Busturile lui O. Ghibu și Emil Racoviță vor fi inaugurate de UBB

Esenţial

Busturile lui O. Ghibu și Emil Racoviță, ctitorii de acum 100 de ani ai instituţiei de învăţământ superior în limba română din Cluj vor fi inaugurate de UBB, în cadrul unei manifestări luni, 16 decembrie,

De la ora 11,30 dezvelirea bustului lui Onisifor Ghibu, unul dintre cei care au contribuit decisiv la înființarea și organizarea Universității Românești în urmă cu 100 de ani, apoi dezvelirea la ora 11,50 a bustului lui Emil Racoviță, fost rector al Universității în perioada interbelică și unul dintre marii savanți ai lumii. 

De la ora 12,15 în Aula Magna, Ioan-Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai și președintele Academiei Române, va susține un discurs în memoria personalităților care au fondat Universitatea de după 1919 și au fost întemnițați în închisorile comuniste, accentuând rolul unor cadre didactice în lupta pentru drepturi și libertăți  democratice în perioada 1945-1989.

De asemenea, conducerea UBB va aduce, începând cu ora 12,45, un omagiu celor 100 de personalități care au ocupat diverse funcții administrative (rectori, prorectori, decani, prodecani) care prin competențele lor profesionale au sporit prestigiul universității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *