Bistro Brâncuși 85, locul unde mâncarea bună se împletește cu muzica pe vinil (A)

Clio Esenţial

Cui îi place muzica pe vinil și o mâncare bună, fie ea românească sau internațională are la Cluj -Napoca un loc potrivit. 

Brâncuși 85 e bistroul unde „ingredientele” se pot găsi fără probleme, chiar ușor.

O  afacere de familie, a unui îndrăgostit de muzică bună dar mai ales de gastronomie.

Brâncuși 85 este bistroul lui Sebastian „Bebe” Mărie, un local intim, cu terăsucă, situat pe strada Constantin Brâncuși nr. 85 de unde și numele localului.

„Am deschis aici din pasiune pură în octombrie 2016 pentru că îmi plac mult locurile intime, îmi plac bistrourile. Și pentru că e singurul din Cluj unde găsești o colecție serioasă de viniluri, 1500, din care poți alege și pune. Asta ne deosebește în principal de concurență. Mâncarea bună dar și ambianța. Avem două pickup-uri profesionale și orice client poate pune orice disc dorește. Și sună perfect pentru că avem o instalație audio unicat pentru un bistro în Cluj”, explică conceptul „Bebe”.

Aici ai parte de mâncare și  muzica bună. Sună mereu un jazz bun,  un rock, o electronică, o românească, funk sau  reaggae. Patronul e pasionat de muzică și gastronomie de când se știe. A locuit  15 ani în Anglia, unde a lucrat în studiouri HI FI dar și în HoReCa. Omul s-a întors, e însurat și are acum o fetiță de 1 an.

„Soția m-a sprijnit total în această inițiativă, totul îl facem aici noi doi ajutați  și de personalul pe care l-am angajat”, povestește „Bebe”.

 

 

Hai la Bebe, nene!

Brâncuși 85 este deschis luni-vineri 9-23 și sâmbătă-duminică 10-17. De la prima oră Mărie pregătește cafeaua și vinilurile zilei, face un playlist. Cine îi calcă pragul poate să servească lîngă cafeaua marca Michel un muffin excelent. De asemenea se pot consuma diverse ceaiuri, freshuri, limonadă cu mentă proprie (cultivată atent de proprietari) și ghimbir.

Lasagna a la Brâncuși 85

La amiază Brâncuși 85 vă îmbie cu bucătărie românească și internațională: thailandeză, indiană, libaneză, italiană. Totul homemade. Și cum mîncarea merge bine cu băuturile, cu vinul în special, se pot servi de la Crama Oprișor vinuri la carafă sau la sticlă, alb, rose sau roșu. Sau dacă nu sunteți băutori de vin bistroul vinde sortimente de bere la sticlă, Ursus Pilsner, Timișoreană nefiltrată, Perroni sau bere benedictidină. Există și meniul zilei.

Vara pe terasa Brâncuși 85

Seara la Brâncuși 85

În afara serilor obișnuite, la Bistro Brâncuși 85 se organizează evenimente  specifice:  party vinil, concerte cu artiști care cântă live,  petreceri si evenimente pentru copii, seri latino, cubaneze, vietnameze. Unul din cele mai de succes evenimente este târgul de viniluri Record Bazar care mereu se transformă într-un party de proporții.

„Locul e gândit ca alternativă la tumultul zilei. Până și partyurile nu sunt zgomotoase dar vă asigur că ambianța e una specială, de neuitat”, încheie „Bebe”.

0 thoughts on “Bistro Brâncuși 85, locul unde mâncarea bună se împletește cu muzica pe vinil (A)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *