5 aprilie 2019

”Baladele memoriei”, premieră la Reactor

Spectacolul încheie proiectul 100 de ani România. Trei istorii secundare

By In Teatru

Între 14 și 19 aprilie, Reactor de creație și experiment organizează al treilea și ultimul focus tematic din cadrul programului 100 de ani România. Trei istorii secundare, printr-o serie de evenimente reunite sub titlul Memorii. Acestea vor include o nouă premieră – spectacolul Baladele memoriei, dar și alte spectacole de teatru, o proiecție de film și un atelier de mediere culturală.

Dacă în cadrul primelor două focusuri tematice, care au avut loc în 2018 și în ianuarie 2019, s-a pus în discuție poziția femeii în România, respectiv cea a minorităților sexuale, de data aceasta se va vorbi despre generațiile de vârstă înaintată, poziția lor în societatea românească și felul în care se raportează la prezent prin prisma trecutului.

Focusul Memorii va fi lansat cu premiera unui nou spectacol – Baladele memoriei. Spectacolul o are în centru pe Ionela Pop, o pensionară de 68 de ani din Cluj-Napoca, care a acceptat să își spună povestea pe scenă, însoțită de doi performeri ai spațiului Reactor.

Spectacolul aduce în prim-plan povești ale generației Ionelei, legate de muncă, viață socială și viață personală. Dintr-o societate care invizibilizează și desconsideră tot mai mult persoanele de vârstă înaintată, se aud și vocile unor oameni care trăiesc cu speranța într-un viitor mai solidar.

În contextul sărbătoririi unui secol de la crearea statului român modern, prin programul 100 de ani de România. Trei Istorii secundare se dorește prezentarea unor perspective complementare la discursul oficial: perspectivele acelor comunități sau indivizi care au contribuit la evoluția României, dar nu dintr-o poziție de putere. Programul aduce la lumină o serie de istorii alternative, care împreună oferă o imagine mai complexă și mai nuanțată a trecutului nostru comun.

Credem că istoria nu înseamnă doar pacturi politice și confruntări armate, ci și efectele nebănuite și nedocumentate ale acestor evenimente asupra oamenilor care alcătuiesc populația unei țări. Vrem să știm: cât de mult cunoaștem despre acești 100 de ani, în condițiile în care istoria predată în școli oferă o singură perspectivă asupra schimbărilor socio-politice care au modelat România? Dacă istoria este într-adevăr scrisă de învingători, cum a fost ultimul secol pentru cei „învinși”, pentru grupurile minoritare, pentru vulnerabili?

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

14-19 aprilie

CUM VORBIM DESPRE TEATRU

Atelier de mediere culturală

Mediator: Raul Coldea

Atelierul se desfășoară în jurul focusului Memorii, o selecție de evenimente care vorbesc în diferite moduri despre condiția persoanelor de vârstă înaintată din România. Participanții vor viziona trei spectacole de teatru (Baladele memoriei – regia Nicoleta Esinencu, Micul nostru centenar – regia Dragoș Mușoiu și 90 – regia David Schwartz) și un film (Vârsta4. Pe ritm de lambada). Evenimentele vor fi dezbătute apoi în cadrul atelierului și se vor organiza, în măsura în care va fi posibil, întâlniri cu artiștii implicați.

Atelierul se adresează publicului cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Atelierul este gratuit, iar participanții beneficiază de intrare liberă la celelalte evenimentele din program. Apelul de înscriere va fi publicat pe site-ul www.reactor-cluj.com și pe pagina de Facebook a Reactor.

Duminică, 14 aprilie, ora 20:00

BALADELE MEMORIEI

Premieră

Un spectacol de: Ionela Pop, Raul Coldea, Nicoleta Esinencu, Oana Hodade, Doru Taloș

Ionela Pop are 68 de ani, este pensionară și vine în scenă pentru a-și povesti propria istorie, precum și pe cele ale prietenelor și cunoștințelor ei. Astfel, se reconstituie în fața noastră o istorie alternativă, trecută cu vederea de discursul oficial.

Spectacolul aduce în prim-plan povești ale generației Ionelei legate de muncă, viață socială și viață personală. Dintr-o societate care invizibilizează și desconsideră tot mai mult persoanele de vârstă înaintată, se aud și vocile unor oameni care trăiesc cu speranța într-un viitor mai solidar.

Baladele memoriei documentează, arhivează și redă performativ toate aceste narațiuni, urmărind felul în care ele au fost influențate de anii duri ai tranziției și de capitalism.

O producție Reactor de creație și experiment

Marți, 16 aprilie, ora 20:00

VÂRSTA4. PE RITM DE LAMBADA

Proiecție de film

Filmul document – Vârsta4. Pe ritm de LAMBADA – a fost realizat de Roland Ibold și Alexandra Diaconu în timpul pregătirii și realizării spectacolului Lambada . Filmul urmărește atât etapele realizării spectacolului, cât și relațiile și parcursul emoțional al unei munci artistice în contextul unei istorii comune de 10 ani.
Lambada este un spectacol de rememorare colectivă și explorare afectivă a perioadei post 1989 din pespectiva rezidenților de la azilul de bătrâni Moses Rosen realizat în vara lui 2018 și care a avut premiera la Macaz Teatru Coop. din București în luna septembrie a anului trecut.


Un proiect initiat de grupul Vârsta4 impreuna cu Asociatia ADO si Macaz Teatru Coop.

Miercuri, 17 aprilie, ora 20:00

‘90

Spectacol invitat

De/cu: Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban
Scenografia: Irina Gâdiuță
Coregrafia: Paul Dunca
Regia și dramaturgia: David Schwartz

Cinci actrițe și actori preocupați de teatru politic și istorie recentă (Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban) împreună cu regizorul David Schwartz, își propun să investigheze și să reevalueze perioada post-socialistă, pornind de la amintiri personale și istorii de familie.

Spectacolul ’90 este rezultatul unui demers de rememorare și teatralizare a multiplelor experiențe și întâmplări de familie, pendulând între implicare emoțională și distanțare critică. Prin intermediul a cinci povești de familie, se urmărește reconfigurarea radicală a societății românești – de la rescrierea în cheie anticomunistă a biografiilor elitei intelectuale și academice la privatizarea locuințelor; de la mirajul și dezamăgirea aventurilor antreprenoriale, la degradarea vieții muncitorilor și angajaților la stat.



O producție O2G și MACAZ Teatru Coop

Joi, 18 aprilie, ora 20:00

MICUL NOSTRU CENTENAR

Spectacol de teatru

De: Maria Manolescu
Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu
Cu: Alexandra Caras, Paula Rotar, Paul Socol, Doru Taloș, Adonis Tanța
Scenografia: Anda Pop
Muzica: Danaga

La fel ca România Mare, Anuța împlinește 100 de ani. Familia reunită încearcă să-i aducă un omagiu, numai că vechile lor conflicte se întețesc și mai tare. Prins între vocile dezbinate și discursurile paralele din jurul lui, Toma, strănepotul, încearcă să găsească un sens.

„Se celebrează mult unitatea în 2018, dar dacă ne uităm în jur, inclusiv la familiile noastre, nu suntem deloc uniți. În același timp, văd în copiii de azi mai multă inteligență emoțională și mai puțină încrâncenare decât la generațiile precedente. Iar acesta mi s-a părut un lucru important de celebrat, chiar și într-o mică parabolă despre țara noastră ca o familie care se ceartă la ceas de sărbătoare.” (Maria Manolescu)

O producție Reactor de creație și experiment

Biletele la spectacole se pot achiziționa online de pe www.eventbook.ro.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.