20 decembrie 2013

Cadou de Crăciun. Piesa “Unchiul Vania” se reia cu o nouă distribuţie!

By In Actualitate, Spectacol

Spectacolul Unchiul Vania de Cehov în regia lui Andrei Şerban se reia astăzi de la ora 19.00 la Teatrul Maghiar cu o nouă distribuţie.

Spectacolul, care se joacă de şapte stagiuni cu casa închisă, a sărbătorit în luna iulie 2013 cea de a 100-a reprezentaţie. Începând cu această stagiune, Unchiul Vania poate fi văzut într-o nouă distribuţie: rolul principal fiind interpretat de Gábor Viola, iar Sonia de către Csilla Albert. Din distibuţie continuă să facă parte actorii: József Biró, Enikő Györgyjakab, Emőke Kató, Réka Csutak, Zsolt Bogdán, Csilla Varga, Attila Orbán și Ferenc Sinkó.

Andraş Hathazi (foto), cel care a jucat în 100 de reprezentaţii ca Unchiul Vania,  s-a retras din motive personale, aşa cum a anunţat directorul Teatrului Maghiar, Tompa Gabor, într-o conferinţă de presă în luna octombrie. Actorul nu a comentat despre gestul retragerii.

 Vorbind despre spectacolul reluat, regizorul piesei, Andrei Şerban,  preciza recent: „Lucrul în teatru nu se oprește niciodată. Perfecțiunea e un cuvânt periculos. E ca și viața, care nu e niciodată „perfectă”, ci în continuă schimbare. Teatrul există doar în prezent, are loc doar în clipa asta, acum; nu te poți baza pe succesul avut ieri. Cum să rămâi viu, adevărat, să «prinzi» clipa? Rutina, obișnuința, manierismele ne pândesc pe toți la orice cotitură. Dacă nu privești cu luciditate și rigoare, dacă nu faci efort, vibrația autentică a artei e în pericol. Am însă convingerea că acești actori formidabili vor reuși, prin devotamentul și talentul lor, să mențină vie nu doar arta lor, ci și încrederea în umanitate a familiei Unchiului Vania.”

Spectacolul Unchiul Vania a câștigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2007, Premiul pentru cea mai bună regie (Andrei Șerban), Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (András Hatházi) și Premiul criticilor de teatru din Ungaria pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 2007/2008.
La relizarea spectacolului a contribuit asitentul de regie Attila Keresztes, dramaturgia este semnată de Kinga Kelemen, iar scenografia de Carmencita Brojboiu.
Spectacolul Unchiul Vania se va juca sâmbătă, 28 decembrie, ora 19.00 şi pe 12 și 13 ianuarie 2014, ora 19.00.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.