Care sunt cărţile-vedetă ale editurilor româneşti în 2019

Carte

Printre cărţile cele mai aşteptate ale anului se numără titluri semnate de autori celebri dar şi de oameni politici de pe scena internaţională, multe titluri dedicate popularizării ştiinţei dar şi volume gândite special pentru copii şi tineri, arată informaţiile oferite de edituri pentru MEDIAFAX.


Titlurile vedetă pentru 2019 includ, la Grupul Editorial Art, ”Cronicile oraşelor flămânde #1. Maşinării infernale”, de Philip Reeve, cu o traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu, publicat la Editura Paladin dar şi ”Jurnalul unui puşti #13. Dezgheţul”, de Jeff Kinney, traducere din limba engleză de Ioana Vâlcu, la Editura Arthur, cea mai de succes serie după Harry Potter, care îi va convinge până şi cei mai reticenţi copii că lectura nu este nici pe departe plictisitoare, arată editorii.

Pe lista celor de la Art este şi volumul „Însemnările unei puştoaice #12. Povestirile Povestiririle unei catastrofe amoroase NU CHIAR atât de secrete”, de Rachel Renée Russell (traducere din limba engleză de Irina Ornea).

O serie de 10 audiobook-uri pe vinil sunt anunţate de audioART, o divizie a Grupului Editorial Art care anunţă un program ambiţios de a prezenta publicului cititor şi audiofil o serie de audiobook-uri pe vinil. Proiectul îşi propune să ofere spre audiţie texte mari din secolul XX şi al XXI şi voci pe măsură. Pentru nostalgici, pentru colecţionari, pentru toti cei care descoperă sau redescoperă acum gustul inconfundabil al analogicului şi care ţin să-şi savureze în tihnă ritualurile pe care le implică intrarea în acest univers, au fost alese cu atenţie texte şi fragmente din cărţi ale unor autori importanţi publicaţi de Editura ART: Primo Levi, William Faulkner, Mariana Enriquez, Mariusz Szczygieł, W.G. Sebald, Truman Capote, Tove Jansson, Bohumil Hrabal, Pierre Bourdieu şi Julio Cortázar. Vocile care au dat viaţă acestor texte sunt tineri actori, scriitori, jurnalişti şi oameni de radio: Dan Stanciu, Adela Greceanu, Şerban Pavlu, Marius Chivu, Mihaela Dedeoglu, Alexandru Potocean, Bogdan Ghiu, Lucian Iftime.

Cele zece discuri au fost produse în Germania şi Italia, într-un tiraj limitat de câte 500 de exemplare/titlu, sunt numerotate, format LP, 33 R/M, 140 de grame şi culoare personalizată pentru fiecare titlu şi inner sleeve. Seria a fost înregistrată, mixată şi masterizată de Marius Costache la Studio 148.

Vieţi secrete şi suspans fantasy

Editura Nemira intră în 2019 cu ”Omul de cretă”, de C.J. Tudor, un thriller, publicat sub sigla Armada, care apare în ianuarie. Romanul a intrat pe lista scurtă a National Book Award şi este recomandat de Stephen King. Povestea aminteşte de clasicul IT – un grup de copii care comunică în secret prin omuleţi de cretă desenaţi prin orăşelul copilăriei, până când desenele îi duc la o descoperire lugubră, spune editorii.

În colecţia Babel a editurii va intra ”Viaţa secretă a lui William Shakespeare”, de Jude Morgan, programat să apară în aprilie. ”Cum ajunge fiul unui fabricant de mănuşi din Warwickshire cel mai mare scriitor din lume? Autorul de romane istorice Jude Morgan coboară cortina de pe lumea elisabetană şi ne permite să tragem cu ochiul la o variantă a vieţii intime a omului obişnuit care a devenit legenda culturală de azi”, notează editorii. În colecţia Yorik de la Nemira este programat să apară în mai ”Moonwalk”, de Michael Jackson, viaţa excepţională a celei mai mari vedete pop a secolului trecut fiind descrisă în cuvintele celui considerat un geniu al spectacolului.

