Editura Casa Cărții de Ştiinţă nu a fost declasificată şi nu contestă decizia  Comisiei de Ştiinţe Umaniste a CNCSe Ştiinţe Umaniste a CNCS, spune într-un răspuns pentru site editura.

Pentru editura noastră, rezultatul obţinut la competiţia „Evaluarea editurilor si revistelor cu profil umanist”, derulată sub egida Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, nu este unul contestabil, departe de a fi „controversat”, calificativ omniprezent în puţinele, dar similare articole media ce tratează acest subiect. Noi considerăm evaluarea de o semnificativă însemnătate, întrucât își propune să vizeze aprecierea cercetării româneşti.

La împlinirea a 29 de ani de activitate, suntem cea mai bine acreditată editură particulară clujeană. La aceasta evaluare, editura Casa Cărţii de Ştiinţă s-a clasificat la domeniile umaniste, precum filologie, filozofie și teatru la B, calificativ care, conform notaţiilor experţilor-evaluatori, consideră editura noastră ca:

„recunoscută pentru profesionalismul echipei redacţionale, formate în mare parte din personalităţi de prim plan ale lumii academice autohtone, cu vizibilitate internaţională. (…)

Multe dintre volumele publicate sunt valoroase ştiinţific la nivelul documentării, al metodologiei aplicate şi al rezultatelor obţinute. (…) Demnă de semnalat e şi prezenţa în bazele de date internaţionale şi colaborarea cu institutele culturale din Europa, care sprijină apariţia cărţilor şi subvenţionarea traducerilor, editura fiind prezentă la cele mai importante târguri de carte din ţară, unde a obţinut premii şi distincţii notabile.”

 Apreciem însemnările pozitive ale evaluatorilor-experţi și, pentru această recunoaştere, le mulţumim colaboratorilor noştri – universitari, scriitori și traducători – a căror prezenţă în proiectele noastre editoriale a contat semnificativ în procesul de evaluare.

Mircea Trif, directorul și proprietarul editurii Casa Cărții de Știință (primul din dreapta)

În ce priveşte domeniul istorie şi studii culturale, semnalăm că nu am fost declasificaţi, ci clasificaţi la C, calificativ pe care editura Casa Cărţii de Ştiinţă îl deţine de la precedenta evaluare a editurilor, desfăşurată în anul 2012.

Şi această clasificare ne-a fost argumentată de experţii-evaluatori prin precizări precum:

 „Editura are un potenţial ştiinţific bun în domeniul istorie si studii culturale. (…)

Constat o bună legatură între colecţiile coordonate şi profilul profesional al specialiştilor coordonatori. Editura a publicat câteva cărti de istorie a Transilvaniei, ediţii sau cărţi noi, importante si cu o solida structură ştiinţifică.”

Simultan cu aceste aprecieri pozitive, la domeniul istorie și studii culturale ne-a fost semnalat că „impactul asupra domeniului de cunoaştere este sesizabil, însă se situează doar la nivel bun” datorită publicării de lucrări cu impact în domeniu mai degrabă la nivel regional decât naţional. Acest fapt este justificat de publicarea predominantă a volumelor de istorie a Transilvaniei.

Menţionăm că punctajul obţinut la domeniul istorie şi studii culturale a fost la o distanţă foarte mică (de 4 puncte) de punctajul necesar pentru clasificarea la categoria B, fapt care, bineînţeles, ne oferă încredere că interesele noastre editoriale pot fi competitive şi avem, ca întotdeauna,dorința de a progresa.

În încheiere, considerăm că baremul pus la dispoziția editurilor de către CNCS a fost unul clar, iar termenul „declasificare” este mult prea ușor întrebuințat în discursul public („declasificarea” presupune ca o editură să fi fost „clasificată” în prealabil la ultima evaluare a CNCS din 2012). În realitate, editurilor li s-a oferit o imagine obiectivă asupra activității lor, iar rezultatele, ca în orice altă competiție, trebuie să fie acceptate. Dacă am contesta doar domeniul în care rezultatele obținute nu se ridică la înălțimea așteptărilor noastre, ar presupune să ignorăm aprecierile oferite de experții-evaluatori pentru celelalte domenii, care plasează editura Casa Cărții de Știință în topul editurilor cu profil științific din România.

„Mulțumim CNCS pentru toate observațiile exprimate, care ne vor fi ghid obligatoriu în viitoarea activitate. Așa cum am demonstrat din 1992, editura Casa Cărţii de Ştiinţă este preocupată să își diversifice proiectele editoriale şi să susţină standardele ridicate”, spune Mircea Trifu, directorul editurii Casa Cărții de Știință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.