7 mai 2014

Best of TIFF 2014

By In A 7-a, Actualitate, TIFF.13

Un „best of” al filmelor de ficțiune și documentarelor care au făcut turul marilor festivaluri în ultimul an îi va încânta pe spectatorii TIFF, ca la fiecare ediție, în două dintre cele mai populare secțiuni ale festivalului: Supernova și What’s Up, Doc?/ Ce se întâmplă, documentarule?

Circa 50 de titluri multi-premiate intră în selecția semnată de directorul artistic Mihai Chirilov, titluri proiectate la Cannes, Berlin, Veneția, Toronto sau San Sebastian și așteptate de cinefilii din lumea întreagă. 34 de filme numără colecția de neratat din Supernova, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

TIFF

Filme despre Michel Houellebecq si Yves Saint Laurent

În afara câștigătorului Ursului de Aur, Black Coal, Thin Ice, deja anunțat, de la Berlinală vin Stations of the Cross, al lui Dietrich Brüggemann, o excelentă comedie neagră despre o adolescentă care vrea să se sacrifice pe altarul Domnului, în era telefoanelor și a Internetului, premiată cu Ursul de Argint pentru scenariu; The Beloved Sisters, un triunghi amoros cu Friedrich Schiller; The 100-Year Old Man Who Climbed out the Window and Disappeared, neaşteptata poveste a unui bărbat de 100 de ani care decide că nu-i prea târziu s-o ia de la capăt; The Kidnapping of Michel Houellebecq, un film neconvențional despre scurta dispariție a faimosului scriitor, în 2011, în care joacă chiar autorul; sau Love is Strange, de Ira Sachs, care abordează subiectul căsătoriei între persoane de același sex.

Un eveniment special, sub semnul TIFFashion, va fi proiecția lui Yves Saint Laurent, un film despre viața și cariera celebrului creator de modă, adus în premieră la Cluj. De neratat este și noul film al lui Roman Polanski, prezentat anul trecut la Cannes și recompensat cu un Premiu César pentru regie – Venus in Fur, cu Emmanuelle Seigner și Mathieu Amalric. Iubitorilor romanului de dragoste al lui Boris Vian, „Spuma zilelor”, TIFF le rezervă o surpriză: premiera ecranizării Mood Indigo, în regia lui Michel Gondry. E o explorare inventivă a lumii fanteziste din roman, cu Audrey Tatou și Romain Duris pe afiș, distinsă cu Premiul César pentru scenografie.

Din colecția Supernova mai fac parte Ida, de Pawel Pawlikowski (Premiul FIPRESCI la Toronto), un memorabil film alb-negru, puternic stilizat, despre o călugăriță novice care pleacă să-și descopere familia înainte de a trece definitiv la viața monahală, A Thousand Times Good Night (Marele premiu al juriului la Montreal), o dramă complexă și delicată despre o fotografă de război (Juliette Binoche) pusă să aleagă între familie și pasiune, The Golden Dream, un film despre visul american al unor adolescenți mexicani, distins cu Premiul A Certain Talent la Cannes 2013 și Marele Premiu la Salonic și Zurich. Premiată la Karlovy Vary, Papusza este impresionanta poveste, inspirată din realitate, a singurei poete de etnie rromă care a publicat cărți de poezie.

Spectatorii TIFF vor avea ocazia să vadă și Via Castellana Bandiera, pentru care Elena Cotta a câștigat Trofeul Coppa Volpi pentru Cea mai bună actriţă la Veneția, Sex, Drugs and Taxation, povestea unică a unui radical partizan al libertăţii absolute şi a unui capitalist hedonist, în era hippie din Scandinavia, sau Of Horses and Men, o tulburătoare istorie de dragoste cu oameni și cai, care i-a adus islandezului Benedikt Erlingsson Premiul de debut la San Sebastian și Premiul FIPRESCI la Tallinn și Goteborg.

Calvary, Sundance Film Festival 2014

Documentare atractive

Filme unul și unul se regăsesc și pe lista What’s Up, Doc?, secțiune prezentată de HBO și selecționată de scriitoarea și jurnalista Ana Maria Sandu. 15 documentare recente, toate proiectate în numeroase festivaluri, îi vor purta pe cinefili prin viețile unor personaje de neuitat.

Primul este celebrul muzician Nick Cave, protagonistul fascinantului 20.000 Days on Earth, prezentat anul acesta la Berlin și la Sundance, unde a câștigat premiile pentru regie și montaj. Al doilea este un supererou al boxului, în The Trials of Muhammad Ali, un documentar cu imagini de arhivă și interviuri inedite regizat de Bill Siegel.

În Fuoristrada, un mecanic decide să devină femeie şi, ca transgen, se căsătorește cu o româncă, Mariana. Timp de 10 ani, J. Jackie Baier a urmărit un elev lituanian care a fugit de acasă și s-a prostituat pe străzile Berlinului, dându-se drept fată, în tulburătorul Julia, adus de la Veneția. Trei adolescenți caută o ieșire din lumea lor degenerată, în Sickfuckpeople (Cel mai bun documentar la Sarajevo și Raindance 2013), și tot trei sunt tinerii aflați în căutarea acelui loc în care un bărbat autist poate cunoaște dragostea fizică, în The Special Need (Trofeul Leipzig DOK 2013).

Concerning Violence, trecut pe la Sundance și Berlin, porneşte de la cartea clasică „The Wretched of the Earth” și documentează lupta de eliberare din lumea a treia, iar emoționantul Normalization caută un răspuns la întrebarea: cine a luat decizii în cel mai controversat proces din istoria justiţiei cehoslovace? Pine Ridge (Cel mai bun documentar scandinav – Göteborg 2014) e un portret complex al unei lumi aparte, cea a locuitorilor rezervaţiei Pine Ridge din Dakota de Sud, iar The Great Museum, o pasionantă demonstrație despre cât de interesante pot fi culisele unui muzeu. Deja anunțat, Sacro GRA, primul documentar care a câștigat vreodată Leul de Aur la Veneția, completează selecția de „best of-uri”.

Festivalul Internațional de Film Transilvania va avea loc între 30 mai – 8 iunie 2014, la Cluj-Napoca.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.