În luna iunie, în imprint-ul Armada este publicat ”Foc şi sânge”, romanul lui George R.R. Martin a cărui acţiune este plasată cu 300 de ani înaintea evenimentelor descrise în ”Cântec de gheaţă şi foc”, istoria casei Targarienilor completând tabloul impresionant al Westerosului cu aventuri, intrigi, războaie şi dragoni.

Copiii şi părinţii se documentează

Grupul editorial ALL, anunţă că toţi copiii îşi vor putea completa colecţiile deja îndrăgite, dar vor avea parte şi de titluri noi, tipărite în condiţii grafice de excepţie. Astfel, seria ”Pisicile războinice” va continua cu alte şase volume în 2019, iar la seriile ”Supravieţuitorii” şi ”Exploratorii” se vor adăuga alte romane de aventuri.

”Tainele corpului omenesc aşteaptă să fie dezlegate de micii cititori cu ajutorul unei superenciclopedii. Textele sunt redactate într-un mod simplu şi precis, pe un ton prietenos, pe alocuri chiar ghiduş, iar ilustraţiile sunt extrem de sugestive. Cele patru postere uriaşe incluse în ”Marea carte a corpului uman” vor reprezenta o surpriză minunată pentru copii”, anunţă cei de la ALL.

”Cartea mea cu superjocuri” reuneşte o serie de exerciţii atractive cu puzzle-uri, labirinturi, jocuri de căutare, diferenţe. Ilustraţiile viu colorate îi pot inspira pe micuţi să construiască chiar propriile poveşti pe marginea acestora.

Fanii Ceceliei Ahern vor fi avea ce să aştepte şi în 2019, când apare volumul ”Roar”, o colecţie de 30 de povestiri emoţionate, uneori amuzante, despre 30 de femei surprinzătoare. Este o apariţie inedită în portofoliul literar al autoarei, menită să le determine pe cititoare să se identifice cu cel puţin una dintre cele 30 de figuri feminine.

Dr. Laura Ene, medic nutriţionist cu o carieră de 15 ani şi peste 10000 de pacienţi, continuă seria cărţilor de stil de viaţă sănătos începută în 2018 cu titlul ”Capcanele dietelor. Dietă pe viaţă sau stil de viaţă?”. Volumul se va adresa celor care doresc să îşi schimbe comportamentul alimentar din prezent, fie că au nevoie de un plus de relaxare în relaţia cu mâncarea, fie că vor să slăbească, prezentând în domeniul psihonutriţiei.

Publicul de carte medicală va beneficia de apariţia în limba română a tratatului de chirurgie ”Schwartz. Principiile chirurugiei”. Volumul este însoţit de un DVD şi este recomandat studenţilor, medicilor rezidenţi şi medicilor chirurgi specialişti, notează cei de la ALL.

Ficţiune şi premianţi

RAO enumeră între evenimentele anului 2019 pentru editură ”The Heart’s Invisible Furies”, de John Boyne. Personajul poveştii, Cyril Avery este născut de o adolescentă alungată din comunitatea rurală irlandeză şi este adoptat de un cuplu din Dublin. Aflat mai mereu la mâna norocului şi a coincidenţelor de tot soiul, Cyril trece prin viaţă încercând să afle cine este şi de unde vine şi pe la 70 de ani încă se mai luptă să-şi descopere o identitate, un cămin, o ţară şi multe altele. În paralel cu povestea personajului sunt înfăţişate evenimente din istoria Irlandei din 1940 până în zilele noastre, văzute prin ochii unui om obişnuit.

”My Oxford Year”, de Julia Whelan este un roman de debut plasat în decorul inconfundabil al Oxfordului. Cartea spune povestea unei tinere hotărâte să-şi pună amprenta asupra lumii în care trăieşte şi a unui tânăr care îi va schimba irevocabil viitorul, şi este pe gustul fanilor prozei semnate de JoJo Moyes şi Nicholas Sparks.

