Ce ONG-uri clujene sunt nominalizate la Premiile AFCN 2020

Esenţial

În ultimii cinci ani, pe 15 ianuarie, s-a sărbătorit Ziua Culturii Naționale, aplaudând în lumina reflectoarelor, organizații culturale și proiecte remarcabile co-finanțate de Administratia Fondului Cultural Național (AFCN). Sărbătorirea Culturii Naționale este prilejul de a sublinia o dată în plus importanța pe care creația contemporană, educația prin cultură, practicile artistice participative, prețuirea patrimoniului cultural material și imaterial și, nu în ultimul rând, cultura scrisă din România, o au pentru societate, mai ales în contextul pandemiei și a limitărilor pe care le impune, transmite AFCN.

„Premiile AFCN sunt un semn de prețuire pentru eforturile făcute de organizațiile neguvernamentale culturale în crearea, susținerea și promovarea culturii naționale. Pentru că în acest moment nu ne putem întâlni, dorim să marcăm această sărbătoare prin anunțarea nominalizărilor la premiile AFCN pentru proiectele derulate în 2020. În speranța de a fi împreună, am decis ca Gala de decernare a premiilor să fie organizată pe 9 mai, de Ziua Europei, o zi care în acest an capătă o și mai profundă semnificație de solidaritate și luptă comună pentru promovarea unui set de valori și idealuri.” a precizat Irina Cios, directoarea instituției de stat.

Premii reformulate

Ediția nr. 6 propune și o reformulare a categoriilor de premii, pentru a pune în valoare într-un mod cât mai relevant rolul pe care îl au proiectele realizate în formarea și modelarea contextulului cultural și social.

Juriul, compus ca în fiecare an din reprezentanți ai câștigătorilor din anul anterior, a trebuit să se rezume la cinci nominalizări pentru fiecare dintre cele zece categorii de premii.

Membrii juriului: Laura Borotea (MONOTREMU/MINITREMU), Andreea Căpitănescu (Asociația 4CULTURE), Valer Simion Cosma (Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale), Alina Jantea (Asociația IVAN PATZAICHIN – MILA 23), Loredana Munteanu (Asociația ARTA NU MUȘCĂ), Arcadie Rusu (Asociația DANCE SPOT), Dana Sarmeș (Asociația CONTRASENS), Ștefan Sava (Asociația SALONUL DE PROIECTE), au făcut următoarele nominalizări:

Premiul pentru rezistență în cultură – se acordă unei organizații care continuă să-și desfășoare activitatea de peste 10 ani contribuind la configurarea scenei culturale;

 

  • Asociația ART & CO (București)
  • Asociatia ESTENEST (București)
  • Asociatia JUMĂTATEA PLINĂ (Ploiești)
  • Asociaţia UNTEATRU (București)
  • Fundația ARTeast (Tg. Mureș)

 

Premiul pentru activare culturală în spațiul public – se acordă unei inițiative ce activează participativ memoria colectivă și valorizează identitatea locului;

 

  • Asociația DELAZERO (București) – Obor contemporan
  • Asociația GASPAR, BALTHASAR & MELCHIOR (Sat Piscu, jud. Ilfov) – MUZEU/ATELIER ȘCOALA DE LA PISCU: patrimoniu, concept și expunere
  • Asociația IDEILAGRAM (București) – Vatra Luminoasă, modelul orașelor-grădină în București / Vatra Luminoasă, le modèle des cités-jardins à Bucarest
  • Asociația THINK OUTSIDE THE BOX (București) – Arhiva de sunet
  • Fundația MEMORIALUL ÎNCHISOAREA PITEȘTI (Pitești) – BINOM+1 49/89/19

 

Premiul pentru activare interdisciplinară – se acordă unei inițiative care a implicat colaborarea dintre artiști și/sau specialiști din diverse medii și domenii creative sau de cercetarea umanistă;

 

  • Asociația LA FIRUL IERBII (București) – Școala de upcycle textil
  • Asociația SIMULTAN (Timișoara) – Festivalul Simultan 2020
  • Asociația SOLITUDE PROJECT (București) – Descriere în mișcare și observare prin corp
  • Asociația YOUNG ACTIONS AND ABSTRACTIONS (Cluj-Napoca) – Fictions of Tech & Life – Expozițiile „Aici Acolo”
  • ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA – Filiala Teritoriala Timiș (Timișoara) – Enough is Enough”

 

Premiul pentru comunicare și mediere culturală – se acordă unui proiect care a vizat promovarea rolului culturii în modelarea societății, formarea de noi categorii de public și/sau dezvoltarea de audiențe;

 

  • Asociația DE BASM (București)- Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți – Caravana „De basm”
  • Asociația HOMEMADE CULTURE (București) – HomeFest
  • Asociația JAMAIS-VU (București) – Hey, pisi! Hărţuirea stradală
  • Asociația RECIPROCA (Cluj-Napoca) – Linia ferată Salva-Vișeu : Atunci și acum.
  • Asociația STORYSCAPES (București) – TANGIBLE UTOPIAS

