Oxford, ce are în centru un profesor charismatic şi nonconformist înconjurat de trei studente. Imaginea îi readuce dintr-odată în minte trecutul.

“Cel care mă aşteaptă”, de Parinoush Saniee, a fost vândută în peste 6.000 de exemplare. Roman de două ori interzis de regimul iranian, volumul a cunoscut peste douăzeci de ediţii succesive după publicarea sa, în 2003.

Povestea romanului “Cel care mă aşteaptă” este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puţin timp înainte de revoluţia iraniană, şi se concentrează asupra vieţii unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraş dezbinat de conflicte politice şi religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate şi nesiguranţă.

ALL

Romanele din seria fantasy “Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat şi anul acesta pe primul loc în preferinţele publicului. Cele mai vândute titluri din portofoliul Grupulului Editorial ALL fac parte din domenii variate, de la literatură la dezvoltare personală şi medicină.

Seria “Pisicile războinice”, inspirată de operele lui J. R. R. Tolkien, J. K. Rowling şi William Shakespeare, cuprinde fascinantele aventuri ale unor clanuri de pisici sălbatice. “Pisicile războinice” s-au vândut în mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de ţări şi au apărut pe lista The New York Times a celor mai populare titluri. Editura ALL a publicat primele două serii (12 volume) şi primul volum din cea de-a treia serie: “Puterea celor Trei – Viziunea”.

“Perfecţi”, de Cecelia Ahern, continuarea romanului “Defecţi” (aflat pe locul al cincilea în topul vânzărilor ALL în 2018), înfăţişează o societate distopică în care perfecţiunea este obligatorie. Tinerii între 14 şi 30 de ani şi cititorii pasionaţi de poveştile Ceceliei Ahern vor fi captivaţi de aventurile lui Celestine North, eroina declarată „cea mai defectă persoană din ţară”.

“Gena”, de Siddhartha Mukherjee, este povestea uneia dintre cele mai puternice şi mai primejdioase idei din lumea ştiinţei. Se adresează publicului larg şi tuturor specialiştilor dornici să descopere modul în care genetica a transformat definitiv domeniile biologiei şi medicinei. Autorul îmbină stilul fermecător, uşor accesibil, cu standardele academice inerente unei lucrări cu o asemenea tematică. Siddhartha Mukherjee este medic, cercetător şi scriitor multiplu premiat (distins în anul 2011 cu Premiul Pulitzer pentru volumul „Împăratul tuturor bolilor”, publicat de editura ALL).

“Un apartament la Paris” a continuat seria thrillerelor provocatoare semnate de Guillaume Musso, numit de Le Parisien “cel mai uluitor romancier francez contemporan”. O anchetă tragică, secrete tulburătoare şi o cursă contracronometru sunt doar câteva dintre ingredientele acestei poveşti.

“Defecţi” este primul roman Young Adult semnat de Cecelia Ahern. Autoarea a creat această carte cu dragoste, cu pasiune, dar şi cu furie, încercând să transmită un mesaj foarte puternic pentru publicul tânăr: niciunul dintre noi nu este perfect, a fi om înseamnă a avea defecte şi a ţi le asuma ca parte a personalităţii tale.

Curtea Veche Publishing

În topul vânzărilor Curtea Veche Publishing din acest an se regăsesc titluri de non-ficţiune din zona de dezvoltare personală şi profesională.

“Cele cinci limbaje ale iubirii”, de Gary Chapman, se află pe primul loc în topul celor mai vândute cărţi în acest an. A fost urmată de “Puterea prezentului”, de Eckhart Tolle. Filozofia cărţii pledează pentru debarasarea de «corpul-durere», o forţă distructivă pe care o exercită mintea şi ego ul asupra corpului.

Pe poziţia a treia în clasament se află “Tată bogat, tată sărac”, de Robert T. Kiyosaki. “Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin şcoală fără să înveţe nimic despre bani. Rezultatul este că învaţă să lucreze pentru bani… dar nu învaţă niciodată să pună banii să acţioneze pentru ei”, spune autorul.

“Secretele succesului”, de Dale Carnagie, este pe locul patru în topul general al vânzărilor Curtea Veche Publishing.  Dale Carnegie spunea că “succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut”.

Cartea lui Ion Aion, “Spovedania unui preot ateu”, s-a clasat pe locul cinci în top. O meditaţie provocatoare pe tema condiţiei umane, dar şi o căutare a divinului, a credinţei, dincolo de superstiţii, dincolo de dogme, dincolo de orice religie instituţionalizată. Născută dintr-o experienţă directă de viaţă, tragică şi tulburătoare, cartea refuză resemnarea şi postulează o încredere reînnoită în umanitate.

În topul celor mai vânduţi autori străini se află Gary Chapman cu “Cele cinci limbaje ale iubirii”, urmat de Eckhart Tolle – “Puterea prezentului” şi Robert T. Kiyosaki cu “Tată bogat, tată sărac”.

În topul celor mai vânduţi autori români sunt: Ion Aion (“Spovedania unui preot ateu”), Geanina Staicu-Avram (“Jamila Cuisine Vol. II Cele mai iubite reţete”) şi Răzvan Exarhu (“Fericirea e un ac de siguranţă”).

Litera

“Eu, şi totuşi alta”, de Jojo Moyes, a fost cea mai vândută carte a anului la editura Litera. Un adevărat fenomen literar, volumele scriitoarei britanice Jojo Moyes continuă să fie de ani de zile bestselleruri absolute pentru cititoarele din România. La editura Litera au fost publicate până acum opt titluri, iar anul acesta primul loc în top îl ocupă romanul “Eu, şi totuşi alta”, cartea a treia din celebra serie “Înainte să te cunosc”. O poveste emoţionantă, plină de optimism în care Lou Clark este pe cale să întâlnească pe cineva care îi va da toată viaţa peste cap. “Eu, şi totuşi alta” este un roman vesel, cu final perfect, din partea uneia dintre autoarele noastre preferate. 

Cea mai vândută carte de ficţiune scrisă de un autor român este thrillerul istoric “Testamentul lui Abraham”, de Igor Bergler. Aceasta a fost reeditată în colecţia Buzz Books într-o ediţie specială şi continuă să fie un bestseller şi în 2018. Piesele de puzzle care alcătuiesc acest roman, referinţele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – şi inteligenţa diabolică a construcţiei fac din lectura acestuia o experienţă absolut unică.

“Povestea mea”, de Michelle Obama, declarată cartea anului 2018 din punctul de vedere al vânzărilor la scurt timp de la data lansării globale, este top bestseller şi în România. În memoriile sale, o operă de o reflexivitate profundă, scrisă într-un stil fermecător, Michelle Obama îi invită pe cititori în lumea sa, făcând o cronică a experienţelor care au format-o, pornind de la copilăria trăită în partea de sud a oraşului Chicago, trecând prin anii în care a fost director executiv şi a trebuit să îmbine responsabilităţile de mamă cu cele profesionale, şi ajungând la anii petrecuţi la cea mai vestită adresă din lume. Descrie cu sinceritate desăvârşită şi cu o inteligenţă vie reuşitele şi dezamăgirile, atât din plan public, cât şi din cel personal, relatându-şi povestea aşa cum a trăit-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte şi aşa cum doreşte ea.

“Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova”, coordonată de Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, este o carte-eveniment, cu peste 700 de pagini color.  O carte care poartă cititorul prin toate epocile istorice, de la preistorie până în prezent, punând accent pe evenimentele care au condus la Marea Unire a românilor de la 1918. Cei 12 autori ai acestei lucrări sunt reputaţi profesori universitari din Cluj şi Iaşi, cercetători ştiinţifici de la institute de istorie, de arheologie sau de istoria artei din Cluj, Iaşi şi Bucureşti.

Poveştile a 100 de femei extraordinare din toate timpurile continuă să se afle pe lista de bestselleruri Litera, printre preferinţele de top ale cititorilor mari şi mici. De la Elisabeta I la Malala Yousafzai, de la Amelia Earhart la Frida Kahlo, de la Marie Curie la Coco Chanel, 100 de femei extraordinare sunt portretizate în “Poveşti de seară pentru fete rebele”, de Elena Favilli şi Francesca Cavallo, de către 60 de ilustratoare din toată lumea: regine, inventatoare, pictoriţe, scriitoare, partizane, femei astronaut sau prim-ministru, sunt modele de curaj, de perseverenţă şi de generozitate pentru toţi aceia care vor să-şi împlinească visurile.