”Bridge of Clay”, cea ma recentă carte semnată de Markus Zusak, autorul bestsellerului ”Hoţul de cărţi”, va fi publicată de Editura RAO, la începutul anului. „Clay clădeşte un pod din mai multe motive: pentru fraţii lui, în onoarea părinţilor, dar şi pentru el însuşi: ca să se salveze prin realizarea unui moment unic, miraculos”, a afirmat autorul despre noul său roman.

Un volum de nonficţiune pentru adulţi este ”Spies of No Country: Secret Lives at the Birth of Israel”, de Matti Friedman, care oferă o istorie sumară a începuturilor serviciilor israeliene de spionaj, de la fondare şi de la primele misiuni ale aşa-numitei Secţiuni arabe, în paralel cu naşterea statului israelian în 1948. Cartea redă în principal activitatea a patru spioni amatori, evrei din ţările arabe (Siria, Yemen, Palestina etc.), în anii 1948-1949. Degizaţi ca oameni obişnuiţi, vânzători la băcănie sau proprietari ai unei vulcanizări, cei patru, toţi sub 25 de ani, culegeau şi trimiteau informaţii din Beirut în Israel prin intermediul unei staţii radio a cărei antenă era de fapt o frânghie de întins rufe.

”Fascism – A Warning”, este volumul semnat de Madeleine Albright, o analiză atentă atât a fascismului în secolul XX, dar şi a felului în care moştenirea acestuia a modelat lumea de astăzi realizată de prima femeie secretar de stat din SUA. ”Fascist, observă Madeleine Albright, este acela care pretinde că vorbeşte în numele unei naţiuni sau al unui grup, neagă drepturile celorlalţi şi se foloseşte de violenţă sau de orice alte mijloace pentru a-şi atinge scopul. Lucrarea tratează o temă a vremurilor noastre, care este însă relevantă pentru oricare perioadă”, notează cei de la RAO.

Dintre apariţiile-eveniment ale Editurii Polirom în anul 2019 editura remarcă volumul ”Cartea numerilor”, de Florina Ilis, un „recensământ” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare şi răzvrătire, despre pocăinţă şi binecuvîntare –, romanul este o sinecdocă a destinului României, ambiţionîndu-se să cuprindă cît mai multe evenimente cruciale ale secolului XX şi să sintetizeze o etno-istorie perfect verosimilă.

Barbara Cassin coordonează”Vocabularul european al filosofiilor. Dicţionarul intraductibilelor”, publicat într-o traducere coordonată de Anca Vasiliu şi Alexander Baumgarten. Cei de la Polirom vorbesc despre o lucrare monumentală realizată de un colectiv de aproape o sută de autori şi acoperind circa cincisprezece limbi europene, Vocabularul european al filosofiilor prezintă şi compară, în cele aproximativ 400 de intrări ale sale, mai bine de 4.000 de termeni specifici unei limbi sau, pentru cei moşteniţi din Antichitate, culturii europene, precum şi aspecte ce ţin de funcţionarea unei limbi în ansamblu.

Ultima carte semnată de Leonard Cohen înaintea dispariţiei, ”Torţa”, va apărea în traducerea lui Florin Bican. În momentul dispariţiei, Cohen încheiase lucrul la această antologie inedită a ultimelor lui poeme, proze şi schiţe, o lectură esenţială pentru fanii marelui artist.

Volumul semnat de Anna Burns, ”Lăptarul”, distins cu Man Booker Prize 2018, va apărea în traducerea Mihaelei Ghiţă. Anna Burns este prima autoare nord-irlandeză câştigătoare a celebrului premiu. Protagonista poveştii este o nord-irlandeză de 18 ani, supravieţuieşte unui regim opresiv nu prin eroism, prin opoziţie politică sau prin violenţă, ci pentru că este originală, amuzantă şi dezarmant de diferită.

Romanul lui Andrew Sean Greer, ”Less”, câştigător al Premiului Pulitzer 2018, va ajunge pe rafturile librăriilor în traducerea Ariadnei Ponta. Arthur, eroul romanului, este scriitorul ajuns la vârsta marilor îndoieli care-şi caută talentul în lumea largă. Aventurile lui îl scapă din braţele morţii în Paris, îl scot ca prin urechile acului dintr-o furtună de nisip în Sahara şi-l aruncă în braţele unei iubiri neaşteptate. O poveste de dragoste şi de aventuri, ”Less” este romanul căutărilor unui bărbat care se agaţă de mijlocul vieţii ca de o insulă plutitoare, arată reprezentanţii editurii Polirom.

Politică şi istorie

Editura Litera anunţă deja noua carte a lui Barack Obama, programată să apară în toamnă în acelaşi timp în toată lumea. După succesul autobiografiei soţiei sale, Michelle Obama, noua carte a fostului Preşedinte al Statelor Unite ale Americii este una dintre cele aşteptate apariţii editoriale ale anului.

”The silent patient”, de Alex Michaelides, va intra în colecţia Buzz Books de la Litera, România numărându-se astfel printre cele 38 de ţări care vor publica în februarie acest thriller psihologic şocant despre actele de violenţă ale unei femei asupra soţului ei şi despre obsesia unui terapeut de a afla cu tot dinadinsul care sunt motivele acesteia.

“Fear: Trump in the White House”, de Bob Woodward este povestea din interiorul Casei Albe despre Preşedintele Trump aşa cum doar celebrul jurnalist de investigaţii Bob Woodward o poate scrie. Woodward se informează şi ne relevă date din sute de ore de interviuri cu surse de primă mână, informaţii din jurnale personale, documente interne cu focus pe cele mai importante decizii luate de Trump la Casa Albă în primul său an de preşedinţie, promit cei de la Litera.

Humanitas anunţă în colecţia de eseuri volumul lui Anders Nygren, Eros şi Agape. Prefaceri ale iubirii creştine”, tradus din germană de Wilhelm Tauwinkl. Anders Nygren a trăit între 1890 şi 1978 şi este o figură marcantă a teologiei scandinave din secolul XX. Profesor la Lund şi episcop luteran, el e apreciat până astăzi în Europa drept unul dintre gânditorii care au cercetat cel mai temeinic, mai sistematic şi mai exhaustiv motivul teologic al iubirii. Despre geneza eseurile din ”Eros şi agape. Prefaceri ale iubirii creştine”, cu largi ecouri şi influenţe în filozofia religiei şi teologia secolului XX, Nygren spune: ”Îmi amintesc perfect când anume am auzit prima oară cuvântul agape şi ce impresie mi‑a lăsat. Tata vorbea cu o cunoştinţă, iar eu stăteam şi ascultam curios. O frază a lui mi‑a atras atenţia: «…Însă agape creştină înseamnă cu totul altceva». Douăzeci de ani mai târziu, gândurile mele s-au rânduit în jurul acestor cuvinte sădite în mine ca nişte seminţe.“

Neven Sesardić semnează volumul ”Când raţiunea pleacă în vacanţă. Filozofii în politică”, tradus din engleză de S.G. Drăgan. După o carieră frământată ca asistent de filozofie la Zagreb, unde a intrat în conflict cu exponenţii marxismului oficial, Neven Sesardić a colindat câteva universităţi occidentale, ca bursier mai întâi, apoi ca profesor şi profesor asociat. Spirit perspicace şi combativ, el a constatat că şi aici, în cetăţile occidentale ale raţiunii, filozofii pot fi orbiţi de patimi politice. Şi, la fel ca în tinereţe, Sesardić a ales să nu tacă, trecând în revistă cele mai răsunătoare cazuri de alunecare spre extrema stângă din rândul universitarilor americani de ieri şi de azi. Între numele de prim rang reţinute în analiza filozofului croat se numără Bertrand Russell, Rudolf Carnap, Albert Einstein, Kurt Gödel, Ludwig Wittgenstein, Imre Lakatos, Hillary Putnam sau Robert Nozick.