 

 

Premiul pentru incluziune socială și dialog intercultural – se acordă pentru o inițiativă culturală care a implicat grupuri minoritare și/sau categorii defavorizate;

 

  • Asociația E-ROMNJA (București) – Teatru Comunitar: „Spune-ți Povestea”
  • Asociația O2G / OFENSIVA GENEROZITĂȚII (București) – „Lucrător universal” – intervenție culturală pentru dialog social
  • Asociația PARADAIZ (București) – Sgomot. Atelier de sunet pentru copiii cu deficiențe de auz
  • Asociația pentru educație digitală BIGGER PICTURE (București) – neCUVINTELE, Teatru pentru schimbare socială
  • Asociația Română a Femeilor în Cinema (București) – FemArt Film Fest ediția a III-a

 

Premiul pentru adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură – se acordă unei organizații care a derulat proiecte culturale în zone cu infrastructură culturală precară, cu alocări bugetare pentru cultură mici, cu un consum cultural redus și cu un sector cultural non-profit slab dezvoltat.

 

  • Asociația BLOC ZERO (București) – Spații și situații, atelier de documentare și explorare vizuală
  • Asociația CULTURĂ’N ȘURĂ (București) – Teatru pe uliță
  • Asociația Culturală ALTIași (Iași) – Afterschool
  • Asociația de tineret „EU, TU ȘI EI” ( Focșani)- Ateliere de povești pentru copiii din satele marginalizate
  • Asociația înCAP (București) – Prezent! REscris

 

Premiul pentru soluții inovatoare în promovarea patrimoniului – se acordă pentru contribuția la promovarea patrimoniului cultural prin activarea creației contemporane, a noilor medii și/sau prin activarea participativă;

 

  • Asociația ARCHÉ (București) – Zilele arhitecturii balneare din Govora
  • Asociația ARTA ÎN DIALOG (Cluj-Napoca) – Rethinking Cinema Arta
  • Asociația STUDIO CULTURAL CECĂLACA (Sat Cecălaca, Jud. Mureș) – Rădăcini. Transformări și reinterpretări
  • Centrul Cultural pentru Imagine și Sunet (București) – Possible Sounds of Early Cinema
  • Fundația TRANSILVANIA TRUST (Cluj-Napoca) – Tabăra de restaurare pentru păstrarea meseriilor tradiționale de construcție

 

Premiul pentru activarea patrimoniului imaterial – se acordă unei inițiative care a adus în actualitate și a făcut relevant pentru societatea contemporană patrimoniul imaterial, punându-i în valoare resursele identitare;

 

  • Asociația FRILENSĂR (București) – Ceva Rezidențe, investigarea istoriei recente a comunităților locale mici
  • Asociația LETEA ÎN UNESCO (Sat Letea, jud. Tulcea) – Caietul de retete din Delta Dunarii
  • Asociația PRIN BANAT (Timișoara) – Heritage of Timișoara: Cetate
  • Asociatia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (București) – Dicționarul multimedia al teatrului romanesc
  • Centrul de Fotografie Documentară (București) – Drumul lăutarilor

 

Premiul pentru promovarea culturii scrise – se acordă pentru proiecte menite să stimuleze apetitul pentru lectură, pentru explorarea, înţelegerea și interpretarea textului scris.

 

  • Asociatia ART NO MORE (București) – Zilele SOFIA NĂDEJDE, ediția a III-a
  • Asociația Signis România (București) – „Drumul Scriitorilor” sau „Via Scriptorum
  • Asociația SFERA TIMIȘOAREI (Timișoara) – e-Librăria, cărți audio
  • Asociația VIS-À-VIS (București) – Clara Lectio
  • Fundația Centrul Partneriat pentru Egalitate (București) – Călătoria fetelor în literatură, program de promovare a culturii scrise pentru adolescentele din mediul rural.

 

Premiul pentru cooperare culturală internațională – se acordă unei inițiative care a activat colaborări și parteneriate internaționale și a prilejuit întâlnirea publicului român și străin cu artiști/producții artistice actuale.

 

  • Asociația LES HERBES FOLLES (Cluj-Napoca) – PELICAM Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, ediția a 9-a
  • Asociația LINK CENTER (Baia Mare) – Scrie despre tine -dincolo de granițe
  • Asociația ROKOLECTIV (București) – ROKOLECTIV Festivalul 2020
  • Asociația TANGAJ DANCE (București) – Bucharest International Dance Film Festival – BIDFF, ediția a 6-a
  • Asociația TRIB’ART (Timișoara) – Turneul Romanian Chamber Orchestra

 

Premiile se vor anunța pe 9 mai.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *