„Spărgătorul de nuci”, spectacol pentru copiii defavorizați

Clubul Pro Opera Transilvană în parteneriat cu Opera Națională Română au bucuria de a susține luni, 4 decembrie 2017, ora 11:00,  evenimentul cu scop caritabil ”Spărgătorul de nuci”,  spectacol de balet oferit în dar micilor spectatori ce provin din medii defavorizate și cărora dorim să le împărtășim magia Sărbătorilor de iarnă.

Continue Reading

Noaptea Porților Deschise la Teatrul Național

Noaptea Porților Deschise revine în acest an cu evenimente noi și altele, de tradiție, invitându-vă să ne bucurăm împreună de ele! Pentru prima dată, aveți ocazia să vă întâlniți cu actori ai teatrului, dar, la fel ca anul trecut, să dansați pe scenă, alături de multe alte ateliere și evenimente la care veți putea participa sau asista de-a lungul celor șapte ore pe care le puteți petrece alături de noi.

Continue Reading

Proiect în premieră la Puck

Un proiect interactiv inedit desfășurat de artiștii de la Teatrul de Păpuși „Puck” demarează în această săptămână la Cluj, cu proiecții și reinterpretări ale unor povești iubite de cei mici. Programul săptămânii mai cuprinde spectacole în școli și grădinițe din Cluj-Napoca. În sala de spectacole se vor juca în weekend spectacolele „Csipike”/„Cipi” și „Dănilă Prepeleac”.

Continue Reading

Gerovital, declarat cel mai cool brand de cosmetice din România (P)

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, extinde palmaresul brandului Gerovital cu o nouă distincţie – „Cel mai cool brand de cosmetice al anului 2017”, obţinută în cadrul Galei Forbes 100 COOL Brands, datorită inovaţiei şi performanţei brandului, care a revoluţionat piaţa locală de cosmetice. 

Continue Reading