Roger Scruton scrie despre ”Dorinţa sexuală. O cercetare filozofică”, în traducerea din engleză a Teodorei Nicolau. Filozof, scriitor, publicist, compozitor şi realizator de emisiuni de televiziune, Roger Scruton este una dintre cele mai marcante şi mai originale personalităţi ale vieţii intelectuale britanice. În ”Dorinţa sexuală”, ce rămâne o carte paradigmatică prin actualitatea perenă a temelor discutate şi prin sinceritatea abordării acestei dimensiuni profund umane, filozoful englez argumentează împotriva ideii că o astfel de dorinţă poate fi redusă la partea animalică din noi. Printr‑o analiză detaliată şi informată a ideilor unor autori, cercetători şi filozofi celebri, Scruton construieşte în jurul ideii de sexualitate un edificiu filozofic explicativ cu fundamente solide, putând să sondeze şi chiar să repună în perspectivă manifestările „deviante“ ale propriilor noastre înclinaţii sexuale, notează cei de la Humanitas.

Volumul lui Alin Fumurescu, de la Universitatea din Huston, ”Compromisul. O istorie politică şi filozofică” în traducerea lui Doru Căstăian oferă o primă istorie conceptuală a noţiunii de „compromis“, îmbinând analiza istorică cu o investigaţie amănunţită despre utilizarea termenului în textele canonice ale filozofiei politice din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea. Alin Fumurescu vrea în acest fel să afle de ce ideea de compromis este considerată pozitivă sau negativă în două dintre cele mai mari culturi ale lumii: cea britanică şi cea franceză. O mai bună înţelegere a noţiunii de compromis, argumentează autorul, şi a sensului ei în istorie ne ajută să înţelegem mai bine ce înseamnă reprezentarea politică cu adevărat şi care ar trebui să fie relaţia dintre oameni şi politică. „Lumea noastră e framântată de diferenţe şi dispute sălbatice, într-un război în care nu pot exista învingători absoluţi. De aceea, ziua de mâine va fi a compromisului social şi politic sau nu va fi deloc. Iar compromisul, această veche artă a convieţuirii, fără a avea sau a da dreptate absolută, va trebui revizitat şi pus de urgenţă la lucru. În acest context, cartea lui Alin Fumurescu este o resursă inestimabilă pentru largi categorii de cititori: filosoful politic, istoricul ideilor, dar şi nespecialistul dornic să se înarmeze intelectual pentru spaţiul plural şi tensionat al lumii de azi.“, notează traducătorul.

Seria cărţilor Humanitas dedicată Centenarului, care numără deja peste 20 de titluri, se va îmbogăţi în primele luni ale anului cu încă două volume. Daniel Cain a editat ”Vechiul regat şi Marele Război. O istorie în imagini şi texte mai puţin cunoscute”. Pentru noi, azi, Primul Război Mondial şi naşterea României mari se reduc la câteva teme comunicate până la saturaţie: epopeea rezistenţei de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, refugiul din Moldova, pierderea Tezaurului, Marea Adunare de la Alba Iulia. Momente disparate, pe care nu le uneşte logica evenimentelor. ”Din fonduri de arhivă prea puţin cercetate şi din imagini necunoscute publicului, din presa vremii, din mărturii, din pagini de jurnal şi din documente inedite, Daniel Cain ţese o altfel de istorie, din care putem înţelege şi contextul internaţional, şi dezbaterile elitei politice şi intelectuale, şi atmosfera publică, animată de diversele curente de opinie, alimentate, la rândul lor, de zvonuri, prejudecăţi şi propagandă. O istorie care descrie şi calvarul vieţii cotidiene, şi eforturile uriaşe de organizare a haosului ce urmează dezastrului militar, şi faptele de arme azi uitate, dar nu mai puţin importante. O istorie din care vom înţelege şi pentru ce-au luptat oamenii ale căror nume sunt scrise pe monumentele ridicate în mai toate comunele Vechiului Regat”, remarcă editorii de la Humanitas.

În aceeaşi serie apare ediţia ”Dincolo de tranşee. Maghiarii din Transilvania în Marele Război”, texte din jurnale şi memorii alese şi adnotate de Nándor Bárdi şi Judit Pál. Traducerea semnată de de S. Skultét merge dincolo de canoanele divergente ale celor două istoriografii oficiale, română şi maghiară. Publicul larg ştie prea puţine despre cum au trăit maghiarii transilvăneni anii Primului Război Mondial: invazia română din 1916, întoarcerea frontului, înfrângerea Puterilor Centrale, disoluţia monarhiei austro‑ungare, pierderea Transilvaniei şi schimbarea stăpânirii, consfinţită apoi prin Tratatul de la Trianon. Volumul propune cititorului român, pentru întâia dată, o privire de ansamblu asupra evenimentelor aşa cum se oglindesc în jurnalele şi memoriile epocii. Dintre cele aproape o sută de scrieri editate până acum în limba maghiară pe această temă şi din cantitatea mult mai mare de manuscrise inedite, reputaţii istorici Nándor Bárdi şi Judit Pál au ales fragmente din consemnările a 45 de autori.

În prima jumătate a anului 2019, în colecţia ”Scriitori români contemporani” vor apărea volume de Cornel Bălan (romanul ”Liftul”), Alina Pavelescu, (romanul ”Sindromul Stavroghin”), Cristina Vremeş, (romanul ”Iele”), Dumitru Crudu, ( romanul ”Ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici”), Vitalie Ciobanu, (cartea de proză scurtă ”Zilele după Oreste”), Andrei Panţu (proză scurtă în ”Tonomatul”). Dintre acestea, două sunt debuturi, romanul Cristinei Vremeş, o poveste foarte puternică, a trei generaţii de femei, şi volumul ”Tonomatul”, în care Andrei Panţu revizitează un gen mai puţin frecventat astăzi, fantasticul. ”Dumitru Crudu revine cu un roman în acelaşi registru care cultivă umorul, mai degrabă negru, uneori harmsian, iar Cornel Bălan cu un roman despre experienţele psihedelice ale unui insomniac, în care realitatea e recompusă fragmentar, din secvenţe aproape suprarealiste, pe firul unei memorii afectate de lipsa somnului”, arată cei de la Humanitas.

Tot în prima parte a lui 2019 patru dintre cărţile eveniment ale Editurii Humanitas vor apărea în ediţii de colecţie. Sunt anunţate reeditări semnate de Doina Cornea cu ”Puterea fragilităţii”, Machiavelli, ”Principele” şi două titluri de Gabriel Liiceanu, ”Despre limită” şi ”Tragicul”.

Nici ştiinţa nu este ignorată, în colecţiile Humanitas fiind anunţate titluri precum ”Candelă de-o clipă-n întuneric. Viaţa mea în lumea ştiinţei”, de Richard Dawkins şi ”Povestea secretă a speciei umane. Cum ne modelează ADN-ul şi istoria identitatea şi viitorul”, de Christine Kenneally.

În seria Memorii/Jurnale, Iancu Bălăceanu semnează ”Memoriile unui paşoptist-model. Amintiri politice şi diplomatice, 1848-1903”, traducere din franceză, introducere, note şi comentarii de Georgeta Filitti. Iancu Bălăceanu a trăit între 1828 şi 1914. Ca membru al uneia dintre marile familii muntene, acesta a avut o viaţă plină de neprevăzut. La doar 20 de ani slujeşte Revoluţia ca prefect de Muscel, apoi pleacă într-un exil aventuros. Între 1859 şi 1901 s-a aflat în serviciul diplomatic al României, la Paris, Viena, Roma, Constantinopol, Londra. A jucat un rol determinant în aducerea lui Carol de Hohenzollern pe tronul tânărului principat.

Bestseller pentru toate vârstele

Humanitas Junior un volum semnat de Angela McAllister şi ilustrat de Aitch adună ”Cele mai frumoase poveşti cu animale. 50 de basme populare şi legende din toată lumea” şi se adresează cititorilor care au împlinit şapte ani.

Volumul semnat de Raman Prinja, cu ilustraţii de Chris Wormell, ”Planetarium” face parte din seria atlaselor ”Bun venit la muzeu!” (în care au apărut ”Animalium”, ”Historium” şi ” Dinosaurium”). Cartea adăposteşte între copertele sale o uluitoare colecţie de obiecte astronomice, de la cei mai mici sateliţi la uriaşele roiuri de galaxii.

Trei nume sunt pe coperta atlasului ”Povestea vieţii: Evoluţia”, din aceeaşi colecţie de la Humanitas Junior. Fiona Munro, Ruth Symons şi Katie Scott urmăresc cronologic erele geologice şi felul în care a apărut şi a evoluat viaţa pe Pământ, atlasul este o bucurie pentru orice iubitor al istoriei naturale.

Sabina Radeva, absolventă de biologie moleculară la Institutul Max Planck din Germania şi a unui masterat în ilustraţie de carte la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie a semnat ”Despre «Originea speciilor» a lui Darwin pe înţelesul copiilor” şi a încercat să finanţeze cartea prin colectă publică. Ideea ei a stârnit curiozitatea cititorilor, adunând în scurtă vreme peste 50.000 lire sterline. Proiectul a atras atenţia faimoasei edituri Penguin Random House, care a achiziţionat drepturile de publicare.

Courtney Adamo, Esther van de Paal au publicat ”9 Luni”, o carte care explică pas cu pas, pe înţelesul celor mici, cum se formează un bebeluş, de la primele stadii de viaţă şi până la naştere, şi ce simte mama lună de lună. Cartea este presărată cu informaţii interesante şi amuzante (de pildă despre evoluţia puilor de cangur sau de elefant în comparaţie cu puii de om) şi e o lectură foarte folositoare pentru orice copil şi mai ales pentru cei care aşteaptă apariţia unor fraţi mai mici. Cartea este însoţită de ilustraţiile lui Lizzie Stewart, artistă recompensată cu Waterstones Children’s Book Prize în 2017.

Tot la Humanitas Junior, în colecţia Epic Books, apare şi volumul ”Minciuna”, de Care Santos, roman al cunoscutei scriitoare spaniole, ale cărei romane apar în România la editura Humanitas Fiction. Este unul din cele peste douăzeci de cărţi ale sale pentru adresate tinerilor şi premiate în Spania. Scris din perspectiva a doi adolescenţi care se îndrăgostesc vorbind pe net despre literatură are multe dintre elementele care crează bestselleruri internaţionale: dragoste, suspans, dialoguri bine conduse şi un filon detectivistic.

În topul de noutăţi de la Humanitas Fiction în primul trimestrul al anului 2019 se numără romanul postul semnat de Dario Fo, ”Ca din întâmplare femeie. Regina Cristina a Suediei”, tradus din italiană de Vlad Russo. Dario Fo reînvie istoria unei ”regine imposibile“, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învăţate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă şi mare iubitoare de artă, admirată şi detestată, imprevizibilă şi curajoasă.

În aceeaşi serie apare volumul lui Hanif Kureishi, ”Nimicul”, în traducerea lui Cristian-Cătălin Ionescu, scris cu umorul negru caracteristic şi cu un ochi atent pentru detaliu. Hanif Kureishi îşi surprinde din nou cititorii cu acest roman mult aşteptat care promite ovivisecţie nemiloasă a agoniei şi degradării unui cuplu confruntat cu perspectiva sfârşitului inexorabil. ”Această scurtă şi tăioasă poveste despre răzbunare a lui Hanif Kureishi este de un umor diabolic.“ scria Times.