Nemira

“Cum să opreşti timpul”, de Matt Haig, bestseller international, a fost cea mai vândută carte editată de Nemira în 2018. Este o poveste nebunească şi dulce-amară despre cum te poţi pierde şi regăsi, despre iminenţa schimbărilor şi despre zecile de vieţi de care ai nevoie ca să înveţi cum să trăieşti cu adevărat.

“Bărbatul care n-a mai sunat”, de Rosie Walsh, desemnată cartea verii, se află pe locul doi în topul vânzărilor.

Pe locul trei, s-a clasat “Frumoasele adormite”, de Stephen şi Owen King, bestseller The New York Times. Într-o colaborare spectaculoasă, Stephen King şi fiul său, Owen King, pornesc de la o premisă originală şi incendiară: ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea femeile? Într-un viitor deloc îndepărtat, după ce adorm, femeile sunt acoperite de coconi asemenea fluturilor, iar dacă cineva îndrăzneşte să le tulbure somnul le va transforma în creaturi incredibil de agresive. Una singură, Evie Black, e imună la blestem.

“Singura poveste”, de Julian Barnes, s-a aflat între preferinţele cititorilor Nemira pe locul patru. O vară din anii ’60, undeva la sud de Londra. Când se întoarce de la facultate, Paul îi face pe plac mamei şi se duce la tenis. Acolo e Susan: caldă, încrezătoare, ironică, soţie şi mamă a doi copii. Evident, iubirea lor este unică şi irepetabilă. Peste zeci de ani, el priveşte înapoi la povestea lor şi la eşecul ei, ştiind că memoria ne joacă feste şi ne surprinde.

“Vremea dispreţului”, de Andrzej Sapkowski, completează topul pe locul cinci. În lumea lui Geralt, nu doar monştrii din umbre ameninţă pacea, ci înşişi oamenii, regii şi armatele lor, dezertorii şi rebelii, fiecare cu propriul interes.

Nemi

Topul celor mai vândute cărţi pe 2018 la editura Nemi: “Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii şi restul lumii”, de Adrian Sonka, este o introducere în astronomie pentru copii şi pentru toţi cei care vor să afle mai multe despre Univers. A fost urmată de: “Matei o iubeşte pe mami”, de Brigitte Weninger, Eve Tharlet, “Decebal şi un solomonar misterios”, de Simona Antonescu, “Lama lama în pijama”, de Anna Dewdney, şi “Poveste muzicală de Crăciun”, de Cristina Andone.

Librăriile Humanitas

În 2018, beletristica, istoria şi cărţile pentru copii au fost categoriile de cărţi care i-au atras cel mai mult pe clienţii Librăriilor Humanitas.

Iată care au fost cele mai bine vândute titluri: pe primele două poziţii în topul vânzărilor se găsesc “Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari (editura Polirom) şi “Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie”, de Simona Tivadar (editura Humanitas), bestseller-uri încă din 2017.

Pe locul trei se află debutul uimitor al scriitoarei Guzel Iahina, “Zuleiha deschide ochii” (Humanitas Fiction), roman recomandat de cei mai iubiţi scriitori ruşi ai momentului, Ludmila Uliţkaia şi Evgheni Vodolazkin.

Apărută abia în această toamnă, cu doar puţin timp înaintea târgului Gaudeamus, cea mai nouă carte a lui Radu Paraschivescu, “Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani şi trei premieri”, ocupă locul patru în topul vânzărilor, urmată pe cinci de o altă carte a lui Radu Paraschivescu, “Două mături stau de vorbă. Scene româneşti”.

Yuval Noah Harari revine în top cu cea de-a doua traducere în limba română dintre cărţile sale din portofoliul Editurii Polirom, “Homo Deus. Scurtă istorie a omenirii” pe locul şase, urmat de “Dincolo de iarnă”, roman semnat de una dintre cele mai iubite scriitoare de limbă spaniolă, Isabel Allende, apărut în seria de autor dedicată ei la editura Humanitas Fiction.

Tot de la Humanitas Fiction, cea mai nouă carte a lui Paulo Coelho, “Hippie”, un surprinzător roman autobiografic despre visul de iubire şi pace universală al generaţiei hippie, ocupă locul şapte în preferinţele clienţilor. Topul este completat de “În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi”, de Lucian Boia şi de “Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca”, de Tatiana Niculescu, ambele apărute anul acesta la editura Humanitas.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.