”Fiica ceasornicarului”, de Kate Morton este tradus de Sânziana Dragoş şi a fost New York Times Bestseller, Sunday Times Bestseller, #1 Bestseller Australia şi #1 Bestseller Canada cu povestea plasată în vara anului 1862, când un grup de tineri artişti conduşi de Edward Radcliffe ajung la conacul Brichwood, pe malul de nord al Tamisei. Planul lor este să se piardă pentru o lună de vară în mrejele inspiraţiei şi ale creativităţii. Însă pe când sejurul lor se apropia de sfârşit, o femeie este împuşcată mortal şi o alta a dispare fără urmă; un obiect preţios de familie se pierde, iar viaţa lui Edward se prăbuşeşte în ruină. După 150 de ani Elodie Winslow, o tânără arhivistă din Londra descoperă într-o geantă de piele două obiecte pe care aparent nu le leagă nimic: o fotografie sepia a unei femei de o frumuseţe impresionantă în îmbrăcăminte victoriană şi un caiet de schiţe al unui artist cu desenele unei case cu două intrări aflate pe malul unui râu”.

Colecţia se îmbogăţeşte şi cu un alt bestseller New York Times, romanul ”Dragoste şi năruire”, de Paula McLain, în traducerea Veronicăi Niculescu. Volumul urmăreşte viaţa scriitorului Ernest Hemingway aducând aduce în prim-plan tumultoasa relaţie al lui Hemingway cu Martha Gellhorn, o femeie foarte independentă, de o extraordinară ambiţie, care a devenit una dintre cele mai importante corespondente de război din secolul XX.

În seria de la Humanitas Fiction mai sunt anunţare volume de Eric Emmanuel Schmitt (”Răzbunarea iertării”), Rose Tremain (”Sonata Gustav”) şi Anne Patchett (”Comuniune”).

Dintre noutăţile anunţate de Grupul Editorial Corint pentru 2019 se disting mai multe titluri. ”Experimente ştiinţifice care te lasă cu gura căscată”, de Thomas Canavan, la Corint Junior, care, de la rachete cu oţet la catapulte de masă şi de la mere mumificate la ouă săltăreţe este un volum plin de experimente fabuloase cu instrucţiuni uşor de urmat, precum cu fotografii şi diagrame ce ilustrează paşii care trebuie urmaţi. Editura descrie cartea ca pe un ghid perfect al micilor oameni de ştiinţă.

În aceeaşi serie va fi editat volumul ”Şapte lucruri foarte importante” de Shelley Pearsall, o carte inspirată dintr-un caz real, despre iertare, căinţă şi maturizare.

La Leda Edge apare ”An Absolutely Remarkable Thing/ Un lucru absolut remarcabil”, romanul de debut al vlogerului Hank Green, care a reinventat modul în care se absoarbe informaţia în secolul internetului. Cartea spune povestea unei tinere de 23 de ani al cărei filmuleţ despre o misterioasă sculptură din New York devine viral, transformând-o într-o celebritate mondială şi aruncând-o în mijlocul unui mister de dezlegarea căruia ar putea să depindă însăşi soarta umanităţii.

”Hello World: How to be Human in the Age of the Machine/ Salut, lume!”, de Hannah Fry, publicată în seria Corint Future, este o carte despre oameni. Despre felul în care suntem, spre ce ne îndreptăm, ce este important pentru noi şi cum se modifică toate acestea prin intermediul tehnologiei. Este o carte despre relaţia noastră cu algoritmii deja existenţi, cu cei care lucrează împreună cu noi, ne potenţează abilităţile, ne corectează greşelile, ne rezolvă problemele şi creează altele pe parcurs. Nominalizat la premiile Royal Society Investment Science şi Baillie Gifford pe 2018, volumul descrie un viitor în care maşinile fac legea, luând decizii importante în sănătate, transport, apărare etc. Una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2018 despre date şi algoritmi, care va deschide noua colecţie.

În sfârşit, ”American Princess/ Prinţesa americană” de Leslie Carroll, aduce la Corint o privire în culisele poveştii de dragoste a lui Meghan Markle cu Prinţul Harry, transpusă în cuvinte de o cunoscută autoare de volume dedicate familiilor regale europene.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *